








SCENA I
ANCA (singură la masă)
Să chem pe Gheorghe şi să-l pui să-i sfărâme capul... să stau să mă spovedesc lui Gheorghe cu de-amănuntul... Am eu vreme de asta acuma?... Poci să-i arăt lui aşa de scurt şi în pripă cum s-a strecurat şi s-a înşirat îndelung, încet-încet, bănuială cu bănuială în sufletul meu, până să se înrădăcineze credinţa asta... că Dragomir e vinovat?... Să-mi pierz noapte cu vorbe... Dar Gheorghe poate să nu vrea, or să nu fie în stare să facă aşa faptă... Cum e băiatul uşurel, m-oi căi că i-oi fi spus... (pauză.) Nu... N-am nevoie de ajutor... Să mă gândesc mai bine... Cine n-o să crează că tot nebunul fugit de la ocnă a omorât şi pe Dragomir?... (pauză.) Da' de ce să-mi fac păcat şi să mai străgănesc pe nevinovat?... Aseară, la cârciumă, Dragomir le-a spus la toţi că pleacă-n lume. Am destul răgaz până la ziuă să-l târăsc şi să-l arunc în puţ; a plecat, s-a dus... nu mai vine azi, nu mai vine mâine, o lună, un an, nu mai vine de loc... M-a părăsit!... (pauză.) S-a hotărât... (se scoală, merge la tarabă şi ia o bardă, apoi coboară încet.) Adică să fie greu lucru?... Doarme beat. Un uriaş doarme... doarme şi cugetul lui şi puterea lui şi voia lui; viaţa lui arde încet şi domol, cum arde lumânarea fără să vrea să arză... O femeie slabă, un copil fraged, hotărâre numai să aibă, poate să sufle o dată... ş-o stinge... (se joacă cu barda, cioplind binişor pe muchia mesii; în stânga s-aud gemetele nebunului; ea se trezeşte din gânduri şi ascultă.) Nebunul... S-a deşteptat... o să-l deştepte şi pe el... Ce să fac? Să-l trăsnesc în somn!... Să moară fără să ştie că moare, fără să vază că eu îl lovesc, fără să-şi aducă aminte de Dumitru... Dacă n-o vezi că vine, aia nu mai e moarte! Nu, nu vreau în somn: atunci ar fi parcă ar dormi mereu... Da... să-l deştept întâi: să ştie că-i vine moartea, de la cine şi de ce... (pune barda pe tarabă şi porneşte spre uşa lui Dragomir, face câţiva paşi şi se opreşte; uşa de la Dragomir se deschide, el apare foarte turburat.)
SCENA II
ANCA, DRAGOMIR
DRAGOMIR (speriat)
Anco!
ANCA (aparte)
El!
DRAGOMIR
Anco, am visat urât... mă doare mâna!
ANCA
Aiurezi... te doare mâna din vis...
DRAGOMIR
Mă înjunghie unde am semnul de muşcătură.
ANCA
Şezi jos... tremuri. (el şade.) De unde ai tu muşcătura aia la mână, Dragomire?
DRAGOMIR
De mult.
ANCA
Bine, de mult; dar de unde?... N-auzi?
DRAGOMIR
M-a bătut când eram copil şi m-a muşcat unul pe care îl trântisem...
ANCA
De ce nu vrei tu să-mi spui ce ai pe suflet? Eu văz că tu nu eşti în toate ale tale... Tu ai un ghimpe în cugetul tău... Destăinuieşte-te mie.
DRAGOMIR
Ţie?
ANCA
Da, mie: (Dragomir mişcă din cap negativ) spune şi te uşurează; dacă ai duce-o mult aşa, o să înnebuneşti...
DRAGOMIR
Să înnebunesc!
ANCA
Da... Ce ai visat?
DRAGOMIR
Un cap de mort... cu dinţii mari... vrea să mă muşce... mă doare...
ANCA
Te doare că nu vrei să spui, te doare că nu te hotărăşti să spargi buba şi s-arunci răutatea afară... (pauză - se apropie binişor de el şi-l apucă pe după gât.) Ia ascultă, Dragomire... adică ce ar fi, cum stăm noi aici amândoi, să te pomeneşti cu Dumitru (el face o mişcare) că intră binişor pe uşe... uite pe colo... (arată în fund) să-l vezi că vine, cum era el înalt şi voinic, şi se aşează frumos colea la masă în faţa ta: "Ei, bună seara, frate Dragomire... Ce mai faci? Mai îşi aduci tu aminte de mine?..." (Dragomir se zgârceşte pe scaun şi s-apucă de masă; ea îi ia repede capul în mâini şi cearcă să i-l întoarcă cu d-a sila spre fund.) Ia uite colo... colo... Iacătă-l... iacătă-l!... Vino, vino, Dumitre!... (vrea să-l întoarcă cu toată puterea.) Ci uite-te!...
DRAGOMIR (smucindu-se)
Lasă-mă!... (se scoală; s-aude ţipând nebunul; Dragomir se întoarce spre stânga; alt ţipet.)
ANCA
Ascultă... (Dragomir îşi întoarce privirile de la stânga, ea se repede aproape de el şi, jucând spaima, şoptit.) Dragomire! (îl smuceşte şi-l întoarce în loc cu faţa spre stânga; el dă cu ochii de nebun, scoate un strigăt înecat şi rămâne încremenit.) Uite-l... Ştii cine e? E nebunul care a scăpat de la ocnă...
DRAGOMIR
Ion! (cade zdrobit pe scaun.)
ANCA
El!
SCENA III
DRAGOMIR, ANCA, ION
ION (coboară tremurând)
Mi-e foame... Îmi dai să mănânc?
ANCA (lui Dragomir încet)
Trebuie să-l oprim aici până mâine... (merge la tarabă, ia pâine, o cană de rachiu şi ţoiuri şi le aduce pe masă.) Şezi colea, Ioane...
ION
Şez. (şade sfios în faţa lui Dragomir, care se dă înapoi cu scaunul.)
ANCA (dându-i să bea)
Cum e la ocnă, Ioane?
ION
Bodaproste... e bine. (la întrebările ei, Ion răspunde lui Dragomir.)
ANCA
Şi cum ai fugit de acolo?
ION(ca iluminat)
Vezi că s-a pogorât Maica Domnului la mine şi zice: pe cum că, Ioane, când ăi ajunge la fântână sub deal, o să-ţi iasă înainte cine să te aducă la mine, şi să vii negreşit... să vii, că eu te scap de toţi duşmanii tăi, şi o să-ţi fie bine, că eu, Maica Domnului, o să pui stavilă între tine şi rele: relele să nu mai poată trece la tine, şi nici tu să nu mai pot trece la ele... (simplu.) Aşa...
ANCA
Ei?...
ION
Pe urmă, vere, m-am dus la fântâna de sub deal şi am pus doniţele jos... Ei! Era frumos şi cald... şi era pădurea singură... doar într-o tufă fluiera de departe o mierlă... Numa', dinspre partea dealului, iacătă că-mi iese înainte o veveriţă, - vezi, o trimisese Maica Domnului! - Sta în faţa mea în două labe şi se uita la mine drept cu ochii ei mititei şi galbeni. Eu am dat s-o prinz, când colo ea... ţuşt! A sărit p-o cracă subţire de alun: acu se încovoia craca şi s-apleca cu ea până la pământ, acu se ridica, acu se ridica, acu se apleca. Eu după ea, ea iar înaintea mea, în două labe, se uita la mine... Îi sclipea ochii, vere, de parcă era două schintei şi mă chema iac-aşa... (face gestul.) Am umblat o zi întreagă: la urmă a pierit şi am rămas rătăcit... Da' acuma o să mă duc înapoi acasă.
ANCA
Unde acasă?
ION
La ocnă.
DRAGOMIR
Ai scăpat şi vrei să te duci singur înapoi?
ANCA
Da' de ce te-a închis pe tine, Ioane?
ION
Pentru că am omorât pe Dumitru.
DRAGOMIR
Da' tu l-ai omorât?
ION
Eu.
ANCA
Ba nu tu.
ION
Ba eu... Luleaua şi tutunul şi amnarul lui era la mine.
DRAGOMIR
Ei, ş-apoi? Dacă s-o găsi luleaua şi tutunul şi amnarul tău la mine, se cheamă că te-am omorât, 'ai?
ION (neînţelegând bine)
E!...
ANCA
Ascultă-l pe el, Ioane, tu stai degeaba închis.
ION (dă din cap)
Hăhă!
DRAGOMIR
Şi o să scapi curând de acolo... Peste un an... (se opreşte privind bănuitor la Anca; ea face o mişcare de inteligenţă, trece la tarabă, d-acolo în celar şi ascultă prin uşe, pe care a lăsat-o crăpată.)
ION
Mai am unsprece ani.
DRAGOMIR
Ba unul.
ION
Ba unsprece...
DRAGOMIR (impacientat s-apropie de Ion şi confidenţial, după ce a aruncat o căutătură de jur împrejur)
Daca mâine, poimâine, o ieşi un om ş-o zice: daţi-i drumul lui Ion, că nu este el vinovat, e altcineva...
ION
Altcineva... Ei! Aşa a făcut unul de la noi de la ocnă... om milos, vere, Dumnezeu să-l miluiască...
DRAGOMIR (urmându-şi jocul)
Lasă-mă să-ţi spui... E altcineva: Ion a fost un prost, i-a luat din buzunar luleaua şi tutunul; dar când i le-a luat, Dumitru era mort...
ION
Ba nu...
DRAGOMIR
Ba era mort... cu faţa la pământ...
ION
Ba nu, era trântit pe spate (Anca mişcare) şi a deschis ochii la mine...
DRAGOMIR
Ce!
ANCA (coboară repede la masă)
Ş-apoi?
ION
Apoi l-a podidit sângele pe nas şi pe gură ş-a murit... (mănâncă. Anca îşi şterge ochii şi se uită la Dragomir.)
DRAGOMIR (răstit la ea)
Ce te uiţi la mine aşa? (ea apleacă privirile; el mai aspru.) Uite-te la mine! (bate cu pumnul în masă; Ion tresare; foarte animat, cătră Ion.) Când l-ai găsit în pădure?
ION (se scoală speriat şi începe să tremure)
Spui, să nu mă loveşti, să nu mă baţi!...
DRAGOMIR
Cine te bate?... şezi jos... (Ion şade înfricoşat.) Pentru ce să te bat?
ION
Pentru că am omorât pe Dumitru...
ANCA (coborând)
Creştinul lui Dumnezeu, înţelege că nu tu.
ION (cătră Dragomir)
Nu eu... da' cine? (Dragomir ţâfneşte.)
ANCA
Spune cine, Dragomire.
DRAGOMIR (fierbând)
Nu te-amesteca tu în vorbă!... Lasă-ne-n pace!... Nu ştiu... (bea cu sete.)
ANCA (foarte simplu)
Vrei să-ţi spui eu, Ioane?... Uite cine. (arată pe Dragomir; acesta face o mişcare violentă.) Uite, Ioane, vezi tu? Ăsta a omorât pe Dumitru. (lui Dragomir.) Zi tu că nu-i aşa!... (Ion se scoală, începe să râză pe-nfundate şi să ochească pe Dragomir.)
DRAGOMIR (bea până-n fund, trânteşte pe masă cana, care se face ţăndări, şi se scoală)
Sunt prost eu că stau la vorbă cu doi nebuni!
ANCA
Doi nebuni!
DRAGOMIR (ameninţător)
Tu, femeie!... (încruntat, porneşte spre ea, care s-a retras la tarabă.)
ION (dă un răcnet şi se năpusteşte asupra lui Dragomir tăindu-i drumul; îl apucă de gât şi-l învârteşte în loc)
Stai aci!... De ce l-ai ucis, mă, pe creştin? (Anca din fund urmăreşte cu tot interesul jocul lor.)
DRAGOMIR (luptând, înecat)
Lasă-mă, nebunule!
ION (crescendo)
Atunci, daca l-ai omorât tu, pe mine de ce m-a închis, mă?... De ce m-a chinuit? De ce m-a lovit în cap? De ce? (îl zguduie şi-l împinge departe în faţă lângă masă; Dragomir palid cade gâfâind pe un scaun...) Dacă tu eşti vinovat (obidindu-se treptat şi arătându-şi moalele capului) De ce mi-a făcut mie bubă aici înăuntru? (se vaită.0 Mă doare!... Mă doare!...
DRAGOMIR (se ridică pe furiş de pe scaun şi face un pas)
Cum să scap?
ION (oprindu-se din plâns şi repezindu-se)
Stai aci! (îl apucă de gât.)
DRAGOMIR
Anco, mi-a stins puterile!
ION (crescendo)
Tu... eşti dracul!... Daca tu eşti dracul, de ce nu te duci să stai în balta unde te-a gonit Maica Domnului?... Or de ce nu mergi pe pustii locuri? Or de ce nu te întorci în fundul iadului?... De ce? (îl pune în genunchi.)
DRAGOMIR
M-a răpus!
ION
De ce să mă chinuieşti tu pe mine? (îl lasă un moment şi-l priveşte rânjind sălbatic.) Măi!... este la noi o ocnă părăsită... În fund e o baltă neagră... Dacă arunci o piatră-n fund, numa', de departe, din inima pământului, începe să aue, şi aue tot mereu, şi tocm-a doua zi tace, când zice Maica Domnului: destul!... Acolo trebuie să vii tu cu mine... să te iau de gât (îl înhaţă) să te ridic şi să te arunc în fundul bălţii... aşa!... Haide. (urlând.) Haide!... (îl târăşte; Dragomir se zbate.)
ANCA (aparte)
Îl omoară... nu trebuie!... (pune mâna pe bardă.)
DRAGOMIR
Săi, Anco!
ION (îl târăşte)
Haide! Nu urla, câine!
ANCA (alergând în faţa lui Ion, cu barda ridicată)
Nebunule! Îţi crăp capul!
ION (tresare, lasă pe Dragomir şi se dă la o parte sfios)
Nu el?... N-ai zis tu?... Tu ai zis. (se retrage spre fund.)
ANCA (ajutând pe Dragomir să se ridice)
Scoală!...
ION (depărtându-se)
Atunci, mă duc. (iese repede în fund.)
ANCA (după ce a ridicat pe Dragomir, care se aşază obosit la masă şi uitându-se în toate părţile)
Dragomire, s-a dus!
DRAGOMIR
S-a dus?
ANCA
Se duce-n sat... Trebuie să-l întoarcem înapoi şi să-l ţinem aci până vedem ce e de făcut... 'Aide după el!
DRAGOMIR
Nu merg...
ANCA
Fuge! N-o să-l mai ajungem...
DRAGOMIR
Du-te tu.
ANCA (suie şi privind către el, aparte)
Aşteaptă tu! D-abia a-nceput!... (iese în fugă prin fund.)
SCENA IV
DRAGOMIR singur, apoi ION
DRAGOMIR
N-o să-l mai poată ajunge... şi chiar să-l ajungă, ce folos! Parc-o să aibă ea destul putere să se lupte cu nebunul... A putut femeia să mă vânză... acu ar vrea să mă scape, dar n-o să poată... Ion o să spuie... Încă un an... Pentru un an, să pierz viaţa întreagă!... Pentru un an! A! Când n-are omul noroc! (îşi apucă cu mâinile capul. - on a apărut la vorbele din urmă, coboară şi pune mâna pe umărul lui Dragomir; acesta se scoală şi rămâne ca trăsnit.) Anco!
ION
A trecut pe lângă mine acuma... eram pe laviţă; s-a dus încolo la vale... Mi-e foame, dă-mi să mănânc. (şade.) Şezi şi tu. (bea.) Bea şi tu. (Dragomir se supune; - după o pauză lungă.) E unul la noi la ocnă... Ce om bun, vere! Cum mă miluieşte el pe mine: mănâncă numai câte o fărimiţă şi tainul lui mi-l dă mie! Ăla a fost ucis pe tată-său, şi-l băgase pe frate-său la ocnă... Pe urmă, vezi ce l-a învăţat pe el Maica Domnului, să vie la ocnă şi să spuie: eu am răpus pe taica, lui neica să-i daţi drumul, că nu e vinovat... (simplu.) Iac-aşa.
DRAGOMIR (din ce în ce mai mişcat)
Şi...
ION
Şi i-a dat drumul lui frăţini-său şi l-a închis pe el.
DRAGOMIR
Pe el...
ION
D-apăi!... Într-un târziu după aia, a aflat el că frăţini-jsău umblă să moară, şi s-a rugat să-l lase de la ocnă să meargă acasă cu soldaţi numai pentru trei zile, că zice că: ce-am avut eu cu taica aia a fost altă socoteală; dar nu voi să plece alde neica până nu m-o ierta...
DRAGOMIR
Şi l-a iertat?
ION
Da' de unde!...
DRAGOMIR
Nu l-a iertat?
ION
Nu, n-a vrut să-l lase de la ocnă să meargă...
DRAGOMIR
Şi frate-său a murit aşa?
ION (dă din cap că da, bea, apoi se uită lung la Dragomir)
Mă Dragomire, tu eşti sănătos şi cu mintea întreagă şi o să trăieşti bine... şi eu... (zâmbind trist) o să mor aşa... necăjit, bătut şi nebun! (se ridică.)
DRAGOMIR (foarte pătruns)
Ioane!...
ION
Vezi... Tu la ce n-ai venit să spui pe cum că Ion nu-i vinovat... Pe Ion l-aţi bătut în cap degeaba... Luaţi-mă pe mine. Ce-am avut eu cu Dumitru e altă socoteală, dar pe Ion lăsaţi-l săracul! (cu obidă adâncă) şi Ion s-ar fi rugat la Maica Domnului Buna pentru păcatele tale... Vezi!... Vezi. (plânge liniştit.)
DRAGOMIR (plânge înfundat)
Ioane, eu caut să te scap pe tine... Tu să nu mai mergi, nu mai trebuie să mergi înapoi la ocnă...
ION
Da' unde o să mă duc eu?
DRAGOMIR (iute)
Tu o să stai aci cu noi. (Anca intră prin fund şi se opreşte în uşe să asculte.) Or nu; mai bine să plecăm... Vino cu mine... scăpăm amândoi. Îţi cumpăr haine nouă, pălărie, cizme nouă... De mâncare, de băutură... tot... îţi dau eu ce-ţi trebuie. (Anca se retrage afară în închide uşa; Dragomir pleacă ameţit spre dreapta şi se întoarce înapoi.) Or nu... vino şi tu cu mine...
ION
Unde?
DRAGOMIR
Colea în beci... să scoatem banii (ia lampa) şi să plecăm... 'Aide... (Dragomir pleacă cu lampa înainte spre chepengul beciului; Ion îl urmează. Dragomir deschide şi porneşte să scoboare. Ion se retrage.) 'Aide!
ION (retrăgându-se cu frică)
Nu, nu intru...
DRAGOMIR
Da' să nu pleci!
ION
Nu.
DRAGOMIR
Or nu... stăi (iese din beci, aleargă la uşa din fund, o încuie şi ia cheia; o pune în buzunar şi coboară iar în beci.) Viu acuş...
ION (trece la masă şi bea, fredonează un cântec haiducesc, apoi se opreşte ascultând)
A început iar... Când urlă câinele, moarte cineva...
DRAGOMIR (iese din beci cu lampa şi cu o ulcică în mână; închide chepengul la loc; vine la masă, scoate o basma din sân şi toarnă în ea banii din ulcică; înnoadă basmaua şi o pune în sân)
Gata, Ioane!
ION (apucat de un fior)
Mi-e frig! (Dragomir, mereu pripit, se repede în stânga şi vine îndată cu o zeghe, pe care o aruncă pe umerii lui Ion, şi cu două pălării, una i-o pune lui Ion şi alta o pune el pe cap.)
DRAGOMIR
Acu plecăm... Tu să nu vorbeşti nimic pe drum... să mă laşi pe mine. 'Aide...
ION
'Aide! (alt fior. Pornesc amândoi... Uşa e încuiată.)
DRAGOMIR
Ne-a închis pe dinafară! (stă un moment, caută cu gândul şi aducându-şi aminte.) A! (se caută în buzunare... găseşte cheia şi deschide. Anca le vine în faţă; ei se dau înapoi; ea intră şi închide uşa.)
SCENA V
DRAGOMIR, ION, ANCA
ANCA
Da' încotro, Dragomire?... Încotro, neică Ioane?
DRAGOMIR
Ascultă, Anco...
ANCA (coborând cu Dragomir)
Nu mai spune, că ştiu; eram la uşe. (Ion se-nveleşte în zeghe, se trânteşte pe o laviţă şi se culcă.) Vezi, Dragomire, când zic eu că tu eşti mai nebun decât... (arată cu ochii pe Ion.) Să fugi în lume cu el!... Pe unde o să umble? Pân pustii? O să vă întâlniţi cu oameni... O să-l cunoască cineva... E scăpat de la ocnă... Şi chiar să nu-l cunoască nimeni, poţi tu să-i stăpâneşti mintea? Da' când l-o apuca iar turba ca adineaori?
DRAGOMIR (demoralizat)
Atunci?...
ANCA
Ce copil o să auză asta şi n-o să priceapă ce legătură e între oamenii ăştia doi, de pribegesc în lume, fără să poată spune de unde vin, fără să ştie unde se duc?
DRAGOMIR (descurajat de tot)
Dar ce să fac?
ANCA
Să rămâi aici şi să-l ţinem şi pe el până ne-om gândi la altceva mai cuminte.
DRAGOMIR
Daca n-o vrea... dacă nu-l putem ţine... (Ion geme şi se zbuciumă în somn; Dragomir se sperie şi se îndeasă spre Anca.)
ANCA
Trebuie să putem... Cât o fi aici, îl iau eu pe seamă. (merge la Ion, care se munceşte rău în somn şi zguduindu-l forte brusc.) Ioane! Ioane!
ION (sare din somn; e cu totul apucat)
Da! Eu sunt vinovat... Maica Domnului mi-a zis să spui, ca să nu mă loviţi... Bateţi-l!... Daţi-i la cap!... Se preface că e nebun... (înduioşat către Dragomir.) Uite cum îl bate! Uite cum îi dă la cap lui Ion! (ţipând de groază.) A!... Nu!... Nu!... Nu daţi! (în culmea spaimii.) O să-i spargă oasele, îi turteşte ţeasta capului... O să-l omoare!... (îşi acopere ochii.)
ANCA
Ioane!
ION (crescendo)
De ce-l mai bate pe Ion dacă a murit? (dă cu piciorul ca cum ar vrea să înlăture ceva.) Să-l ia de aici... e plin de sânge... (mai dă o dată.) Nu mai mişcă... (iar.) A murit... (porneşte spre fund.)
DRAGOMIR
Pleacă! (amândoi se reped după el şi vor să-l apuce.)
ION (ţipând)
Nu puneţi mâna!... Să nu daţi... Ion a murit! (se smuceşte şi le scapă; se repede la tarabă, ia un cuţit mare şi ridicându-l în sus măreţ.) Nu puneţi mâna!... Ion merge la Maica Domnului. (se precipită în odaia din stânga.)
ANCA
După el!
DRAGOMIR (oprind-o)
A luat cuţitul!
ANCA
Nu e nimic!... După el, să-l liniştim! Daca răcneşte aşa, aude cineva de pe drum. (vrea să meargă spre stânga; Ion, cu figura radioasă, reapare ţinând în sus cuţitul plin de sânge; face doi paşi şi se prăbuşeşte; amândoi se reped la el şi-l ridică.)
DRAGOMIR
S-a înjunghiat! (îl aşează pe o laviţă lângă masă.)
ANCA
Înjunghiat aici!... În casa noastră! (stă pe gânduri; pe chipul ei străluceşte o inspiraţie.)
DRAGOMIR (dezolat)
Ce-ai făcut, Ioane?
ION (deschizând ochii)
Dă-mi apă... mi-e sete!
ANCA (cu o bărdacă de apă)
Ţine, Ioane.
ION (bea)
Bodaproste... Maica Domnului mi-a zis: scoate-ţi măruntaiele când intră Necuratul, şi aruncă-le câinelui...
ANCA
Ascultă, Dragomire.
ION
... Că eu, Maica Domnului, o să pui stavilă între tine şi rele... ş-o să dormi... o să dormi... Dă-mi apă... mă arde... (Anca îi dă.)
DRAGOMIR
Ioane!
ION (dând cu mâna într-o parte bărdaca)
Scoate-mi măruntaiele şi dă-le câinelui să nu mai urle!... Caută-mă la picior, din jos de genunchi... am un chimir... Să te duci la ocnă şi să-l dai de la mine ăluia de a omorât pe tată-său...
ANCA (scoate chimirul şi-l bază în buzunarul lui Dragomir)
Ţine... (aparte.) Nu moare odată... o să ne apuce ziua.
ION (iluminat)
Uite veveriţa!... colo sus... pe cracă!... Uite-o (vrea să se închine şi-i cade mâna; - în extazul suprem.) Maica Domnului!... Tu eşti?... Tu mă chemi?... Stai, că viu... iacătă-mă, viu!... (expiră.)
ANCA (închinându-se foarte pătrunsă)
S-a isprăvit!... Dumnezeu să te ierte, omule. (Dragomir e zdrobit; ea, schimbând tonul d-odată.) Acu-i acu, Dragomire... acu ce ne facem?...
DRAGOMIR
Să dăm de ştire...
ANCA
Vrei să intri, or să mă bagi pe mine în fundul ocnii! Să zică că l-am omorât noi!... Nu. Până acuma nu ştie nimeni c-a venit aici: să-l aruncăm în puţul ăl părăsit. Mâine om astupa, puţul şi atât... 'Aide! Nu e vreme de pierdut! Se luminează de ziuă; rămânem cu mortu-n casă până mâine noaptea... A! Să sting lumina... trece cineva pe drum şi ne vede ieşind aşa... (stinge lampa.) Pune mâna... (Amândoi iau pe Ion şi pornesc spre fund; se aud în depărtare clopotele de la biserică... Ei se opresc s-asculte.) Toacă de utrenie... Ai avut încai noroc la moarte, Ioane: îţi trage clopotele ca la toţi creştinii!... La alţii nici măcar atâta!... (Ies prin fund... Pauză - în timp ce clopotele urmează. Amândoi reintră. Anca aprinde lampa ş-o aduce pe masă. Dragomir foarte deprimat şade; cămaşa îi e mânjită puţin de sânge.)
SCENA VI
ANCA, DRAGOMIR
ANCA
Acu, ce stai? Trebuie să te găteşti de plecare.
DRAGOMIR
De plecare...
ANCA
Fireşte.
DRAGOMIR
De ce să mai plec?
ANCA
Ca să scapi şi tu şi să mă scapi şi pe mine. Daca se află, şi eşti tot aici, şi eu am tăcut, se cheamă că amândoi l-am omorât... Eu... sunt nevinovată şi nu vreau să cază vina pe mine. Daca vrei să stai, eu caută să mă duc în sat şi să spui tot, tot, tot... Daca pleci, mă fac că găsesc pe Ion în puţ şi dau de ştire... N-ai grije; îţi las eu vreme destul s-ajungi departe... Tu eşti fugarul, tu vinovatul... ş-am scăpat amândoi...
DRAGOMIR
Vino şi tu.
ANCA
Daca fug şi eu, cade vina pe mine; nu poci asta... (suie; după o pauză mare, coborând la el cu braţele încrucişate.) Nu ţi-e ruşine! Nu ţi-a fost milă şi păcat de Dumnezeu!... Creştin eşti tu?... Om eşti tu? Vine un biet păcătos în casa ta, îţi cere o bucăţică de pâine la masa ta, e obosit şi te roagă de adăpost sub acoperemântul tău, îţi spune taina lui, şi tu, fiară fără de lege, pui mâna pe cuţit şi spinteci omul! (Dragomir face nişte ochi foarte miraţi.) Cu ce-ţi greşise bietul nebun?... Ce piedică ţi-era el în lumea asta largă, unde e loc pentru toţi? (cu toată energia.) De ce ai omorât pe Ion?
DRAGOMIR
Eu... pe Ion!...
ANCA
Pe Ion.
DRAGOMIR
Eu... am omorât... pe Ion! (râde febril.)
ANCA
Râzi? Nu tu, da' cine? (el se uită la ea lung; ea îi înfruntă căutătura; merge la el şi-l apucă de pieptull cămăşii.) Asta ce e? Sângele ăsta al cui e? Nu-i sângele lui Ion?...
DRAGOMIR (îşi încheie repede minteanul la piept)
Fugi d-aici!
ANCA
Nu te-ncheia, Dragomire; pe cămaşe e puţin; în odaie dincolo e mult; uite, ici e plin... Du-te în curte, e stropit peste tot; mergi de scoate o găleată din puţ, să vezi apa roşie... Tu, ucigaşule, tu! O să te gunoieşti de viu între pereţii de sare umezi până o socoti Dumnezeu c-a venit ceasul să te cheme ca să te judece el mai bine...
DRAGOMIR
Pentru ce?
ANCA
Pentru că ai ridicat viaţa altuia...
DRAGOMIR
A cui?
ANCA
A lui Ion.
DRAGOMIR (stă un moment şi se şterge la ochi)
Femeie! Daca te-ar întreba cineva pe tine de asta, ce-ai spune?...
ANCA
Ce-am văzut.
DRAGOMIR (ciudit din ce în ce)
Ce?
ANCA (simplu)
Că Dragomir a răpus pe Ion nu ştiu de ce!...
DRAGOMIR
Tu?
ANCA (ia lampa şi o pune la oblon; apoi coboară)
Măcar că tu ai fost rău cu mine, mie tot mi-e milă de tine, Dragomire; am să-ţi dau o povaţă... Dacă s-o întâmpla şi n-ăi avea noroc să scapi până la urmă; dacă or pune mâna pe tine, nu fi prost şi te-apuca să tăgăduieşti cum faci cu mine, că acolo nu te joci ca aicea: te-or pune la chinuri, vai de viaţa ta!... O să-ţi rupă carnea, să-ţi smulgă dinţii şi unghiile, să-ţi descheie ţeasta capului... Ascultă-mă pe mine, eu îţi vorbesc de binele tău. (se uită cu neastâmpăr în fund.)
DRAGOMIR
Care va să zică...
ANCA
Faci ce-ţi spui eu: mărturiseşti c-ai ucis pe Ion şi te alegi numai cu pedeapsa; încai scapi de chinuri.
DRAGOMIR (revoltat, bătând cu pumnul în masă)
Da' daca nu l-am ucis eu?
ANCA
Asta e! Începem iar; ba nu, ba da, ba da, ba nu.
DRAGOMIR (fierbând)
Lasă-mă! (îşi vâră capu-n mâini, astupându-şi urechile.)
SCENA VII
ACEIAŞI - GHEORGHE
GHEORGHE (intră repede, vede pe Dragomir şi vrea să se retragă)
Dragomir!
ANCA (suind la Gheorghe; foarte repede şi şoptit)
Mergi în sat, ia pe primar şi oricâţi oameni găseşti, spune că te-am trimes eu pentru un omor... şi vino cu ei...
GHEORGHE
Ce e?
ANCA
Mergi, îţi spui... o să vezi... Vino iute! (îl mână afară.)
SCENA VIII
ANCA, DRAGOMIR
ANCA (vine cu pasul grav la Dragomir, care stă pe un scaun cu capul în mâini)
Scoală, Dragomire, c-a sosit ceasul!
DRAGOMIR (se scoală)
Ceasul!
ANCA
Ceasul socotelii. Stăi drept... adună-ţi minţile câte le mai ai şi răspunde la ce te-oi întreba... Pentru ce l-ai omorât?
DRAGOMIR (înecat de ciudă până la lacrimi)
Nu! Nu l-am omorât eu!... N-ai fost tu aicea? N-ai văzut tu?
ANCA
Nu pe Ion... pe Ion lasă-l... De altcineva îţi vorbesc eu acuma...
DRAGOMIR (pălind, încet)
De cine?...
ANCA
Ştii de cine, nu te mai preface... Tu vrei să pleci, tu caută să pleci. (el face trist din cap că da; ea, aspru.) Ei!... Nu faci un pas de-aici până nu-i zici pe nume... (privindu-l cu toată puterea.) Zi-i odată pe nume!
DRAGOMIR (încet de tot)
Du...mi...tru!
ANCA (răsuflând din adânc)
Ai văzut? Aşa! Du-mi-tru! (şade jos; el stă în picioare.) Pentru ce l-ai ucis...
DRAGOMIR
Pentru tine...
ANCA
Pentru mine...
DRAGOMIR
Ca să te iau eu...
ANCA
Cum l-ai ucis? Spune. (îşi pune coatele pe masă şi bărbia în palma şi ascultă nemişcată; el stă drept, se încheie cu îngrijire în mintean şi povesteşte simplu.)
DRAGOMIR
Mă tot goneai... Odată, când ai ieşit de la biserică la Vinerea Marea, seara - ţi-aduci aminte - m-am dat pe lângă tine şi ţi-am zis încet: "Anco! De ce n-ai vrut să mă iei pe mine? Eu tot te iubesc... Lasă-l pe Dumitru şi vino!..." Ţi-aduci aminte?
ANCA
Da, mi-aduc.
DRAGOMIR
Tu mi-ai răspuns: "Am bărbat, lasă-mă-n pace!..."
ANCA
Şi tu?
DRAGOMIR
Eu am plecat acasă, n-am dormit toată noaptea şi dimineaţa... m-am hotărât.
ANCA
Cum ai făcut?
DRAGOMIR
Ştiam când se-ntoarce de la deal pân pădure... şi l-am aşteptat... Venea şuierând... Ne-am întâlnit, ne-am dat în vorbă... i-am arătat o plută înaltă; el a ridicat ochii în sus. Am tras cuţitul, şi până s-aplece iar ochii... (se opreşte, stingându-i-se glasul.)
ANCA (îşi acopere faţa - un moment - apoi şi-o descopere şi-l priveşte aşteptând)
Ei?... Înainte.
DRAGOMIR
Ce să-ţi mai spui?
ANCA
El ce-a făcut?
DRAGOMIR
A ţipat ş-a căzut în genunchi... a dat să scoaţă cuţitul... da' m-am repezit şi l-am lovit peste mână şi la beregată... când m-am aplecat la el, m-a muşcat de mână.
ANCA
De la el era muşcătura! (îi face semn să urmeze.)
DRAGOMIR
Pe urmă, l-am întors cu faţa în jos, am mers la fântână de m-am spălat şi m-am dus acasă să mă culc, că nu mai puteam, cădeam d-a-n picioarele de ostenit... Ion l-a găsit acolo... Pe urmă... ştii...
ANCA (sculându-se)
Ştiu... La un an ai venit şi mi-ai zis: "Anco, nu-ţi mai trăieşte bărbatul, mă iei?" Vorba ta şi glasul cum mi-ai spus-o, mi-au dat un junghi pân inimă; nici nu te luat altfel, că mi-erai urât; de-aia te-am luat ca să te aduc în sfârşit aici. De la început te-am bănuit. Tot ce-ai făcut pe urmă, întâi grija de sufletul răposatului, apoi spaimele şi turba ta când îţi pomeneam de el, vorbele tale fără şir tot de omorâtori şi de termenele până când încape pedeapsa, şi visurile tale cu capete de morţi, care te muşca, şi câte altele, puneau mai mult temei bănuielii mele. Mai întâi, mă hotărâsem să te curăţ - ba erasă bag şi alt suflet în păcat! - pe urmă am stat să mă gândesc mai bine. Adineaori credeam că o să te sugrume nebunul; era să las să te socoteşti cu el, dar aveam şi eu cu tine o răfuială mai mare: nu te puteam lăsa să treci dincolo aşa nejudecat aicea. (pauză.) Te-am judecat, te-ai mărturisit, trebuie să-ţi dau acuma pedeapsa ce ţi se cade c-ai răpus pe omul ce mi-era drag ca lumina ochilor, tu, care mi-ai fost urât totdeauna... (suie şi-l lasă-n urmă.)
DRAGOMIR
Eu te-am iubit... şi...
ANCA
Şi?...
DRAGOMIR
Şi... da' acu e degeaba... Eu trebuie să plec în lume; tu... poate să iei pe Gheorghe... (înecat şi foarte încet) dar să ştii că tot te iubesc...
ANCA
Da? (râde.) Aşteaptă să vezi tu acuma cum o să-ţi plătesc eu ţie dragostea. (pauză.)
DRAGOMIR
Anco, eu plec... să mă ierţi!
ANCA
Să te iert! D-aia te-am răbdat eu lângă mine, d-aia am umblat eu atâta vreme să te aduc aici, ca să te iert? (râde. Se aud paşi şi glasuri afară.)
DRAGOMIR
Taci!... Anco, vine cineva...
ANCA
Da, vine Gheorghe, cu oameni... vin să te ridice că ai omorât pe Ion.
DRAGOMIR
Pe Ion! (izbucnind.) Tu m-ai vândut... cu Gheorghe...
ANCA
D-apoi cine?
DRAGOMIR (îngrozit, căutând în toate părţile)
Femeie! Vreau să scap... Nu vreau să puie mâna pe mine!... Mi-e frică!... Vreau să scap!
ANCA
Nu se mai poate! (s-aude glasul lui Gheorghe.)
GHEORGHE (d-afară)
Haide toţi!
DRAGOMIR (răcnind)
A! (ţinteşte pe Anca şi se precipită la ea s-o strângă de gât.)
ANCA (ţipând şi fugind spre uşe)
Săriţi, fiara! (uşa se deschide; Gheorghe şi alţi oameni năvălesc înăuntru) mă omoară şi pe mine!
SCENA IX
DRAGOMIR, ANCA, GHEORGHE, mai mulţi oameni
DRAGOMIR (coboară aiurit şi se înţepeneşte în faţă; Gheorghe şi alţi doi oameni coboară la el şi-l apucă de amândouă braţele; el se uită la ei pierdut şi tremurând)
Merg... merg eu... să nu mă bateţi, merg! (rugător cătră Gheorghe.) Nu mă strânge aşa tare de-acolo... Ţi-am spus că mă doare!
ANCA
Oameni buni... a tras aseară la noi în gazdă un biet drumeţ; nu ştiu de unde venea, nici unde se ducea... L-a ucis bărbatu-meu! În odaie şi colea, uitaţi-vă, e lac de sânge!... Căutaţi în puţul ăl părăsit de lângă grădină... Avea nenorocitul de el un chimir la picior... acu e la Dragomir în buzunar. (Dragomir pune machinal mâna, scoate chimirul şi-l dă râzând prosteşte unuia din oameni.)
UN OM (cu o frânghie în mână)
De ce omorâşi creştinul, mă? (îl leagă.)
ALT OM
Luaţi-l!... La primărie...
ANCA
Oameni buni... eu v-am descoperit fapta; dar omul ăsta e bărbatul meu... O să mi-l luaţi de tot.. rămâi singură. Trebuie să mă lăsaţi să-i spui şi eu o vorbă... (Oamenii se dau cu respect în lături; ea s-apropie de Dragomir, care stă nemişcat, şi răspicat îi şopteşte.) Dragomire, uite-te la mine: (el o priveşte) pentru faptă răsplată şi năpastă pentru năpastă!
(Cortina)