Isarlâk

Pentru mai dreapta cinstire a lumii lui Anton Pann

La vreo Dunăre turcească,
Pe şes veşted, cu tutun,
La mijloc de Rău şi Bun,
Pân' la cer frângându-şi treapta,
Trebuie să înflorească:
Alba,
Dreapta
Isarlâk!

Ruptă din coastă de soare!
Cu glas galeş, de unsoare,
Ce te-ajunge-aşa de lin,
Când un sfânt de muezin
Fâlfâie, înalt, o rugă
Pe fuior, la ziua-n fugă...

*

- Isarlâk, inima mea,
Dată-n alb, ca o raia
Într-o zi cu var şi ciumă,
Cuib de piatră şi legumă,
Raiul meu, rămâi aşa!

Fii un târg temut, hilar
Şi balcan - peninsular...

La fundul mării de aer
Toarce gâtul, ca un caier,
În patrusprezece furci,
La raiele;
                  rar, la turci!
Beată, într-un singur vin:
Hazul Hogii Nastratin.

*

Colo, cu doniţi în spate,
Asinii de la cetate,
Gâzii, printre fete mari,
Simigii şi gogoşari,
Guri cască când Nastratin
La jar alb topeşte in,

Vinde-n leasă de copoi
Căţei iuţi de usturoi,

Joacă, şi-n cazane sună
Când cadâna curge-n lună.

*

Deschideţi-vă, porţi mari!
Marfă-aduc, pe doi măgari,
Ca să vând acelor case
Pulberi, de pe lună rase
Şi-alte poleieli frumoase;
Pietre ca apa de grele,
Ce fireturi, ce inele,
Opinci pentru hagealâk
Deschide-te, Isarlâk!

Să-ţi fiu printre foi un mugur
S-aud multe, să mă bucur
La răstimpuri, când Kemal
Pe Bosfor, la celalt mal,
Din zecime în zecime,
Taie-n Asia grecime;

Când noi, a Turchiei floare,
Într-o slavă stătătoare

Dăm cu sâc
Din Isarlâk!