








(Interiorul unei cârciume, clădire cu grinzi de lemn. În fund, la mijloc, uşa de intrare; la stânga, fereastră mare de prăvălie cu oblon; lângă fereastră, taraba. La stânga, planul întâi şi al doilea, două uşi cari dau în două odăi. La dreapta, planul întâi, chepengul beciului şi o uşe care dă în celar. La stânga, în faţă, o masă de lemn şi scaune rustice. Laviţe pe lângă pereţi.)
SCENA I
DRAGOMIR, GHEORGHE şi ANCA
(Toţi trei stau împrejurul mesii pe care arde o lampă mică cu petrol. Gheorghe ţine o gazetă în mână. Anca lucrează la o cămaşe.)
GHEORGHE
... E greu să scape, fireşte... dar se-ntâmplă... Aşa fac mai toţi câţi scapă: dintru-întâi s-arată pocăiţi, se prefac proşti, se dau tot cu binişorul, şi odată, când le vine bine, p-aici ţi-e drumul...
DRAGOMIR
Adică şi ăsta era şiret... se prefăcea... (zâmbind.) Am înţeles!
GHEORGHE
Ştiu eu?
DRAGOMIR
Fugi, mă, d-acolo!
GHEORGHE
De ce să nu crezi că s-a prefăcut?
ANCA
Asta e! Nouă ani de zile!... Cine se preface atâta vreme aşa, şi să nu fi fost nebun, tot acolo ajunge... până la urmă tot nebuneşte.
DRAGOMIR
Dac-a fost ticălos, prostul! L-a găsit cu cămaşa plină de sânge, a văzut la el luleaua, tutunul şi amnarul mortului... Dacă s-a bucurat să fure nişte nimicuri de la un mort pe care l-a găsit în pădure, eu stric?... Era tâmpit... când i-a citit osânda, râdea...
ANCA(cu mult interes)
Cum?... De unde ai văzut tu când i-a citit osânda?
DRAGOMIR
Am fostla judecată.
GHEORGHE
Ai fost?
ANCA (din ce în ce mai interesată)
La care judecată?
DRAGOMIR (contrariat)
La juraţi, când l-a osândit.
ANCA
Ai fost tu la juraţi!... şi mie atâţia ani de zile să nu-mi spui!
DRAGOMIR
Ţi-am spus...
ANCA
Ba nu.
DRAGOMIR (supărat)
Ei! Aşa e, nu, fireşte. La ce?... Să-ncepi iar să-mi boceşti pe răposatul?
ANCA (clătinând din cap)
Dragomire! (se scoală şi trece la tarabă.)
DRAGOMIR (după ce s-a uitat urât la ea, cătră Gheorghe)
Ia citeşte, mă, înainte, să vedem ce s-a făcut nebunul.
GHEORGHE (căutând şirul în ziar, apoi urmând citirea)
"... precum şi toate cercetările au fost zadarnice. Soldatul mărturiseşte că de multe ori a mers cu nebunul la apă, că-l lăsa la fântână singur şi el se ducea să-şi vază amanta. Nebunul venea cu doniţele pline şi-l chema să se întoarcă împreună la temniţă. Tot timpul, nebunul a fost ca şi liber, în orice caz foarte puţin păzit. Era bun şi foarte simpatic tutulor - afară de accesurile acute în care-l apuca mania persecuţiei. După cum afirmă soldatul, nebunul ar fi căzut în ocna a veche, care e părăsit de pe vremuri..."
DRAGOMIR (cu interes)
Care va să zică... a murit...?
GHEORGHE
Ba bine că nu.
DRAGOMIR (aparte)
A murit!...
GHEORGHE
Ia spune, Dragomire, ce fel de om era... Eu n-am văzut de când sunt o judecată la juraţi... Aş vrea să văz şi eu o dată... Ce face, ce zice, omul pe care-l judecă?
DRAGOMIR
Ce să facă?... Stă şi el între puşti şi aşteaptă să se isprăvească mai degrab'...
ANCA (la tarabă)
Dar tu, Dragomire, ai mers aşa din întâmplare ori dinadins?
DRAGOMIR (întorcându-se spre ea)
Dinadins?... Ce nu ţi-e bine?... De ce să merg dinadins? (lui Gheorghe.) S-a nemerit să fiu în oraş... mă dusesem să vânz nişte lână. (răstit, cătră Anca, care şade rezemată cu coatele pe tarabă.) Ce faci acolo?
ANCA
Nimic... Ascult.
DRAGOMIR
Asculţi! (din ce în ce mai aspru.) Nu-ncepi iar să boceşti pe răposatul? Că iar am vorbit de el... 'Aide de! Începe... jeleşte-l!... (Anca trece binişor şi iese în stânga; - cătră Gheorghe.) Eu zic că nebunul nu era vinovat; degeaba l-a băgat douăzeci de ani la ocnă!
GHEORGHE
Ştii c-ar fi ciudat - că s-a mai întâmplat aşa lucru... să te pomeneşti că prinde vreun tâlhar şi ala spune: tot eu am făcut acu câţiva ani omorul din pădurea Corbenilor... Uite de ce şi uite cum... 'Ai?
DRAGOMIR
Se prea poate.
GHEORGHE
Ce te faci atuncea cu nebunul?...
DRAGOMIR
Care?
GHEORGHE
Care a fost osândit degeaba.
DRAGOMIR
Ai zis c-a murit.
GHEORGHE
Să zicem că trăieşte...
DRAGOMIR
Cum să trăiască?... A căzut în ocna părăsită...
GHEORGHE
Nu... să zicem că n-a căzut, să zicem c-a fugit şi pun mâna pe el... Cine-i plăteşte atâţia ani la necaz?
DRAGOMIR
Dumnezeu... (pauză.) Mă, Gheorghe, tu cam ştii legile...
GHEORGHE
Aşa ş-aşa... (Anca intră şi se opreşte în uşe.)
DRAGOMIR
Nu-i aşa că un om care a făcut o faptă... un omor... nu-i aşa că dacă vine singur peste zece ani şi se mărturiseşte, nu mai are nici o pedeapsă?...
GHEORGHE
Cât e nu şitu sigur, dar ştiu că e un termen: dacă trece ala, s-a isprăvit...
ANCA (care a ascultat din pragul uşii, coboară; e plânsă)
Cum adică? La zece ani un ucigaş poate veni să spuie singur ce-a făcut şi lumea îl lasă în pace.
DRAGOMIR
Aşa e legea...
ANCA
Bună lege, zău! (se şterge la ochi.)
DRAGOMIR
De ce nu te pui tu să faci alta mai bună? (fixând-o.) Iar ai venit! (lui Gheorghe.) Vezi de ce nu i-am spus... pentru că de câte ori vine vorba de răposatul, ori îşi aduce aminte de el cât de departe, îmi urlă toată ziua. (cătră ea.) Mergi d-aici, şi nu mai mă boci pe cap, cobe!... Ştiu că dacă m-ar omorî pe mine, mi-ai juca hora la soroace în loc să-mi faci pomană... (pauză; Anca se retrage.) Dacă era să boceşti toată viaţa pe bărbatu-tău ăl dintâi, de ce te-ai măritat a doua oară?... 'Aide.. mergi!
ANCA
De ce nu eşti mai blând, Dragomire?
DRAGOMIR
Pleacă odată...!
ANCA
Mă duc. (iese în fund.)
SCENA II
DRAGOMIR, GHEORGHE
DRAGOMIR
Du-te la păcatele! (se scoală supărat.)
GHEORGHE (după o pauză)
Fie, măi vere, prea aspru eşti cu muierea.
DRAGOMIR
Ia lasă-mă-n pace şi tu. Ştii tu cum trăiesc eu?... Ştii tu ce am făcut eu pentru femeia asta?... Că mai bine îmi frângeam gâtul până să n-o fi întâlnit!... Dacă nu era femeia asta îndărătnică, eu eram astăzi altfel de om! Tu nu ştii ce s-a petrecu între mine şi ea.
GHEORGHE
Da, da' văz ce se petrece. Vă canoniţi unulpe altul degeaba: nici tu nu eşti de ea, nici ea de tine.
DRAGOMIR
Ea m-a luat ca să aibă cine să-i ţie soroacele de sufletul răposatului. Din ziua întâia a cununiei şi până astăzi, o dată n-am văzut-o zâmbind; de atunci şi până astăzi cu trupul e aicea pe lumea asta şi cu gândul e la Dumitru pe lumea ailaltă.
GHEORGHE
O fi fost cu ea mai bun ca tine.
DRAGOMIR
Mai bun!... De unde ştia ea din ziua întâia că n-o să fiu şi eu poate mai bun decât el. Eu n-o iubeam?... Că dacă n-aş fi iubit-o!... Şi mai în sfârşit, înţeleg să plângă o femeie pe bărbat dacă e văduvă... da' dacă s-a măritat o dată cu altul... Care-i ala să rabde asta?... Atunci de ce s-a mai măritat?
GHEORGHE
Ei!
DRAGOMIR
Da; de ce... dacă nu se poate despărţi de umbra răposatului? Ba zi că e o femeie nebună, care mi-a stricat mintea şi mie. Eu sunt sănătos, crezi, de când am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru şi iar Dumitru; pe îl auz când vorbeşte ea, când mă uit la ea, îl văz pe el... Eu trăiesc în casă, mănânc la masă, dorm la un loc cu stafia lui... Aşa! Asta n-o să mai meargă mult! (Anca intră din fund încetinel, se opreşte în uşă şi ascultă; Gheorghe o vede şi face o mişcare; Dragomir, atras de mişcarea lui Gheorghe, se întoarce şi o vede.) Uite-o! Uite-l! El e... Dumitru! (cătră ea.) Ieşi! Ieşi! Fugi, să nu te văz! (Anca stă locului cu ochii pironiţi asupra lui.) Te duci? Or mă duc eu... Să nu te văz! (porneşte spre ea, ea înaintează spre el; el se repede, o apucă de mână ş-o aduce hotărât în faţă.) Ce vrei?... Ce te uiţi aşa la mine?... Ce gândeşti?... Eu l-am omorât?... Da? Spune! (o smuceşte.)
ANCA (hotărât)
Dragomire, eşti nebun. (îşi face cruce.)
DRAGOMIR
Nebun?... Spune... (o smuceşte iar.)
GHEORGHE
Dragomire!
ANCA
O!... Nebun!
DRAGOMIR
Nu, să spui... Din două una: or crezi că l-am omorât eu...
ANCA
Poftim! Asta-i vorbă de vorbit!
DRAGOMIR
Da... şi atunci de ce mai trăieşti cu mine... or nu crezi şi atunci de ce mă chinuieşti pe mine?... Ce ai cu mine? Lasă-mă în pace pe mine cu Dumitru al tău! (o împinge de mână şi suie; ea vrea să facă un pas spre el.) Lasă-mă în pace! (acelaşi joc.) Lasă-mă în pace! (iese foarte turburat prin fund trântind uşa.)
SCENA III
ANCA, GHEORGHE
GHEORGHE (suie până în fund)
Dragomire! Dragomire!... S-a dus!
ANCA (coborând la stânga, aparte)
Se duce la cârciuma Popii,... acasă n-are ce bea.
GHEORGHE (din fund)
Anco! (coboară încet.)
ANCA
Tot aici eşti?... Gheorghe, de ce nu-ţi schimbi tu gândurile, mă băiete, şi vrei să mi le schimbi pe ale mele? Îmi pare rău de tine!... Aşa necăjită cum sunt, de ce nu mă laşi tu necazului meu şi mai mă turburi şi tu?
GHEORGHE
Pentru că...
ANCA
Pentru că mă iubeşti... Asta o ştiu...
GHEORGHE
Da, pentru că te iubesc...
ANCA
Lasă-mă păcatelor mele, Gheorghe, şi du-te. Eşti tânăr, mergi de-ţi caută norocul aiurea... Aşa cum mă iubeşti tu pe mine eu nu te poci iubi...
GHEORGHE
Tu nu poţi iubi?
ANCA
Ba... oi fi iubit şi eu odată... dar n-am avut parte. Acu la mine a trecut vremea iubitului... D-aia Gheorghe, îţi mai spui o dată, caută-ţi norocul în altă parte...
GHEORGHE
În altă parte?... Bine...
ANCA
... De ce să-ţi încurci tu o viaţă tânără cu păţeli trecute, să iei o femeie cu gânduri vechi?... Ş-apoi chiar aşa... cum să mă iei?
GHEORGHE
Ţi-am spus...
ANCA
Să mă desparţ eu acum de Dragomir?... Nu se poate.
GHEORGHE
Zici că ţi-e greu să-l vezi.
ANCA
Da... da' mie Dumnezeu mi l-a trimis pe el; şi Dumnezeu ştie ce face... eu trebuie să fac voia lui...
GHEORGHE
Bine, Anco, fă cum vrei, trăieşte cum îţi vine... Eu m-am hotărât să plec din satul ăsta...
ANCA (repede)
Să pleci?
GHEORGHE
Da... Eu te iubesc, tu nu mă poţi iubi... ce ar semăna să mai stau aici degeaba?
ANCA (tristă)
Pleci!
GHEORGHE
Da... Lumea a cam simţit... eu să mă stăpânesc nu poci... şi nu voi să mă fac de batjocură, să mă ţiu de urmele tale ca un nătărău. (Anca stă pe gânduri.) Nu mai merge... să fiu prieten cu bărbatu-tău, care nu-i om de felul meu, numai ca să te poci vedea mai des!... Eşti o femeie... nu ştiu cum să-ţi zic... Ţi-e drag să trăieşti cu un om care se poată cu tine ca cu un câine, şi mă goneşti pe mine, care te iubesc... Bine... Atuncii mai bine să nu te mai văz de loc.
ANCA
Care va să zică, pleci?... Adevărat?
GHEORGHE
Da...
ANCA
Când?
GHEORGHE
Cât s-ar putea mai curând... peste câteva zile.
ANCA
Rău îmi pare.
GHEORGHE
De ce?
ANCA
De ce, de ne-ce, îmi pare rău...
GHEORGHE
Dacă nu mă iubeşti?
ANCA
Ce copil eşti?... Eu nu te iubesc pe tine, dar tu mă iubeşti pe mine: nu înţelegi tu că mai dor o să-mi fie mai la urmă mie de tine decât ţie de mine...
GHEORGHE
Atuncea...
ANCA
Ce?
GHEORGHE
Vino cu mine.
ANCA
Nu se poate.
GHEORGHE
Prin urmare, eu ce să fac?
ANCA
Tu... tu să te duci, Gheorghe, cu Dumnezeu; de dorul meu să nu-ţi pese... (plânge.)
GHEORGHE
Anco, plângi?
ANCA
Da.
GHEORGHE
Pentru ce?
ANCA
De prisos să-ţi spui.
GHEORGHE
Dacă plângi...
ANCA
Să-ţi vorbesc drept, Gheorghe: eu îţi sunt cu mult datoare ţie... Multă putere mi-a dat prieteşugul tău şi gândul că un om aşa de voinic ca tine mă iubeşte... Gândul că tu ai fi în stare să faci odată ş-odată o jertfă mare pentru mine era sprijinul sufletului meu amărât... Dacă tu te duci, cum rămâi eu?
GHEORGHE
Ce jertfă? S-o fac.
ANCA
Nu poci acuma... nu ştiu... n-am ce să-ţi spui. (stă un minut la gânduri.) Gheorghe, dacă mă iubeşti mult... mult... (schimbând repede tonul) du-te acuma de dormi liniştit şi vino mâine dimineaţă aici: Dragomir pleacă la târg, putem sta mai mult de vorbă... Du-te... Noapte bună.
GHEORGHE
Noapte bună, Anco. (pleacă spre fund.)
ANCA (aparte)
Pleacă (el dă să iasă; cu glasul jumătate) Gheorghe!
GHEORGHE (întorcându-se)
M-ai chemat?
ANCA
Nu... (el o priveşte lung, apoi vrea să plece.) Ba da! (el se întoarce iar şi coboară cu aerul întrebător.)
GHEORGHE
De ce?
ANCA
Nu pricepi?
GHEORGHE
Nu.
ANCA (cu multă intenţie)
...Tu n-ai simţit, n-ai priceput de loc că şi eu te iubesc?
GHEORGHE
Tu... pe mine?... Adevărat?
ANCA
Adevărat... Trebuie să-ţi spui, că nu mai poci. (foarte volubil.) Gheorghe, Dragomir o să vie acum beat... Când se-ntoarce beat, mă-njură şi se culcă şi doarme dus de poţi tăia lemne pe el... Vino! De la tine din deal se vede fereastra asta... oblonul este închis... Pândeşte: când ăi vedea lampa la ochiul oblonului, vino degrabă... te aştept!
GHEORGHE
Mă iubeşti?
ANCA
Da, da' să nu uiţi că sunt nevasta lui Dragomir... dacă moare el sunt a ta!... Gheorghe, m-am jurat: când o cădea a dintâi lopată de pământ pe coşciugul lui, eu să fiu în braţele tale... Ai priceput?...
GHEORGHE
S-aştept o viaţă întreagă...
ANCA (scurt)
Eşti un prost! M-ăi fi iubind tu, da' nu mă-nţelegi... Gândeşte-te mai bine la ce am vorbit... Cum vezi lumina, vino, să nu te aştept... Du-te...
GHEORGHE (transportat)
Mă duc... viu... Mă iubeşti?
ANCA
Da, da, te iubesc. (îl strânge în braţe cu putere, apoi îi face vânt prin fund şi încuie.)
SCENA IV
ANCA (singură, privind spre fund)
Gheorghe, Gheorghe, ce păcat te mână pe tine!... (coboară încetinel la masă.) O fi în stare băiatul ăsta uşurel de câte se laudă? Să vedem... Unde o fi câinele? La cârciuma Popii... joacă cărţi şi bea... Să vie iar beat, să mă înjure şi să mă ameninţe!... Aş vrea să ştiu cât o să mai ţie asta!... Mult, nu crez!... (ascultă.) Haha! Vine.. el este... (îşi ia lucrul şi stă la masă. - O bătaie în uşe. - Anca se ridică şi stă un moment.) Am încuiat... (încă o bătaie. Anca merge la uşe.) Acuş-acuş! (descuie.)
SCENA V
ANCA, ION
ION (foarte obosit şi cam tremurând)
Bună vremea, nevastă.
ANCA
Mulţumim dumitale, om bun... Ce pofteşti?
ION
Îmi dai de mâncare?
ANCA (aparte)
Ăsta nu-i din sat... e străin. (tare.) N-avem de mâncare, omule... pleacă.
ION
Da'... mă laşi să dorm?... lasă-mă să dorm...
ANCA (aparte)
E un om rău, e beat, or ce? (tare.) Caută-ţi de drum, creştine; (cam aspru) 'aide!
ION (sfios şi apărându-se ca de o lovitură la cap)
Mă duc... să nu mă baţi... să nu dai!
ANCA
Dec! De ce să te bat?... Du-te sănătos.
ION (vrea să plece, îşi pierde puterile şi se reazimă de uşe)
Nu mai poci... (rugându-se frumos.) Dă-mi ceva să mănânc, fă-ţi pomană... mi-e foame. (se lasă binişor pe laviţa din stânga uşii.)
ANCA
Ăi fi bolnav?
ION
Nu.
ANCA
Da' ce ai?
ION
Mi-e foame... sunt ostenit...
ANCA
Da'... de unde vii dumneata?
ION
Hehe, de departe... tocma' de la munte.
ANCA
Şi ce vânt te-a bătut pe la noi?
ION
M-am rătăcit.
ANCA
Da-ncotro mergeai?
ION
Nu ştiu...
ANCA
Cum să nu ştii unde mergeai?
ION (încet şi confidenţial)
Vezi că eu... sunt nebun...
ANCA
Nebun?!
ION
Hăhă!... Da' nu m-apucă totdeauna... Şi când mă chinuieşte Necuratul, numa' vine Maica Domnului de mă scapă... Necuratul mi-a poruncit de două ori să-mi fac seama singur... ca să-mi ia sufletul...
ANCA
Sărmane, cine ştie ce păcate!...
ION
Da' Maica Domnului nu m-a lăsat. (se închină.)
ANCA
Şi din ce ţi-a venit?
ION
Din bătaie... Şi când mă speriu m-apucă, fie pe pustii locuri! Şi, când e să m-apuce, îmi vine întâi cu grije şi cu scârbă şi pe urmă cu spaimă... şi mă arde. (arată moalele capului.) Eu am o bubă aici înăuntru... Da-mi dai?
ANCA
Ce?
ION
De mâncare...
ANCA
A! Uitasem, uita-te-ar relele! (merge la tarabă, taie un codru de pâne şi i-l dă.) Na, omule.
ION
Bodaproste!
ANCA
Vrei ş-un rachiu?
ION
Dacă-mi dai...
ANCA (îi dă un ţoi de rachiu)
Da' cum s-a întâmplat să-ţi vie?... E de mult?
ION
Vreo zece ani...
ANCA
Zece ani... Şi cine te-a bătut?... De ce?
ION
Degeaba... Eu eram pădurar la Corbeni...
ANCA (aparte)
Pădurar la Corbeni!... (tare.) Cine te-a bătut?
ION
La judecată... că nu vream să spui.
ANCA (cu nerăbdare)
Ce?
ION
Că de ce l-am omorât...
ANCA
Omorât! (aparte.) Doamne Isuse Christoase! Cine e omul ăsta? (cu teamă c-a aflat adevărul.) Te cheamă... Ion...
ION (dând din cap)
Ion mă cheamă.
ANCA
Şi zice c-ai omorât pe...
ION
... Pe Dumitru Cirezarul...
ANCA (aparte)
Cum a ajuns omul ăsta aici?... Tu, Maica Domnului! I-ai fost călăuză; tu l-ai purtat pe căi necunoscute şi mi l-ai trimes aici ca să ridice din calea hotărârii mele îndoiala...
ION (moţăind)
Acu mi-e somn... (ascultă ca de departe.) De ce urlă câinele?
ANCA
Nu urlă nici un câine.
ION
Ascultă...
ANCA (aparte)
Aiurează. (tare.) Ioane, vrei să te culci?
ION
Da.
ANCA
Scoală. (îl ajută să se ridice.) Vino cu mine... 'Aide p-aici. (îl duce de mâini încetinel spre stânga, planul întâi.)
ION
Când urlă câinele, moare cineva... (şovăie, ea îl sprijineşte.)
ANCA
Încetinel...
ION
Tu ştii cine o să moară... O să moară Ion?... Dacă Ion moare, scapă de dracul?... (se opreşte, face o grimasă de durere şi pune mâna la cap.) Mă doare! (Amândoi ies încet.)
SCENA VI
GHEORGHE, ANCA
GHEORGHE (intră repede din fund)
Anco! (venind spre stânga) Anco!
ANCA (venind din stânga)
Gheorghe! (repede.) Ce cauţi? Ce vrei? Nu ţi-am spus să nu vii până nu ţi-oi face semn? Ţi-am făcut semn? Vrei să dea Dragomir peste tine aici?... Pleacă, du-te şi nu mai veni până nu te chem...
GHEORGHE
Stai să-ţi spui... Am venit să-ţi aduc o veste bună...
ANCA
Ce veste bună?
GHEORGHE
Viu de la cârciuma Popii. Dragomir e tot acolo... E băut... A jucat cărţi, a pierdut şi-a făcut cinste la toţi... E acolo popa, notarul, primarul, sunt toţi în odaie...
ANCA
Asta ţi-e vestea a bună?
GHEORGHE
Stai... Dragomir pleacă până-n ziuă.
ANCA
Ei! Merge la târg.
GHEORGHE
Nu... pleacă, nu se mai întoarce.
ANCA
Ce?
GHEORGHE
Te lasă... se duce în lume!
ANCA
Cum! (aparte.) Nu crez eu asta.
GHEORGHE
Anco...
ANCA
'Aida-de! Mai sunt şi eu p-aici.
GHEORGHE
Nu-ţi pare bine? N-ai zis că mă iubeşti?
ANCA
Ei da! Ş-apoi... dacă te iubesc?
GHEORGHE
Când bărbatul îşi părăseşte nevasta, ea are drept, după lege, să se desparţă de el şi să ia pe cine-i place.
ANCA (impacientată)
Ce vorbeşti prostii. Cum o să plece Dragomir? Unde să plece?
GHEORGHE
N-a spus unde, dar îşi ia ziua bună de la toţi... zău! Până în ziuă se porneşte...
ANCA
Om vedea... (aparte.) Aşa? (stă pe gânduri.)
GHEORGHE
La ce te gândeşti?
ANCA
Gheorghe, uite-te la mine bine! Eşti tu bărbat în toată firea, ori eşti un om uşurel?... Mă poci eu încrede în tine? Faci ce ţi-oi zice eu?
GHEORGHE
Fac.
ANCA
Dar dacă nu faci?
GHEORGHE
Spune ce, să fac!
ANCA
Bine... Să vedem ce-ţi poate dragostea: du-te şi orice s-ar întâmpla, până nu vezi semnul, nu te mişca. (Gheorghe face o mişcare.) Fără vorbă multă, pleacă. (îl împinge spre fund.)
GHEORGHE
Anco!
ANCA
Du-te.
GHEORGHE
Mă iubeşti?
ANCA (foarte impacientată)
Da, da' du-te. (îl împinge afară.) Să nu te întâlneşti cu el... ia seama. (închide.)
SCENA VII
ANCA (singură, coboară la uşa din stânga şi ascultă; o deschide binişor şi se uită înăuntru; trece apoi şi şade la masă)
Vrea să plece... Ce să fac?... Să mă duc şi să strig în gura mare... să dau pe vinovatul adevărat pe mâna judecătorilor şi să scap pe nevinovat... Dar dovada? Bănuiala mea. Dar ce dovadă o să fie asta dacă el o tăgădui?... Ia stai... Care va să zică el mai are un an să o ducă cu frica în sân... anul ăsta o să umble fugar, şi peste un an îşi poate spune singur fapta, şi... s-a isprăvit... Să rămâie nepedepsit... Aşa e legea, bine; dar eu poci să-l las aşa?... Nu... nu se poate. (pauză.) Nebunul ăsta tot e osândit o dată... Pentru un păcat, două ori zece, un om tot cu o viaţă plăteşte... Şi fără altă vină nouă, nebunul tot are să fie prins până la urmă şi întors acolo de unde a fugit... (pauză.) Şi dacă e vorba, ce este mai bine pentru un nebun? Să-şi târască viaţa pribeag şi chinuit, fără adăpost, fără o zdreanţă pe el, fără hrană, ori să trăiască la închisoare îmbrăcat, hrănit şi îngrijit la vreme şi adăpostit?... Să fie slobod e mai bine? Să se bucure de lumina soarelui în bunăvoie?... Dar e nebun... Mai are nebunul bunăvoie?... Lumina soarelui fără lumina minţii... O să-i ţie lumina soarelui singură iarna de cald, ori de foame vara? O să găsească ori nu un suflet de creştin să-l miluiască cu o fărâmă de pâine.... o să degere, or o să se coacă toată ziuca, nemâncat, gonit de lipsa lui de voie, şi seara o să adoarmă de foame pe pământul gol. Aşa-aşa... locul lui e la ocnă... Dumnezeu, cine ştie pentru ce păcate, l-a aruncat în prăpastie, dar a fost şi bun şi i-a luat mintea cu care să-şi judece ticăloşia: i-a dat greutatea... dar i-a luat cumpăna! (stă pe gânduri.)
SCENA VIII
ANCA, DRAGOMIR
DRAGOMIR (intră şi se opreşte în prag, e palid şi cam ameţit)
Anco!... Anco!
ANCA (tresărind)
Ai venit? (se scoală.)
DRAGOMIR
Da... îţi pare rău? Dacă îţi pare rău... mă duc iar... (şovăie.)
ANCA
Nu-mi pare rău c-ai venit, îmi pare rău c-ai venit iar beat.
DRAGOMIR
Asta aşa e... sunt... ce e drept sunt cam beat... Am băut... dar de necaz am băut. (oftează.) Da, să ştii tu... numai de necazul tău!
ANCA
De ce ai băut nu ştiu, ştiu că eşti beat... culcă-te.
DRAGOMIR
Nu voi să mă culc... Am de vorbă cu tine...
ANCA
Las' că mai vorbim mâine dimineaţă, acuma nu poţi vorbi...
DRAGOMIR
Ba poci... Dă-mi să beau.
ANCA
Tot mai vrei?
DRAGOMIR
Tot mai vreau... Adu vin şi să stai aici, că am să vorbesc cu tine. (el stă la masă, ea îi aduce o cană cu vin.)
ANCA
Na... să-ţi treacă necazul.
DRAGOMIR (ridică la gură cana şi se opreşte)
Tu! (rânjeşte la ea) tu, n-auzi?... De ce vrei tu să mă otrăveşti pe mine?
ANCA
Eşti nebun, vai de capul tău! Da' de ce să te otrăvesc?
DRAGOMIR
Ca să scapi de mine, ştiu eu!... Şi să trăieşti cu altul... Poate că ai pus ochii pe Gheorghe, învăţătorul... Am cam mirosit eu ceva... (rânjind.) Vai de voi!... Vă pui capul la amândoi! (aduce cana la gură şi iar se opreşte.)
ANCA
Vorbeşti aiurea...
DRAGOMIR
Să mă otrăveşti, 'ai? (îi dă cana şi aspru.) Na ici! Bea tu întâi... să te văz eu că bei.
ANCA (ia cana, bea şi i-o dă înapoi)
Na.
DRAGOMIR
Tu, Anco, spune drept, ce gândeşti tu de mine?
ANCA (luându-şi lucrul)
Bine gândesc.
DRAGOMIR
Bine?... Bine să fie... Las-o încurcată... (pauză.)
ANCA
Aba, Dragomire, când pleci tu?
DRAGOMIR
Unde să plec?
ANCA
În lume... ştiu eu unde? Am auzit că vrei să mă laşi şi să te duci încotro ăi vedea cu ochii...
DRAGOMIR
Cine ţi-a spus?
ANCA
Ce-ţi pasă... De ce, Dragomire?...
DRAGOMIR
Pentru că nu trăiesc bine cu tine... nu mă iubeşti... tu nu-mi eşti nevastă, îmi eşti vrăjmaş... pentru că tu m-ai nenorocit pe mine...
ANCA
Eu? Aş vrea să ştiu şi eu cum.
DRAGOMIR
Da, tu... Dacă nu te cunoşteam pe tine, eu era să fiu altfel de om... (bea şi oftează.) Hehe! Ce om era să fiu eu... Dar s-a dus... acu e degeaba... las-o încurcată!
ANCA
Şi vrei să mă laşi?
DRAGOMIR
Da, numai câtăva vreme... să vezi cum îţi este şi fără mine... (bea.) Ascultă ici la mine... unde ţi-e gândul?... Eu am o daraveră departe... trebuie să plec mâine dimineaţă... Tu... fii cuminte... stai acasă şi m-aşteaptă. Să nu dea dracul!... Că te tai!...
ANCA
O să zăboveşti mult?
DRAGOMIR
O lună, două, trei, mai mult... un an, nu ştiu...
ANCA
Dar ai să vii înapoi?
DRAGOMIR
Fireşte că viu... Tu ai să iei cu înscris de la Popa, -să-mi aduci aminte să-ţi dau înscrisul - cinci sute de lei... Hanul poţi să-l dai cu chirire; tot Popa vrea să-l ia... Şiţa de sub şură poţi s-o vinzi... Scândurile de la deal o să le aducă peste câteva zile... mai ai să mai plăteşti vreo treizeci şi cinci de lei... să le vinzi; poţi apuca pe ele până la o sută de lei.
ANCA (după ce l-a ascultat cu răbdare, clătinând mereu din cap)
Aoleu, Dragomire!
DRAGOMIR
Ce?
ANCA
Să mai crez eu că ai să te întorci? Eu nu văz că-ţi faci adiata? (se scoală.) Dragomire, tu n-ai să pleci... Cum se poate una ca asta! Să-ţi laşi tu casa ta şi să fugi aşa în lume... De ce? Ai scăpătat şi mergi să slugăreşti unde nu te cunoaşte nimeni?
DRAGOMIR
Aş!
ANCA
Ori te-a ars focul şi mergi să cauţi adăpost în altă parte?
DRAGOMIR
Nu!
ANCA
Atunci ai făcut poate vreo faptă rea şi ţi-e teamă de răspundere, de pleci aşa în străinătăţi de la tine şi de la ai tăi...
DRAGOMIR
Dec!
ANCA
Că cine fuge aşa? Cine îşi părăseşte aşa casa şi locul, tam-nisam şi-şi ia lumea în cap?... Doar oamenii deznădăjduiţi, or făcătorii de rele, or... nebunii.
DRAGOMIR (bea şi rânjeşte)
Nebunii...
ANCA
Deznădăjduit n-ai de ce să fii, că slava Domnului, ai după ce bea apă... Fapte rele zici că n-ai făcut, că tu ştii şi Dumnezeu ce stă pe cugetul tău... Atunci, Doamne iartă-mă, ăi fi nebun!
DRAGOMIR (acelaşi joc)
Mai ştii? Oi fi...
ANCA
De asta să nu râzi... eşti tu niţe cam ţicnit... adică, ce niţel! Eşti bine de tot; de mult ţi-ai pierdut sărita... (Dragomir ascultă nervos.) Noaptea visezi urât şi sai din somn mereu... Ţi-e frică să dormi cu lampa stinsă... Mai-nainte, unde se întâmpla la tine să te îmbeţi!... Acuma îşi bei minţile dintr-un ţoi de rachiu... Mai-nainte mă sileai tu să fac pomană şi să ţiu soroacele de sufletul lui Dumitru (Dragomir mişcare) -ba că ţi-a fost prieten bun, ba că e păcat că s-a prăpădit aşa om de omenie! - Ajunsesem să mă mir eu de tine, cum tu bărbatul meu să nu mă laşi o clipă măcar să-mi uit de bărbatu-meu ăl dintâi... De la o vreme încoace, alta ş-alta: daca pomenesc cât de rar de el, te-apucă alte alea... Tu n-ai băgat de seamă ce-ai făcut adineaori?
DRAGOMIR
Când adineaori?
ANCA
Adineaori, când citea Gheorghe.
DRAGOMIR
Ei?
ANCA
Vorbeştii nişte vorbe... de nu te-ar cunoaşte omul ar crede...
DRAGOMIR
Ce vorbe? Ce-am zis?
ANCA
Ce nu se cade să vorbeşti... Încai la băutură, calea-valea... e omul cu mintea împăienjenită... Dar erai treaz...
DRAGOMIR
Ei! Ce-am vorbit?
ANCA
Mi-ai zis să-ţi spui ce crez eu de tine, că tu ai omorât pe Dumitru... şi Gheorghe era de faţă...
DRAGOMIR
Şi tu ce-ai răspuns?
ANCA
Ţi-am răspuns ca totdeauna... că eşti nebun.
DRAGOMIR (încruntat)
Nebun!...
ANCA
Uite, vezi... am luat seama că nu-ţi place de loc s-auzi vorba asta. Ce să fie cu tine, Dragomire? Eu gândesc c-o fi vreun păcat... Să te spovedeşti... să te grijeşti...
DRAGOMIR
Ce, am să mor?
ANCA
Nu se spovedeşte omul numai când are să moară...
DRAGOMIR (indispus)
M-oi spovedi altă dată, n-am vreme acuma.
ANCA
Când?
DRAGOMIR
Când m-oi întoarce...
ANCA
Dacă t-ei mai întoarce...
DRAGOMIR
Ei, aşa! Dacă m-oi mai întoarce... (se ridică ameţit) m-oi spovedi... Ei, ş-apoi ce? Aşa e viaţa omului! Pe toţi dracul îi încalecă... toţi o să moară, toţi! Şi eu o să mor... şi tu o să mori, şi Gheorghe şi toţi... pe rând, pe rând, ca la moară. (se uită lung unul la altul.) Tu, femeie, tu eşti ispita... Anco! Anco! (îi face şovăind semn să vie după el.) 'Aide!... 'Aide, tu, n-auzi?... Mâini dimineaţă plec... Tu! De ce nu mă iubeşti tu pe mine? (o apucă.)
ANCA (vrând să-l depărteze)
Lasă-mă...
DRAGOMIR
Nu te las... (o ţine cu d-a sila.)
ANCA (fixându-l)
Aba, Dragomire, ţii tu minte alaltăieri la pomană - că uitai să te întreb - când a venit rezervistul ăla, de ce ai fugit?
DRAGOMIR (o lasă şi o împinge uşor încolo)
Care rezervist?
ANCA
Ăla de semăna grozav cu Dumitru...
DRAGOMIR
Tu ştii care e ăla. (se întoarce spre masă.)
ANCA (după o pauză)
Zici că pleci dis-de-dimineaţă?
DRAGOMIR (posomorât)
Da... plec...
ANCA
Atunci, culcă-te... ai şi băut... e aproape de miezul nopţii...
DRAGOMIR (bea ce a mai rămas în cană)
Mă duc! (pleacă spre uşa odăii lui, la stânga, planul al doilea.) Sunt beat...
ANCA
Crez... (urmându-l încet.) Du-te de te odihneşte... (subliniind) şi...
DRAGOMIR (din pragul uşii)
Şi... ce?
ANCA
Închină-te... să nu mai visezi urât.
DRAGOMIR
Bine! (iese în stânga. Anca se uită din uşe în odaie.)
ANCA
Aşa... Dormi acuma. (închide uşa şi ascultă, trece apoi şi ascultă la uşa cealaltă, apoi coboară.) Închină-te, Dragomire, că se apropie ceasul!
(Cortina)