XI. Activităţi peste hotare

Urmărind să-şi lărgească sfera de activitate, Societatea Scriitorilor Români a preconizat, încă din primii săi ani, luarea de contacte cu instituţiile similare din străinătate, pentru a contribui astfel la atât de necesara operă de cunoaştere a literaturii nostre peste hotare. Într-una din adunările Societăţii, ţinută în anul 1912, s-a cerut să se treacă la fapte, neîntârziat, prin luarea legăturii cu Societatea oamenilor de litere din Franţa - aceasta ca un prim început. Al. Davila, care era atunci în comitetul de conducere, a fost delegat cu îndeplinirea demersurilor necesare, lucru pe care l-a şi făcut, dar rezultatele obţinute par să se fi redus numai la simple corespondenţe. Ceva mai târziu - în 1914 - Societatea invită în ţară pe scriitorul francez Maurice Pottcher, şi-i patronează o conferinţă pe care a ţinut-o la Ateneul Român din Bucureşti. Abia după anii grei de război se va ajunge la împlinirea, cu prisosinţă, a dezideratului enunţat. Menţionăm numai câteva prezenţe ale scriitorilor români la diferite congrese, sau ca invitaţi de către instituţii de cultură de peste hotare: 1923 - Cezar Petrescu, Ion Pillat şi Al. Busuioceanu, în Polonia, Italia şi Cehoslovacia. În 1924 - Octavian Goga este ales în Comitetul de uniune culturală franco-română. Tot în acel an Societatea donează 5 000 de franci pentru serbările din Franţa organizate cu ocazia comemorării poetului Ronsard, iar Octavian Goga este invitat să participe, la Belgrad, la sărbătorirea dramaturgului Branislav Nusici. În 1925 - Claudia Millian, acţionând în numele Societăţii, reuşeşte demersurile făcute pentru constituirea, la Paris, a cunoscutei Societe des Ecrivains Roumains en France, pe care o va prezida Elena Văcărescu. Vor face parte din această societate, printre alţii, următorii scriitori aflaţi în vremea aceea la Paris: Al. Philippide, B. Fundoianu, Pompiliu Paltânea, Eugen Titeanu, Elena Donici, Claudia Millian. Societatea a activat intens pentru strângerea legăturilor culturale dintre Franţa şi România. Claudia Millian, reprezentând Societatea Scriitorilor Români, a participat, în 1924, la comemorarea lui Ronsard.

Înainte de a continua această enumerare de prezenţe româneşti, scriitoriceşti, dincolo de hotarele ţării, să reaminim şi PEN-clubul. Formarea acestei uniuni internaţionale este, în general, cunscută. PEN-clubul a fost înfiinţat în anul 1920, la Londra, din iniţiativa scriitoarei englez C.A. Dowson-Scott. Numele care i s-a dat derivă din cuvintele englezeşti: poets (poeţi), playwrights (dramaturgi), editors (editori), essayets (eseişti), novelists (prozatori) şi, totodată, de la pen (pană de scris). Organizaţia a fost concepută ca federaţie internaţională care să grupeze scriitori din toată lumea, în scopul promovării schimburilor culturale şi al circulaţiei internaţionale a operelor literare. Primul preşedinte al PEN-clubului a fost scriitorul englez John Galsworthy, al cărui prestigiu s-a răsfrânt asupra organizaţiei, astfel încât dezvoltea ei a fost asigurată din primii ani de activitate. Secţia PEN-clubului pentru România a luat fiinţă în anul 1923, din îndemnul lui Marcu Beza, care-l determină şi pe I.Al. Brătescu-Voineşti să participe la adunarea generală ţinută în toamna acelui an, la Stratford. Marcu Beza, Dragoş Protopopescu, Emanoil Bucuţa şi I.Al. Brătescu-Voineşti au fost cei dintâi scriitori români cooptaţi în PEN-clubul de la Londra. Toţi aceştia erau şi membri ai Societăţii Scriitorilor Români, deci se poate spune că prezenţa lor în prestigioasa organizaţie internaţională era o prezenţă a Societăţii însăşi. În 1924, Marcu Beza participă la Congresul PEN-clubului ţinut la Washington; în 1926, Mihail Sadoveanu şi Liviu Rebreanu sunt la Berlin; în 1927, la Bruxelles, sunt prezenţi trei scriitori: Nichifor Crainic, Marcu Beza şi Panait Istrati; în 1929, la Viena şi la Oslo, ne reprezintă Nichifor Crainic; în 1930, la Varşovia, sunt invitaţi Jean Bart şi Radu Dragnea; în 1931, la Copenhaga, se duce Ştefan Neniţescu. O reprezentare mai numeroasă o găsim în anii 1932 şi 1933, la Budapesta şi la Raguza: Victor Eftimiu, Liviu Rebreanu, Ion Sân-Giorgiu, Corneliu Moldovanu şi Ion Pillat. Tot în 1933, Victor Eftimiu participă la adunarea de la Edinburgh a PEN-clubului.

Separat de activitatea din cadrul PEN-clubului scriitorii români continuă a fi prezenţi peste hotare şi la alte congrese şi consfătuiri. Emanoil Bucuţa reprezintă Societatea - în 1932 - la Consfătuirea Asociaţiei bulgaro-române, la Sofia; Ion Pillat şi Ion Sân-Giorgiu, la lucrările Conferinţei balcanice, în comisia de cooperare intelectuală (1932); Corneliu Moldovanu este invitat la constituirea Asociaţiei Prietenii Cugetării şi Artei Franceze (Paris, 1932); George Ivaşcu, Ion Pillat şi V. Voiculescu vor lua parte la Congresul scriitorilor din Austria (Salzburg, 1938); Oscar Walter Cisek, în 1939, ne va reprezenta la un Congres scriitoricesc în Cehoslovacia; Nichifor Crainic va ţine conferinţe la Sofia, iar Liviu Rebreanu în Germania (1940) şi la Stockholm (1941). În iulie 1942, un grup de scriitori români participă, ca delegaţi ai Societăţii, la Congresul scriitorilor slovaci (V. Voiculescu, Ion Marin Sadoveanu, Ion Pillat). Tot în 1941, un alt grup se află convocat la Congresul scriitorilor europeni, la Weimar: Liviu Rebreanu, Ion Marin Sadoveanu, N.I. Herescu.

Pe reversul medaliei acestei acţiuni găsim, în activitatea Societăţii, o seamă de manifestări organizate la Bucureşti cu participarea unor scriitori şi profesori europeni bine cunoscuţi. După începutul făcut în anul 1914, cu Maurice Pottcher, sunt invitaţi să conferenţieze la Bucureşti numeroşi reprezentanţi ai gândirii şi literaturii europene, printre care sunt: Andre Maurois, în 1929 şi 1930; Jean-Jacques Bernard, vicepreşedintele autorilor dramatici din Franţa (1933); profesorul Giulio Bertoni, din Roma, şi profesorul Gamilschek, din Berlin (1936); Hans Friedrick, preşedintele scriitorilor germani, academicianul francez Georges Duhamel şi academicianul italian Massimo Bontempelli (1938); romancierul turc Aka Gündüz şi poetul german F. Schnack (1939); Hans Caroca (1940); Franz Koch, Bruno Brehm şi U. Cianciola (1941); un grup de scriitori slovaci (1942); profesorul Soldatti, care a vorbit la Ateneul Român din Bucureşti despre Octavian Goga, în 1942; Colin Ross, tot în 1942 şi alţii.

Toate aceste manifestări, repetăm, au fost făcute sub auspiciile Societăţii Scriitorilor Români şi prin ele literatura română - şi creatorii ei - au avut mult de câştigat, străinii cunoscându-ne adevărata valoare intelectuală.