Conu Leonida faţă cu reacţiunea

farsă într-un act

de Ion Luca Caragiale 

(1880)

PERSOANELE

CONUL LEONIDA, pensionar - 60 de ani
COANA EFIMIŢA, consoarta lui - 56 de ani
SAFTA, slujnica lor

În Bucureşti, la Leonida

(O odaie modestă de mahala. În fund, la dreapta, o uşă; la stânga o fereastră. De-o parte şi de alta a scenii câte un pat de culcare. În mijlocul odăii o masă împrejurul căreia sunt aşezate scaune de paie. Pe masă, o lampă cu gaz; pe globul lămpii un abat-jour cusut pe canava. În planul întâi, la stânga, o sobă cu uşa deschisă şi cu câţiva tăciuni pâlpâind. - Leonida e în halat, în papuci şi cu scufia de noapte; Efimiţa în camizol, fustă de flanelă roşie şi legată la cap cu tulpan alb. Amândoi de vorbă la masă.)

SCENA I

LEONIDA

Aşa, cum îţi spusei, mă scol într-o diminează, şi, ştii obiceiul meu, pui mâna întâi şi-ntâi pe 'Aurora Democratică', să văz cum mai merge ţara. O deschiz... şi ce citesc? Uite, ţiu minte ca acuma: '11/23 Făurar... a căzut tirania! Vivat Republica!'

EFIMIŢA

Auzi colo!

LEONIDA

Răposata dumneaei - nevastă-mea a d-întâi - nu se sculase încă. Sar jos din pat şi-i strig: 'Scoală, cocoană, şi te bucură, că eşti şi dumneata mumă din popor; scoală, c-a venit libertatea la putere!'

EFIMIŢA (afirmativ)

Ei!

LEONIDA

Când aude de libertate, sale şi dumneei răposata din pat... că era republicană! Zic: găteşte-te degrab', Miţule, şi... hai şi noi pe la revuluţie. Ne îmbrăcăm, domnule, frumos, şi o luăm repede pe jos pân' la teatru... (Cu gravitate:) Ei, când am văzut... ştii că eu nu intru la idee cu una cu două...

EFIMIŢA

Ţi-ai găsit!... dumneata nu eşti d-ăia. Ehei! Ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.

LEONIDA

Ori să zici nu ştiu ce şi nu ştiu cum, că adicătele 'acu, unde eşti tu republican, ţii parte naţiunii...'

EFIMIŢA

Aş!

LEONIDA

Dar, când am văzut, am zis şi eu: să te ferească Dumnezeu de furia poporului!... Ce să vezi, domnule? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, şi lume, lume,... de-ţi venea ameţeală nu altceva.

EFIMIŢA

Bine că n-am fost în Bucureşti pe vremea aia! Cum sunt eu nevricoasă, Doamne fereşte! Păţeam alte alea...

LEONIDA

Ba nu zi asta; puteai trage un ce profit. (Schimbând tonul:) Ei, cât gândeşti c-a ţinut toiul revuluţiei?

EFIMIŢA

Până seara.

LEONIDA (zâmbind de aşa naivitate, apoi cu seriozitate)

Trei săptămâni de zile, domnule.

EFIMIŢA (minunându-se)

Nu mă-nnebuni, soro!

LEONIDA

Ce te gândeşti dumneata, că a fost aşa un bagadel lucru? Fă-ţi idee: dacă chiar Galibardi, de-acolo, de unde este el, a scris atunci o scrisoare cătră naţiunea română.

EFIMIŢA (cu interes)

Zău?

LEONIDA

Mai e vorbă!

EFIMIŢA

Adică cum?

LEONIDA

Vezi dumneata, i-a plăcut şi lui cum am adus noi lucrul cu un sul subţire ca să dăm exemplu Evropii, şi s-a crezut omul dator, ca un ce de politică, pentru ca să ne firitisească...

EFIMIŢA (curioasă)

Da'... ce spunea în scrisoare?

LEONIDA (cu importanţă)

Patru vorbe, numai patru, da' vorbe, ce-i drept! Uite, ţiu minte ca acuma: 'Bravos naţiune! Halal să-ţi fie! Să trăiască Republica! Vivat Prinţipatele Unite!' Şi jos iscălit în original 'Galibardi'.

EFIMIŢA (satisfăcută)

Apoi, atunci dacă-i aşa, a vorbit destul de frumos omul!

LEONIDA

Hehei! Unul e Galibardi: om, o dată şi jumătate! (Cu mândrie şi siguranţă:) Ei! Giantă latină, domnule, n-ai ce-i mai zice. De ce a băgat el în răcori, gândeşti, pe toţi împăraţii şi pe Papa de la Roma?

EFIMIŢA (mirată)

Şi pe Papa de la Roma? Auzi, soro?

LEONIDA

Ba încă ce! I-a tras un tighel, de i-a plăcut şi lui. Ce-a zis Papa - iezuit, aminteri nu-i prost! - când a văzut că n-o scoate la căpătâi cu el?... 'Mă, nene, ăsta nu-i glumă; cu ăsta, cum văz eu, nu merge ca de cu fitecine; ia mai bine să mă iau eu cu politică pe lângă el, să mi-l fac cumătru.' Şi de colea până colea, tura vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil.

EFIMIŢA (cu ironie)

Şi-a cunoscut omul naşul!

LEONIDA

Vezi bine!... Acu ia spune, cam câţi oameni te bate gândul că să aibă Galibardi?

EFIMIŢA

Sumedenie!

LEONIDA

O mie, domnule, numa' o mie.

EFIMIŢA

Ei! Fugi că mor! Şi adică numa' cu o mie să...

LEONIDA (întrerupând-o)

Da, da' întreabă-mă să-ţi spun ce fel de oameni sunt.

EFIMIŢA

Ceva tot unul şi unul.

LEONIDA

Ăi mai prima, domnule, aleşi pe sprinceană, care mai de care, dă cu puşca-n Dumnezeu; volintiri, mă rog: azi aici, mâine-n Focşani, ce-am avut şi ce-am pierdut!

EFIMIŢA

Ei! Aşa da.

LEONIDA

Şi toţi se-nchină la el ca la Christos; de hatârul lui, sunt în stare, trei zile d-a rândul, să nu mănânce şi să nu bea, dacă n-or avea ce.

EFIMIŢA

Ce spui, soro?

LEONIDA

Ce-ţi spui eu, şi câte şi mai câte altele şi mai şi.

EFIMIŢA

Bravos!

(O mică pauză şi căscături de amândouă părţile.)

LEONIDA

Trebuie să fie târziu, Miţule; ne culcăm?

EFIMIŢA (se scoală şi se uită la ceas)

Douăspce trecute, bobocule.

LEONIDA (sculându-se şi el şi mergând spre patul din stânga)

Vezi dumneata cum trece vremea cu vorba...

EFIMIŢA (dregându-şi patul)