Învingând râul cursului oprele,
Nu simte alt dor, ce-a se grăbi la mare,
Nu-i sânt câmpii, nici rediuri de-nfrânare
Măcar că-s mândre aceste şi acele.
La toţi copacii şi nouă floricele
În limba sa de-a zice adio, se pare,
Şi tânguind cu dulce murmurare,
Sosind la unde tot se pierde-n ele.
Eu, care-n două a stelelor lumine
Văd chiar minuni, ce-s mai presus de fire,
Numai trecând privesc la alte zine.
Spre Dafne zboară aprins-a me gândire,
Şi ajungând l-a ei lumini senine,
