III. Perioada critică

(1870-1900)

Înfăţişarea generală

Manifestările literare pe care le-am văzut în ultimii ani ai perioadei eroice au dat naştere unor curente şi fapte noi care schimbă cu totul înfăţişarea mişcării literare din ţara noastră.

Caracterul cel mai însemnat al acestei perioade este spiritul critic sau mai bine triumful spiritului critic. De aceea, credem că vremea dintre 1870 şi 1900 se poate numi cu drept cuvânt perioada critică (sau de critică) a literaturii româneşti.

Când zicem aceasta, nu înţelegem că până acum nu au existat lucrări de critică literară sau socială. Am văzut că de la Alecu Russo şi Mihai Kogălniceanu, între 1850-1855, se poate prea bine urmări mersul acestui gen nou de îndeletnicire literară; dar dezvoltarea lui nu este destul de puternică pentru ca să se poată impune şi spiritul public nu este încă destul de pregătit. Tocmai la această pregătire contribuie scrierile lor. Acum însă, pe la 1870, publicul pare a fi mai dispus să guste şi articolele de critică şi polemicile literare ce se produc şi ca urmare, pe de o parte critica se statorniceşte în acest timp în literatura noastră, pe de alta, spiritul critic se introduce şi în literatura propriu-zisă, astfel că poezia, nuvela şi teatrul dobândesc acest caracter nou.

Evoluţia pe care o pomenim aci a cercetat-o d-l G. Ibrăileanu în cartea sa Spiritul critic în cultura română (Iaşi, 1909). Acolo se arată că mişcarea provocată de societatea "Junimea" şi de revista "Convorbiri literare" a găsit oarecare elemente în dezvoltarea literară de până aci şi pe ele şi-a putut întemeia izbânda. Aceste elemente sunt: critica sentimentală şi patriotică a lui Alecu Russo şi a lui Alecsandri, critica mai răutăcioasă a lui Costache Negruzzi. De aceea a fost natural ca bătrânul Negruzzi să privească cu dragoste noua revistă ieşeană şi să-i dea tot sprijinul. Pentru acelaşi motiv devine şi Alecsandri colaboratorul harnic al "Convorbirilor literare", lucru la care-l îndeamnă şi respectul deosebit ce i se arată de către toţi membrii "Junimei", precum se poate vedea din Amintirile lui G. Panu. El spune că era o adevărată sărbătoare când poetul venea în mijlocul lor.

Perioada aceasta începe printr-o adevărată criză literară cu deosebire în poezie. Între 1870 şi 1880 Alecsandri rămâne nu numai cel mai însemnat reprezentant al poeziei româneşti, dar singurul poet de valoare. Ceilalţi sunt sau începători timizi şi nebăgaţi în seamă sau scriitori, care curând vor părăsi muzele pentru alte îndeletniciri sau poeţi ce nu vor ajunge niciodată la o mare dezvoltare şi nu vor da opere cu putere de a se impune.

Nici proza nu e mai bogată. Romanele şi nuvelele nu-şi află reprezentanţii lor de valoare, iar Slavici şi Gane sunt de abia, la primele lor încercări. Numai Odobescu într-un gen cu totul personal, ajunge la o mare strălucire, căci Pseudochinegheticos este un adevărat eveniment literar.

Înfăţişarea se schimbă în celelalte două decenii al acestei perioade. Acum Eminescu ajunge la deplinătatea talentului său, iar după moartea lui opera i se impune aşa de mult încât ajunge la un moment să apese asupra tuturor, să împiedice originalitatea şi să producă al doilea moment de criză în poezie, pe care nu-l înlătură decât la finele perioadei scrierile lui G. Coşbuc. Acesta aduce o notă nouă, produce un fel de reacţiune, primită cu mare bucurie şi de scriitori mai vârstnici şi de cei tineri şi începători.

Mişcarea literară pe care o schiţarăm aci a fost legată în cea mai mare parte cu activitatea "Convorbirilor literare". În afară de ea s-au produs şi alte curente, care au avut influenţă când mai slabă, când mai puternică în opinia publicului cititor.

Au fost în primul rând revistele din Bucureşti, care porniră lupta în contra "Convorbirilor literare", între anii 1870-1880. Polemicele lor formează tocmai caracteristica acestui deceniu. Mai târziu, nu atât în contra revistei ieşene (care se mută în Bucureşti), ci mai mult asupra principalilor autori în legătură cu ea, se pornesc atacurile lui Al.Macedonschi, care pentru un moment, atrag atenţia publicului, dar efectul lor este foarte efemer.

Din toate acestea credem că a rezultat un câştig general pentru literatura noastră.