Continuitatea spiritului românesc în Basarabia

de Nicolae Iorga
(1918)

Online prin amabilitatea Editurii Fundaţiei Culturale Române, 2002

PREFAŢĂ

De la 1812, data anexării silnice către Rusia, care a luat ceea ce a prefăcut în "Basarabie" - Basarabia fiind, de fapt, numai partea de jos a ţerii, către Dunăre, - pentru că n-a fost în stare să păstreze la încheierea tratatului din Bucureşti Principatele amândouă ori măcar Moldova întreagă, şi pănă la data proclamării "Republicii Moldoveneşti" pe care împrejurările erau s-o ducă mult mai răpede de cum credeau întemeietorii ei la unirea cu noi, cei din vechea Românie, a fost oare în Basarabia vreo întrerupere a spiritului românesc, măcar în anume din clasele aflătoare acolo? S-a întins vreodată asupra acestei Moldove răsăritene, cuprinzând atât de mult din gloria trecutului luptător, care ni este comun, acea necunoştinţă a lucrurilor româneşti, acea părăsire a tuturor amintirilor, acea uitare de sine pe care o cred neştiutorii şi pe care vreau s-o întărească în minţile acestora oamenii cari socot, fără dreptate, că un act politic se poate îndeplini, ca prin vrajă, instantaneu, năprasnic, fără nimic din acea atmosferă culturală, din acea pregătire sufletească prin care singure popoarele pot să ajungă la ţinta lor, - restul fiind numai o întâmplare şi o aventură?

La aceste întrebări vreau să răspundă aceste câteva articole, care nu pot pretinde la alt merit decât acela de a înfăţişa în legătură, ca o singură desfăşurare, lucruri cunoscute, dar foarte puţin răspândite şi uneori în publicaţii neaccesibile, şi de a comunica tuturora fapte şi stări care erau prea mult păstrate pentru singura informaţie a cercetătorilor ştiinţifici.

I

În 1812 ceea ce s-a patentat politiceşte ca "Basarabie" era, supt multe raporturi, în condiţii de rezistenţă mai bune decât Moldova de Sus, care, la anexarea din 1775, a devenit o Bucovină.

Erau - dată fiind şi întinderea mult mai mare a teritoriului - şi un număr mai însemnat de boieri, chiar din aceia cari purtau nume cunoscute. Unii dintre dânşii îşi aveau toată proprietatea rurală aici; alţii aveau în Moldova cea nouă rusească partea mai însemnată dintr-însa. Pe de altă parte, aceşti cuceritori nu îngăduiau, ca ocupanţii celeilalte părţi desfăcute din Moldova întreagă, persoanelor rămase la Iaşi, în legătură cu domnul, cu "turcii", să-şi mai păstreze rosturi de stăpânire şi dincolo de Prut. Un termin scurt s-a pus pentru desfacerea moşiilor. În cele mai rele împrejurări, pe preţuri de nimic, atâtea au fost căpătate astfel de oricine, indigen sau mai ales străin, pusese la o parte un căpitălaş format prin comerţ; altele au fost luate de ţerani, cari, cu admirabilul lor instinct de câte ori e vorba de pământul pe care l-au muncit şi pe care nu-l pot despărţi de însăşi fiinţa lor omenească, au făcut imposibilul pentru a plăti zecile de mii de lei care li se cereau. Dar mulţi dintre vechii fruntaşi ai acestori ţinuturi au preferat să rămâie decât să se vadă siliţi la o asemenea vânzare. Câte unele din familii s-au împărţit, lăsând pentru conservarea vechii moşteniri pe cutare din membrii lor în partea ajunsă rusească din Moldova lor.

Cu grămada se întâlnesc astfel nume boiereşti în cele dintăi chiar din actele ce privesc Basarabia. În cartea mea, Basarabia noastră, publicată în 1912, am adunat o mare parte din ele. Din documente apărute pe urmă aleg pe cei doi Cantacuzini, Alexandru şi Gheorghe, fiii lui Matei, pe vara lor Elenco, măritată cu Harting, pe Iamandieşti, pe un Şeptilici, un Andrieş, pe un Orăş, pe un Bantăş, pe un Hermeziu, pe mai mulţi Oatu etc.

Cei trecuţi supt alt sceptru puteau spera, de altfel, mult mai mult ca mazilii nobilitaţi în Bucovina, o situaţie politică într-o ţară care, câtva timp, s-a bucurat de o largă autonomie, şi chiar un rol în viaţa generală a imperiului. Un Alexandru de Sturdza putea să li servească întru aceasta ca model de imitat.

Mănăstiri mari, bogate, cu vechi tradiţii de cultură, cu aşezăminte şcolare, nu existau. Vărzăreştii, Căpriana, din al XV-lea veac, nu mai însemnau nimic; Chiţcanii, deveniţi Noul Neamţ, reprezintau, ce e dreptul, marele curent de învăţătură trezit în Moldova prin mişcarea lui Paisie, dar, acesta însuşi fiind rus, renaşterea-i bisericească avea periculoase slăbiciuni pentru acea civilizaţie nouă care era să caute a deznaţionaliza pe moldoveni.

Şcoli ca a lui Vartolomei Măzăreanu în Putna bucovineană nu sunt aici. Dar este ceva care le poate înlocui. De la 1775 încoace, în Moldova se crease o folositoare şcoală laică, mirenească, după ideile "filosofice" ale Apusului, şi Mitropolitul Iacov Stamati - al cărui nepot era să fie cel dintăi şi mare scriitor basarabean - o patronase cu vioiul lui spirit modern. În toată ţara se creaseră aşezăminte în acest sens, şi viitoarea Basarabie nu fusese lipsită de lumina lor.