Occisio Gregorii in Moldavia Vodae Tragedice Expressa - Anonim

(Fragmente)
Preambulum

Acum tocma nu de demult
Lucru groaznic, de temut,
În Moldova s-au tâmplat
Perire ca de împărat;
Locu-i vestit şi oraşi,
Să numeşte, să ştiţi, Iaşi,
Cu primejdie şi ostaşi.

Ghica-voievod Grigorie,
Domn în mare dregătorie,
Vrând a sta lângă credinţă
Şi neamului mântuinţă,
Cu vicleşug s-au chiemat,
Tirăneşte s-au tăiat,
De başa turcesc legat.

O, amară prăpădire,
Însuş merge la perire!
Că argintul l-au zăbovit
Şi cu capu s-au plătit;
Că turcii îl năpădiră,
Măcar că doi ei căzură,
Şi viiaţa îi luară.

Care pănă vom arăta,
Faceţ bine a asculta
Şi de-om greşi, a ierta,
Toate bine a îndrepta.
Că târziu toţi ne-am sculat,
Fără gând ne-am apucat;
Iată, dară, am şi lucrat.
[..................................]
Gregorius către Instans:
[....] Dară ca să fii credincios, dintâie vei jura.
Pă noao ţări,
pă trei mâncări,
pă zioa de ieri;
pă spatele vântului,
pă faţa juciului,
pă coada măgariului;
pă ciuma pădurii,
pă apa vinerii,
pă spuma Dunării;
pă picioare de porc ce eşti,
cu coaste, cu şold cu tot,
perire-ai tu tot;
pă oală,
pă boală,
pă piştoale,
să să pişe toţi în iele;
pă lunei,
pă macavei,
pă marţolea
cu fasolea,
pă miercurata
vinerata,
înclonţata,
care mâncă pe tata;
pă acest condei
ca să piei,
că-i de vultur,
scobiţ-ar în cur;
pă lup,
pă urs,
pă sâtă,
pă fus
şi pă toţi cei dacă vei fi credincios.
Aşe zioa de astăz să te bată!
[..................................]
Horholinae cantio
Cine n-au venit, (repetitur)
Cine n-au venit
Sara în şezătoare,
Sara în şezătoare,
Dumnezău nu-l scoale
De mâni, de picioare.
Scuture-l frigurile,
Urască-l toate fetele,
Trămure-l babdiţele
Pă supt toate scaunele.
Numai n-au venit
Salman siminic,
Bucur cel voinic.
El de-ar fi venit,
Noi l-am fi cinstit
Cu părasă în masă,
Neaga cea frumoasă.
Ciunguţ rătezat,
Bucur însurat;
Rătită pălită,
Neaga învălită;
Coadă de lopată
Horholină fără fată.
Plânge, nici prea
Paie-ţ bine că te ia!
[.................................]
Testamentum Bachi
În numele fărşangului,
raiului şi vinului
celui dulce şi celui cu pelin,
să zicem toţi amin.
Vrând aşe Dumnezău
cel din tău,
pă carele cinstesc eu,
ca după această lume să mă mute,
deacă nu-i mai mult vin în bute
şi să mă ducă în rai cu dibolii
şi în tău cu îngerii,
unde să auz ocheche-ocheche
vai şi de viiaţa me.
Iacătă, dară, fiilor
şi cari mă cinstiţi tuturor.
vă las în scris testamânt,
supt păcat şi jurământ,
ca toate ale mele aşa să le daţi
precum minten vă învăţi:
foalele mieu, care-i sufletul mieu, îl mâncaţi
şi în pomana me vă uspătaţi.
Iară de-l veţi împărţi
mai la mulţi va prisosi;
faceţi dară din maţe
cărnaţe,
din cele mărunte
la ceteră coarde,
din vine
strune,
din măruntăi
tăieţăi,
din plămâne
bucate bune
şi în rânză
puneţi brânză.
Cel ficat
meargă nemestecat;
din peliţa (de) lângă plămână
facă-ş cele jingaşe mănuşi în mână,
din peliţa de burdof
facă-ş căiţă cu ţof;
din măduha în ea băgată,
facă-ş carii capul cicilesc,
pomadă şi sopon de Anglia;
cărora le sclipeşte pielea
cu acesta să vor spăla,
tare foarte or lumina.
Picioarăle
lăsaţi să le ducă cioarăle,
doară le vor duce pă dealu cu viile
să poată bea cu feriile.
După aceea le veţ aduce
în făgădău la mujice,
jucăuşii să le caute,
prin tot locul să le poarte.
Capul mieu
fie sămn la făgădău,
ochii vază cetera,
urechile (audă) sfada.
Nasu fie la buţi tolceri,
grumazu îl las să bea cine-i colceri;
gura fie uşe de şură,
doară va veni vântul de pă strugur(i) de mură.
Păru las la cei copoşi deasupra de frunte,
dar mă tem că la toţ nu va ajunge,
că nu l-or lăsa din curte.
Am doi fraţi de-a jeminea,
împărţască-mi mintea mea,
lumineze-mi la mormânt
că strălucesc pre pământ;
hainele mele toate
le împărţască mănăstirea cu soarte,
numai cât să facă pentru mine moţi
că-i cu barbă un palaclonţi.
Gârlanul mieu cel preabun
de unde ies cântări şi hori,
fetelor în şezători.
Fiii miei vii, să nu vă însuraţi,
de n-ăţi avea ce să beţi.
Fiicelor, să nu vă măritaţi,
de nu v-or cere oameni beţi.
Apoi nu beţi din părău
de nu va cură de la făgădău,
sau din dealu viilor
să să vază spuma strugurilor;
mai pă urmă de toate,
nu vă depărtaţi de cetate.
Fiul mieu Puţi, tu pre eştealalţi
îi poartă tot pe la pivniţi încărcate cu buţi,
şi unde-i vedea sămn capul mieu,
bagă-te şi plânge, că acolo au perit şi tatăl tău.
Aceasta voi mai proroci:
că şi voi toţi de această boală, ce crep eu, veţ peri,
că-i beteşug firesc de care eu nu poci să trăiesc.
Una mai ascultaţi:
canele de voi nu le depărtaţi.
Luaţi pildă de pă mine,
că eu nici acum nu teşteluiesc cana la nime;
doară undeva o voi mai putea umplea,
ca să-mi ud odată guşea.
Cu un cuvânt, ca să gat,
că cana şi pă fund au săcat,
popilor toţi şi mireni,
tisturilor şi ţăreni,
bătrânilor cu tineri,
bărbaţilor cu muieri,
pentru că uspăţul dintr-un om
nu să face toţi din toate să mânânce
şi ţineţi bine năravul mieu
ca să vă veseliţi cu a fărşangului Dumnezău.
Pă mine mă îngropaţi
fără popă, mă astupaţi
în ţintirimu făgădăului,
în cripta hordăului;
nici să mă dezgropaţi
pănă n-or veni alţi cărnaţi.
Aşe Dumnezău să vă ajute
şi această goală bute
Amin.
Vai, mori
că n-am vin!

1777-1780