Marxism amuzant

"Geometria, aşa cum se învaţă, este ştiinţa ideii burgeze de spaţiu". Nu mai ţin minte dacă această definiţie foarte nouă a unei ştiinţe foarte vechi a gândit-o serios un marxist de extremă puritate ori e numai invenţia unui adversar caricaturist. Oricum ar fi, ea ni se pare plăcută şi instructivă, pentru că rezumă pitoresc şi exact înverşunarea cu care socialiştii luptători au cultivat ideea de clasă. Să nu ne oprim însă la formula aceasta care pare glumeaţă. De dragul dreptăţii numai, trebuie spus îndată că, în clasa burgeză, s-au arătat să fie mai multe geometrii deosebite, că s-au iscat, între burgezi, contestaţii de la aceste geometrii, că prin urmare burgezii au mai multe şi diverse idei de spaţiu. Fiindcă şi Gauss, şi Lobacevski, şi Riemann au fost hotărât burgezi, ca şi Euclid; şi n-am aflat să se fi dovedit că geometriile neeuclidiene ar fi luat naştere în alte clase sociale, ca produse necesare şi specifice ale acestor clase şi din lupta lor cu burgezia. Rămâne dar asigurată burgezilor calitatea de a-şi închipui spaţiul în mai multe feluri. Deloc nu vreau să hotărăsc dacă această varietate în gândirea acelei clase este un merit sau o infamie. E sigur însă că, după tactica luptei de clase, se poate susţine, cu egală violenţă, şi una şi alta.

"Lucrătorul care mănâncă cârnaţi şi primeşte cinci franci pe zi ştie foarte bine că patronul lui e un hoţ şi cârnatul hrănitor şi plăcut. Dar sofistul burgez, cheme-se el Pierson, Hume sau Kant, zice că nu-i aşa: părerea aceea a lucrătorului este personală şi subiectivă, şi el ar putea gândi cu acelaşi drept că patronul îi vrea binele şi cârnatul e curea tocată, fiindcă omul nu poate cunoaşte lucrul în sine". Astfel denunţă, cu subtilitate, Paul Lafargue cum burgezia conspiră, sub mască filosofică, împotriva proletarului. Rusul Lenin dă mai de-a dreptul: filosofilor el le zice curat duşmani. De Mach, fizicianul şi renovatorul impresionismului filosofic al lui Hume, spune că a vândut ştiinţa cum a vândut Iuda pe Mântuitorul - filosofia lui Mach este pentru ştiinţă ce a fost sărutul lui Iuda pentru Hristos. Pe Chvolson, profesorul de fizică din Petrograd, îl face laş din banda neagră (ciornoiesotnik), fiindcă a făcut lui Haeckel nişte obiecţii de detaliu privitoare la teoria cunoştinţei. Haeckel, profesorul de biologie care a dezlegat, în sfârşit, toate Enigmele Universului, pare să se fi bucurat de aprobarea deplină şi fierbinte a fruntaşilor revoluţiei ruse.

Am avut cinstea să fiu prezentat lui Plehanov, pe când era încă Mare-Maistru al marxismului rusesc. Am avut şi durerea să-l supăr tare fiindcă nu credeam în Haeckel. Plehanov era numai credinţă, din cap până în picioare, aşa că pentru alte calităţi şi atitudini mintale nu mai era loc într-însul. Şi mi se pare că mulţi din "inteligenţa" rusească erau aşa. Pe Kant nu putea să-l sufere: filosofia lui este subiectivă (!), zicea Plehanov, şi prin urmare reacţionară.

Vorba celebră şi aparent paradoxală, că "intelectul dictează naturii legile lui" îl exaspera pe marxistul rus ca o injurie personală. "Dacă-i aşa, poftim de învie un mort cu intelectul d-tale!" - şi Plehanov râdea crispat, plin de mulţumire acră şi febrilă...

Lenin clarifică oarecum situaţia hotărând că filosofia lui Kant corespunde partidului cadet rusesc. - În cercetare mai de aproape ia un alt "inteligent" revoluţionar rus, Chuliatikov, filosofia apuseană. Filosofia nu-i lucru nevinovat, zice foarte iscusit Chuliatikov. Ea este o armă care se făureşte contra clasei muncitoare. Idei, concepte, reprezentări, simţuri, lucru în sine, fenomene, subiecte, obiecte, atribute, energii, toate acestea simbolizează clasele sociale şi raporturile dintre ele. Sunt semne convenţionale, inventate de conspiraţia burgeză. Şi, de pildă, sistemul lui Descartes prezintă lumea după tipul organizării unui atelier de manufactură. Ideea de timp la Descartes rezultă din introducerea orelor fixe pentru începutul lucrului în atelierele din secolul al XVI-lea. Lumea în concepţia lui Spinoza este un imn închinat capitalului triumfător - de aceea l-a şi dus la groapă cu atâta cinste pe Spinoza toată floarea burgeziei olandeze. Manufacturist este şi Dumnezeu aşa cum îl înţelege Leibniz. Dar mai ales Hume şi Kant sunt reprezentanţii adecvaţi ai manufacturismului în filosofie. Fiindcă în Germania capitalul nu avea încă suficientă elasticitate, Kant concepe sufletul în chip static! Ideile filosofice ale lui Mach şi ale lui Wundt simbolizează organizaţia întreprinderilor capitaliste.

Un prieten al lui Lenin ar fi spus că marele dictator a învăţat toată filosofia burgeză în şase săptămâni. Socotind rezultatul, putem zice că timpul acesta n-a fost prea scurt; ca filosof, Lenin are evident vârsta aceasta. Te poţi întreba însă, de ce a studiat Lenin filosofia burgeză şi de ce a scris o carte de peste patru sute de pagini despre dânsa? Fără îndoială un duşman aşa perfid cum e burgezia trebuie atacat şi sfărâmat pe toate tărâmurile. Dar cred că Lenin, Chuliatikov şi oricare alţii ca dânşii, fac exces de prudenţă. Trebuie să fie cineva prea fanatic sau prea distras, ca să nu vază că burgezul însuşi face prea puţin caz de filosofie şi nu ascunde cu prea mare grijă această lipsă de consideraţie. Alarmele revoluţionarilor contra filosofiei îi par desigur burgezului surprinzătoare şi comice. Lenin denunţa o teribilă conspiraţie, şi burgezul se întreba mirat: da ce are a face? Cinstit vorbind, el nu-i cunoaşte pe aceşti tovarăşi de conjuraţie. Desigur ideologiile morale şi religioase slujesc interese, şi interesele sunt felurite după clasa socială. Dar nu toate detaliile unei ideologii se pot desface, ca firele dintr-o ţesătură simplă, de-a dreptul din structura economică a societăţii... Şi în sfârşit ce nevoie are un revoluţionar de atâtea explicaţii? Cărţi groase contra filosofiei, lucrătorului nu-i trebuie. Pentru uzul revoluţionar se poate regula la iuţeală filosofia burgeză într-o broşură sau în două trei discursuri. Iar spiritele revoluţionare mai riguroase au doar pe Haeckel; inocenţa lui filosofică este adorabilă şi simplicitatea gândirii sale e deplin curată de vicleniile filosofilor clasici, conspiratori împotriva proletariatului.

De demult socialiştii au produs, potrivit tacticei politice, şi volume groase şi broşurele. Volumul pentru intelectuali, broşura pentru lucrători. Şi adeseori ce se spunea în volum nu se potrivea întocmai cu ce se spunea în broşură. Această divergenţă a crescut până s-a dat scandalos pe faţă, în criza socialismului de după război. În faţa catastrofei imediat ameninţătoare, unii din fruntaşii mişcării şi-au adus aminte mai mult de ce era în volum, au luat atitudini moderate şi au proclamat metode paşnice; alţii s-au ţinut strict de broşura pentru lucrător - broşura era totdeauna mult mai violentă decât volumul, - şi aceştia au făcut bolşevismul. Câtă vreme criza cea mare era încă de domeniul viitorului depărtat, şefii se învoiau că lucrătorul trebuie necontenit aţâţat, ca să nu adoarmă conştiinţa proletară. Acum însă Kautsky şi alţii se miră şi se supără că mulţi lucrători europeni, dar mai ales "intelectualii" revoluţiei ruse au luat lucrul ad litteram. Mi se pare că ruşii iau totul ad litteram. Şi până la revoluţie nu cred să fi fost mai grozavi cetitori în Europa decât ruşii. Ceteau oamenii negreşit ştiinţă apuseană - că ce alta aveau să cetească? Producţia filosofică şi ştiinţifică propriu rusească era aproape neglijabilă. Cu deosebire ceteau ruşii carte nemţească. Definiţia geometriei, de la care am început vorba, a fost pusă în circulaţie de nemţi. Pare să fie o glumă; ruşii însă au luat-o probabil, ca serioasă. Ei sunt serioşi teribil.

Au fost în Rusia oameni cari au zis că trebuie radical suprimată orice legătură cu Apusul. Nu sunt deloc autoritar; n-aş fi fost în stare să opresc cu sila pe Chuliatikov, pe Lenin şi Plehanov, să cetească filosofie apuseană. Dacă însă ar fi putut fi înduplecaţi cu binişorul să nu cetească, eleganţa lor intelectuală ar fi câştigat. Pagubă nu cred c-ar fi fost pentru proletari, nici mare profit pentru duşmanii lor, din această abţinere. Mi se pare că aceşti oameni, luptându-se cu filosofia au pierdut timp, ceea ce pentru un socialist nu poate fi decât foarte regretabil. Nu vreau să socotesc că şi-au ostenit şi temperamentul în asemenea luptă, pentru că aici natura lor este de o bogăţie extremă. Din contră, temperamentul trebuie să şi-l ostenească asemene firi, cu orice preţ, ca să nu debordeze prea des. Dar de ce să şi-l ostenească tocmai cu filosofia?