Oglinda, de Alecu Văcărescu

Oglinda, când ţi-ar arăta
Întreagă frumuseţea ta;
Atunci şi tu ca mine
Te-ai închina la tine.

N-ar fi mijloc, să te priveşti
Asemenea după cum eşti;
Şi idololatrie,
Să nu-ţi aduci tu ţie!

Ochii în ea, când ţi-i arunci,
De tot se-ntunecă atunci;
Şi de te şi arată,
Iar nu adevărată.

D-aceia nu da crezământ
Oglindei, ce cu scăzământ
Îţi face-nşelăciune,
Şi tot minciuni îţi spune.

Ci câtă eşti să ştii, de vrei,
Dă crezământ ochilor mei,
Fiindcă nu te-nşală,
Nici fac vre o greşală.

În ei te cată să te vezi
Întocmai, pe cât luminezi
Şi într-a lor vedere
Vezi câtă ai putere.

Crede-i, săracii, când îţi spun
Că numai ţie se supun;
Şi că le eşti din fire
A lor Dumnezeire.