VI. Şezătorile

Abia instalat la cârma Societăţii, Mihail Sadoveanu porneşte la treabă, chiar în anul 1909. Privirile sale sunt îndreptate mai întâi către românii de dincolo de Carpaţi, pe care-i ştia dornici să audă graiul strămoşesc, din gura făuritorilor acelor cărţi ce le veneau, greu şi rar, în satele vremelnic stăpânite de străini. Împreună cu cei mai entuziaşti din comitet, preşedintele tinerei organizaţii întocmeşte un program de şezători şi porneşte la drum - deocamdată pe cheltuiala lor personală. Turneul - căci turneu a fost, în toată regula - cuprinde mai întâi oraşele: Galaţi, Buzău şi Piatra-Neamţ. Trecuse numai o lună de la înfiinţarea Societăţii şi ziarele începeau să consemneze această frumoasă activitate. Premiera a avut loc la Galaţi, ultima duminică a lunii noiembrie 1909. Ziarul "Dunărea de Jos" scrie următoarele despre desfăşurarea şezătorii: "Societatea Scriitorilor Români, înfiinţată la Bucureşti sub preşedinţia domnului Mihail Sadoveanu, hotărând o serie de şezători literare, a ţinut pe cea dintâi la Galaţi [...]. Am avut ocazia să-i ascultăm pe: Mihail Sadoveanu, Dimitrie Anghel, Cincinat Pavelescu, Eugen Lovinescu, Ion Minulescu, citind din operele lor, iar soţii Bârsan, artişti din Bucureşti, au citit Satira IV, de Eminescu şi au jucat o piesă de teatru în aplauzele publicului [...]".

După Galaţi au urmat şezătorile de la Buzău şi Piatra Neamţ, apoi la Suceava, în felul acesta, Societatea Scriitorilor Români situându-se, cum semnala presa literară: "în centrul mişcărilor culturale, iar scriitorii noştri dovedindu-se că s-au grupat în jurul steagului ce s-a arborat; dar începuturile sunt grele şi duşmăniile sunt mari [...]".

O altă şezătoare se ţine la Cernăuţi şi apoi, cea mai reuşită, la Câmpulung, "unde scriitorii bucureşteni, uniţi cu cei bucovineni, sunt primiţi sărbătoreşte, de mii de oameni, călări, pe jos, cu buciume, cu drapele tricolore" - cum aflăm din revista Junimea literară, care dă şi extrase din cuvântarea ţinută de Mihail Sadoveanu: "Societatea Scriitorilor Români este o societate pur culturală, din care fac parte scriitori din toate ţările locuite de români. În activitatea lor, membrii ei s-au gândit să închege pretutindeni, oriunde sunt români, o legătură între ei şi cărturarii neamului; de aceea au pornit printre fraţii lor, să le dea încă o dată îndemn pentru păstrarea limbii şi a cărţii noastre româneşti, căci cartea este lumina ce va risipi întunericul din juru-ne, iar limba română este maica noastră; dacă am pierde-o rămânem orfani şi ne-ar călca în picioare neamurile străine".

Întâile şezători din Moldova şi Bucovina s-au desfăşurat sub semnul comemorării lui Ion Creangă, "unul dintre cei mai buni scriitori ai neamului" - cum l-a definit Mihail Sadoveanu, care a citit din operele sfătosului povestitor, cu vocea sa molcomă, dând adânci rezonanţe în sufletele învolburate de patriotism ale ascultătorilor. Şezătoarea de la Câmpulung s-a ţinut la 3 ianuarie 1910, şi la ea au participat, în afară de scriitorii veniţi de la Bucureşti, bucovinenii: Liviu Marian, Sextil Puşcariu şi Gh. Tofan. La 6 ianuarie 1910, aceeaşi echipă repetă "citirile literare în public", la Rădăuţi, scriitorii "legându-se astfel de toate inimile iubitoare de artă şi de neam".

În anul următor sunt continuate şezătorile din Transilvania, începând cu Sibiul. Pregătirile de la Bucureşti sunt mai mari ca înainte. Sibiul este centrul românismului transilvănean şi totul va trebui reuşit în cele mai mici amănunte. Caton Theodorian îşi va împărtăşi emoţiile călătoriei pentru această şezătoare, în revista "Căminul nostru": "La Sibiu ne întâmpină marele Goga (deci acesta era socotit mare chiar din primii ani ai activităţii sale poetice) şi Octavian Tăslăuanu, conducătorii revistei Luceafărul [...]. Şezătoarea a fost un triumf [...]. Seara s-a dat un bal în cinstea scriitorilor, cu jocuri din Banat şi Bucovina: Hora fetelor, Brâul, Zuralia, Căluşarii[...]". Emil Gârleanu va nota şi el: "Niciodată n-au fost atâţi scriitori la un loc, ca la această şezătoare [...]". Iată-i, după ordinea intrării în scenă, în acea memorabilă zi de 5 martie 1911: Octavian Tăslăuanu - cuvântul de prezentare a şezătorii; Octavian Goga - declamarea poeziilor: De mult, Un om, Prăpastia; Emil Gârleanu - citirea schiţelor: Trandafirul şi Voinicul; Cincinat Pavelescu - poezii şi epigrame; Caton Theodorian - schiţa La masa calicului; D. Nanu - versuri; I. Agârbiceanu - schiţa Întâlnirea; Corneliu Moldovanu - Baladă; Dinu Ramură - versuri; A. Mândru - versuri; Maria Cunţan - versuri; iar în încheiere, "Domnişora Maria Filotti, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, sosită cu scriitorii, a declamat versuri din diferiţi autori".

Şezătorile acestea urmăreau şi un interes material - strângerea de fonduri prevăzută în paragraful X al statutelor. Ele n-au avut însă, pe această latură, succesul scontat. Aflăm eşecul material tot de la Gârleanu: "Dacă folosul material n-a fost cine ştie ce, de pe urma şezătorilor acestora, cel moral a fost covârşitor". Şezătorile, deci, ar fi trebuit continuate, dar în anii următori n-au mai fost organizate. În raportul său, dat în faţa adunării generale, la 21 iunie 1915, preşedintele Diamandy, regretând absenţa şezătorilor din activitatea Societăţii, în ultimii ani, îşi exprimă speranţa că viitorul comitet le va relua, întrucât: "Numai prin ele putem râvni la îndeplinirea unei meniri culturale şi sociale, răspândind, prin viu grai, în păturile cele mai largi ale neamului, dragostea pentru limba şi literatura românească; şi numai prin ele Societatea va deveni o utilitate culturală şi socială şi va putea pretinde factorilor ţării să-i înlesnească activitatea şi să-i pună la dispoziţie mijloacele trebuincioase. Deci, şezătorile trebuie continuate, chiar şi cu riscul unor pierderi materiale".

Reales în funcţia de preşedinte, Diamandy îşi ţine, în parte, făgăduiala, organizând două şezători; la Silistra şi la Călăraşi. Apoi, cu timpul, şezătorile au devenit tradiţionale, fiecare comitet ales căutând să meargă, în această direcţie, pe urmele înaintaşilor. Câteva şezători s-au ţinut şi la palatul regal din Bucureşti, iniţiativa având-o Carmen Sylva, care era, în 1911, şi preşedinta de onoare a Societăţii. Ziarele din capitală ne informează, în martie 1911: "La şezătoarea literară ţinută la palatul regal, au citit din operele lor: Mihail Sadoveanu, Dimitrie Anghel, Natalia Anghel, Cincinat Pavelescu, Corneliu Moldovanu, Al. Cazaban, N. Beldiceanu şi Emil Gârleanu; după care a citit şi regina unele scrieri inedite".

În anul 1921 şezătorile devin mai atractive şi deci mai fructuoase, datorită prezenţei în program a unor actori renumiţi, cum au fost: Maria Giurgea, Marioara Zimniceanu, Constantin Nottara, I. Manolescu, Lucreţiu Vasiliu, Carussy. Aceştia declamau, jucau scenete, citeau din operele scriitorilor. În sălile publice şezătorile se organizau cu taxe de intrare, iar în şcolile secundare, gratuit, "pentru ca şi sufletele tinere să poată gusta buna şi înalta literatură cultivată de membrii Societăţii". Alte şezători s-au ţinut la Ateneul Român din Bucureşti (14 numai în iarna anului 1923) şi, tot în acel an, în oraşele: Cluj, Oradea, Satu Mare, Aiud, Blaj, Alba-Iulia, Deva, Arad, Timişoara, Lugoj, Caransebeş, Hunedoara, Sibiu, Braşov şi Sighişoara. Despre şezătoarea de la Oradea, revista "Cele Trei Crişuri" notează: "Victor Eftimiu şi Zaharia Bârsan au fost asurzitor aplaudaţi şi rechemaţi de publicul entuziast, care nu mai avea loc în sală".

Liviu Rebreanu a organizat cele mai multe şezători - 24 numai în perioada octombrie-decembrie 1928 şi ianuarie 1929, la Teatrul Naţional din Bucureşti, acestea aducând un venit net de 50000 de lei pentru Societate.

Şi pe tărâm politic şezătorile au avut, în mod cert, un rol pozitiv. În adunarea generală de la 17 iunie 1923, Corneliu Moldovanu, pe atunci preşedinte, o confirmă: "Scriitorii noştri porniţi pe apostolat, luând contact cu minorităţile, cu scriitorii, cu ziariştii, cu artiştii maghiari, au izbutit să se facă cunoscuţi şi stimaţi, au deschis o punte de conlucrare pentru o operă constructivă; au fost deci purtătorii de cuvânt ai unei politici culturale de înfrăţire - au dres ce au stricat politicienii".

În anul 1933, la 13 martie, se dă o formulă nouă şezătorilor, organizându-se la Teatrul Naţional din Bucureşti o conferinţă a lui Octavian Goga, urmată de "citiri din opere" de către scriitorii: Ion Minulescu, I.A. Bassarabescu, Al Cazaban, Cincinat Pavelescu, Al. Ciurezu, George Gregorian. În vara aceluiaşi an, o şezătoare similară se organizează la Oradea, la 20 iulie, urmată, peste două zile, de alta, la Timişoara, şi, a treia, la 29 aprilie 1934, la Târgu-Mureş.

În amintirile sale, Victor Eftimiu acordă un spaţiu însemnat relatărilor despre şezătorile Societăţii Scriitorilor Români. Reproducem câteva dintre ele, publicate în anul 1965: "Prin 1913, iată-ne la Galaţi, cu George Coşbuc, Cincinat Pavelescu, Petre Locusteanu, cu bunul părinte, darnicul de frumuseţi şi de înseninare Gala Galaction, alături de care am avut norocul, după douăzeci de ani, să spun iarăşi versuri la un teatru din capitală. Era să se dărâme sala din Galaţi, atâtea aplauze a dezlănţuit anunţarea apariţiei lui Coşbuc. Rareori am auzit atâtea ropotitoare valuri de aplauze, atâtea ofensive ale entuziasmului colectiv ca la acea şezătoare [...]. În 1912, din iniţiativa lui Octavian Goga, am pornit la drum prin oraşele transilvane, într-un grup de poeţi şi prozatori. Goga, Cincinat Pavelescu, Alfred Moşoiu, Ion Minulescu, Al. Cazaban, I. Agârbiceanu erau cu noi. Şedinţa festivă de la Teatrul Naţional din Cluj, apoi la Oradea; au fost revărsări de entuziasm. Oficialităţile ne întâmpinau cu pâine şi sare, tineretul şcolar se înşira până dincolo de peroanele gărilor, în costume naţionale şi cu braţele încărcate de liliac şi cu mărgăritare. Contactul cu publicul, întâlnirea cu cititorii au fost totdeauna binevenite. Au folosit scriitorilor, au folosit şi cititorilor [...]. Mihail Sadoveanu nu avea o voce puternică, dar lecturile sale erau urmărite cu mare interes. O neasemuită vrajă cuprindea pe ascultători; nici un foşnet nu se auzea [...]. Ion Minulescu a exercitat asupra auditoriului un mare farmec; era aclamat şi rechemat după fiecare poezie [...]. Cincinat Pavelescu spunea frumos atât poeziile lirice, cât şi epigramele. Trubadurul cu cap de faun, jiletcă de catifea şi mâini episcopale îşi lua partea leului la recitările noastre de odinioară [...]. Un mare cuceritor al mulţimilor de iubitori ai versurilor a fost Octavian Goga. Glas de bariton şi o impetuozitate fără pereche. Alţi doi prozatori au avut mare trecere la public: Gala Galaction şi Ionel Teodoreanu. Poate unde aduceau amândoi experienţa pe care au câştigat-o în exercitarea celuilalt sacerdoţiu al lor". Despre sine însuşi Victor Eftimiu nu spune nimic în aceste amintiri; se trece printre cei mulţi: "Apoi au fost aclamaţi şi ceilalţi, printre care tânărul autor al lui Înşir-te Mărgărite şi Cocoşul negru". Dar se ştie că el se găsea totdeauna în fruntea culegătorilor de lauri. Aceasta pentru că nici un alt scriitor n-a avut, ca Victor Eftimiu, talentul de declamator, de răscolitor al maselor auditorilor, care-l ovaţionau, în picioare, totdeauna minute în şir. Acest dar şi l-a păstrat, neştirbit, până la moarte. Să ne aducem aminte de ultimele sale apariţii în public, la manifestările organizate la Ateneul Român din Bucureşti de către Uniunea Scriitorilor, când într-adevăr, se cutremura sala de ovaţii, după ce poetul îşi declama poeziile patriotice.

În afară de şezători, Societatea a încercat şi alte manifestări culturale, menite să ajute la sporirea fondurilor. Printr-o înţelegere cu direcţia Teatrului Naţional din Bucureşti, s-a organizat, cel puţin o dată pe an, câte o reprezentaţie teatrală cu piese româneşti, încasările respective fiind cedate Societăţii. Începutul, în această privinţă, s-a făcut la 10 aprilie 1914, când s-au jucat piesele: Chemarea codrului, de G. Diamandy, şi Masca, de Claudia Milian-Minulescu. Asistând şi regina, cuconetul capitalei a dat năvală atunci, plătind preţurile sporite înadins şi Societatea s-a ales cu un beneficiu de 2514 lei. În aprilie 1915 se joacă Bujoreştii, de Caton Theodorian. Beneficiu net: 1975 de lei. Patima roşie, a lui Mihail Sorbul, jucată în 1916, a adus numai 620 de lei - faima piesei nu se răspândise încă îndeajuns. Cu unele întreruperi, astfel de spectacole s-au dat până în anul 1922.

Preşedintele G. Diamandy iniţiază şi "Balul anual al Societăţii Scriitorilor Români", care aduce 3000 de lei beneficiu, "plus 380 de lei din vânzarea peniţelor-embleme ale S.S.R.". Cum vor fi fost cele peniţe? Le-am căutat, dar n-am găsit nici o informaţie despre ele în amintirile nici unuia dintre scriitorii care erau, în vremea aceea, membri ai Societăţii. Şi aceste baluri s-au dat, de asemenea, cu unele întreruperi, până în anual 1920. Erau organizate numai la Teatrul Naţional. Cel mai reuşit bal a fost în anul 1915, când s-au realizat beneficii nete de 5000 lei.

Societatea s-a preocupt şi de comemorarea marilor scriitori dispăruţi, iniţiind pelerinaje la mormintele acestora, contribuind la eforturile colective de înălţare a unor monumente şi busturi şi organizând serbări ocazionale. O manifestare de acest fel a fost comemorarea împlinirii unui sfert de veac de la moartea lui Eminescu. Serbarea, organizată de Societate în parcul Cişmigiu, în zilele de 4-6 iulie 1914, a avut o amploare nemaiîntâlnită până atunci. Obţinându-se o reducere de 50% pe căile ferate, au participat la programul iniţiat câteva mii de locuitori veniţi din toate colţurile ţării - şi alte mii de cetăţeni din capitală. Bagheta diriguitoare a întregii manifestări a purtat-o Tudor Arghezi. În programul publicat de toate ziarele din Bucureşti: Conferinţa lui Gala Galaction despre Eminescu; şezători literare; jocuri naţionale; coruri; muzică militară; concurs de frumuseţe pentru doamne şi domnişoare; concurs pentru cărucioare de copii frumos împodobite; jocuri de gimnastică; un meci de box (primul de la noi) între doi celebri pugilişti ai vremii (un canadian şi un francez); balul fermecător; alergări pe bicicletă. După comentariile făcute de reviste şi ziare, se pare că n-a fost realizat întregul program, dar reuşita serbării este confirmată de preşedintele Diamandy, care comunică adunării generale din 21 iunie 1915: "Serbarea din Cişmigiu aducând un beneficiu de 5300 lei, Societatea nu uită a-şi exprima viile sale mulţumiri domnului Tudor Arghezi, organizatorul".

N-au fost uitaţi nici scriitorii în viaţă, la împlinirea unor vârste respectabile: I.L. Caragiale, I.A. Bassarabescu şi Cincinat Pavelescu - la 60 de ani; Liviu Rebreanu, la 50 de ani şi alţii.