








Emil Gârleanu şi-a avântat gândurile dincolo de puterile Societăţii, chiar de la înfiinţarea sa, în anii grei de formare. Entuziast, plin de planuri măreţe - dar greu de realizat - el cerea la adunarea generală din 1911: "Una dintre îndatoririle noului comitet - şi cea pe care o cred de căpetenie - e regularea raporturilor dintre scriitori şi editori, şi chiar înfiinţarea unei edituri care să curme o dată pentru totdeauna exploatarea la care sunt supuşi scriitorii, din partea caselor de editură". Vis frumos, care nu-şi va putea găsi însă îndeplinirea decât după o jumătate de veac. Pentru posibilităţile de atunci ale Societăţii, chiar şi publicarea Buletinului său anual - prevăzut în statute - a fost o sarcină covârşitoare, materială, ceea ce a dus la întârzierea apariţiei sale cu mulţi ani. Ajutată de editura "Flacăra", Societatea a realizat un început modest, în anul 1912, sub forma unei cărţulii de 210 pagini cuprinzătoare numai de poezii şi de schiţe; fără nici o dată calendaristică, aşa cum se obişnuia la acest fel de periodice. Explicaţia: a apărut târziu, chiar în cursul anului 1912, nu anticipat anului respectiv, cum este rostul almanahurilor. Cele mai multe pagini de proză şi de poezii sunt însoţite de fotografiile autorilor; nimic mai frumos şi mai util pentru urmaşi. În ediţia 1912 a almanahului găsim semnături de prestigiu: I. Agârbiceanu, Dim. Anghel, I.A. Bassarabescu, N.N. Beldiman, I.Al. Brătescu-Voineşti, Ilarie Chendi, Al. Cazaban, Chiru-Nanov, Ion Dragoslav, Emil Gârleanu, Arthur Gorovei, A. de Herz, Constanţa Hodoş, Vasile Pop, Caton Theodorian, Ion Scurtu - la proză, iar la poezie: George Coşbuc, Victor Eftimiu, N. Davidescu, Zaharia Bârsan, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, Ion Minulescu, Corneliu Moldovanu, D. Karnabat, Donar Munteanu, Elena Farago, Cincinat Pavelescu, Radu D. Rosetti, G. Rotică, N. Săulescu, Al. T. Stamatiad. Mai găsim semnăturile lui: Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, P. Locusteanu, Natalia Negru, S. Mehedinţi şi C. Râuleţ. O foarte intersantă autobiografie publică, în paginile almanahului, George Diamandy. Aflăm astfel că acest scriitor a fost directorul primei reviste marxiste din Franţa: "L'Ere Nouvelle", şi că a activat în mişcarea socialistă din Franţa, împreună cu D. Voinov şi Emil Racoviţă.
În ediţia pentru anul 1913, Almanahul Scriitorilor Români publică: unele note interesante privitoare la istoria literaturii şi artei româneşti; reproduceri de artă; cronici şi note teatrale; cronica anului muzical; fotografii artistice din ţară; scene din filmul Independenţei şi aprecieri asupra principalelor cărţi apărute în anul 1912: Mihail Sadoveanu - Un instigator şi Bordeenii; Liviu Rebreanu - Frământări; Al. Vlahuţă - La gura sobei; D. Anghel - Oglinda fermecată.
Buletinul S.S.R. apare cu o întârziere de şapte ani de la anunţarea lui. Numărul 1 poartă data: iunie 1916; apoi încetează, pentru a reapărea cu menţiunea: Anul XIII - 1922 (referire, bineînţeles, la cei 13 ani trecuţi de la înfiinţarea Societăţii). De atunci a apărut apoi în fiecare an, până în 1945. Ultimul număr, publicat cu ocazia adunării generale de la 27 mai 1945, poartă menţiunea: Anul XXXV-XXXVI. Buletinele cuprindeau: dările de seamă privind activitatea comitetului al cărui mandat expira; rapoartele cenzorilor asupra gestiunii financiare; lista membrilor nou înscrişi - care era supusă aprobării adunării generale; premiile literare acordate de societate şi rapoartele respective care susţineau premiile.
O încercare, oarecum editorială, o face Societatea în anii 1914-1915, tipărind şi comercializând programul de sală al Teatrului Leon Popescu. Întreprinderea este deficitară şi i se dă următoarea explicaţie: "Vremurile nepriincioase în care a început şi s-a scurs stagiunea teatrală ne-au reclamat cheltuieli de 5 300 de lei şi ne-au adus încasări de numai 3800 de lei".
Un al gen de publicaţii l-a constituit, în 1922, editarea unor ilustrate cu chipurile celor mai de seamă scriitori ai vremii. Editura "Cartea Românească", însărcinată cu comercializarea acestor ilustrate, plătea Societăţii 10% din încasări, pentru proiectata Casă a Scriitorilor. Foarte multe dintre aceste ilustrate se găsesc astăzi în colecţiile Bibliotecii Academiei şi la Biblioteca Centrală de Stat.
Printre primii susţinători ai înfiinţării unei edituri, îl aflăm pe Al. Vlahuţă. În 1909 el scria, chiar în ajunul înfiinţării societăţii: "Câte n-ar fi de făcut. Bunăoară o casă de editură care să nu publice decât cărţi cu adevărat vrednice de cea mai largă răspândire [...]. Editura aceasta ar fi condusă de către o comisie alcătuită din cei mai buni scriitori [...]. Visuri! Es însă uneori şi din visuri adevăruri frumoase". După trecerea a trei luni de la înfiinţarea Societăţii, acelaşi Vlahuţă venea cu o propunere fermă, scriind, într-un articol intitulat: Societatea Scriitorilor - o casă de editură: "Bună idee au avut scritorii de a-şi alcătui şi ei o societate a lor. Şi ca orice lucru venit la timp, ideea a fost primită cu entuziasm şi pusă de la început pe cea mai frumoasă cale a biruinţei [...]. O bună parte din floarea scriitorilor noştri au pus astfel începătură şi temei uneia dintre cele mai nobile societăţi cu care se poate mândri o ţară [...]. Cu douăzeci de ani în urmă, cine ar fi făcut-o? Azi ai de unde să alegi şi chiar trebuie să alegi. Niciodată neamul nostru n-a avut un număr aşa de însemnat de talente, de adevărate talente [...]. Preşedinte al Societăţii a fost ales tocmai acela dintre scriitorii noştri care, nu numai prin scrisul său, dar şi prin cuvântul lui grăbit, stă în continuă atingere cu poporul de la ţară. Era indicat acest robust şi fecund scriitor să ducă pe umerii săi de atlet şi sarcina aceasta [...]. Acum nu le-ar mai trebui acestor nobili mânuitori ai condeiului decât o casă de editură a lor, care ar însemna un moment istoric în dezvoltarea literaturii noastre [...]". În încheierea acestui frumos elogiu adresat Societăţii şi preşedintelui ei, Vlahuţă atrage atenţia asupra iniţiativei ziarului "Universul" privind fondarea Casei de editură a scriitorilor neamului nostru - pe care el, Vlahuţă, o vedea realizabilă, astfel încât din teascurile ei să iasă cele dintâi cărţi frumoase ce vor împodobi literatura noastră. În zilele acelea "Universul" publicase un apel al directorului său - Dumitrescu-Câmpina - pentru înfiinţarea editurii, deschizând totodată, şi o listă de subscripţie publică, pentru adunarea fondurilor trebuitoare. Pe listele publicate în zilele următoare găsim câteva nume cunoscute: Dumitrescu-Câmpina - 2 000 de lei; Al. Vlahuţă - 20 de lei; Delavrancea - 20 lei; Iorgu Iordan - 4 lei; domnişoara Vlahuţă - 5 lei. Încântaţi, la început, de frumoasa iniţiativă, scriitorii trimit o telegramă "Universului": "Salutăm cu căldură ziarul care a îmbrăţişat cauza scriitorilor şi urăm izbândă generoasei porniri". Telegrama este semantă de: Mihail Sadoveanu, Dim. Anghel, Şt.O. Iosif, Cincinat Pavelescu, Caton Theodorian, Emil Gârleanu, Ion Minulescu. La 18 decembrie 1909, Mihail Sadoveanu dă un interviu: "Iniţiativa este lăudabilă. Rămâne acum ca publicul s-o îmbrăţişeze cu căldură [...]. Pe noi, noua casă de editură nu ne poate decât bucura, deoarece gândul nostru, de la început, a fost înjghebarea unei case de editură [...]". Apare apoi o notă în revista "Cumpăna": "Domnul Vlahuţă tratează în ziarul "Universul" problema editurilor. Este de părere că s-ar putea veni în ajutorul scriitorilor prin crearea unei Case de editură care să fie pusă sub conducerea Societăţii Scriitorilor Români. Pentru urgenta rezolvare, domnul Vlahuţă face apel la generozitatea publicului. "Universul" îşi deschide coloanele pentru colecta publică. Printre scriitori propunerea domnului Vlahuţă a făcut o impresie dintre cele mai bune. Neapărat, optimişti din cale-afară nu putem fi [...]". Din aceste ultime rânduri înţelegem că propunerea ziarului "Universul", făcută prin intermediul lui Vlahuţă, nu pare chiar aşa de uşor realizabilă. Un interes ascuns umbrea frumoasa perspectivă. Şi interesul a fost aflat. Tot "Cumpăna" ne informează: "Pentru discutarea propunerii domnului Vlahuţă, de a se înfiinţa o casă de editură pentru operele literare, comitetul Societăţii Scriitorilor Români s-a întrunit în şedinţă şi a hotărât, în unanimitate, a NU sprijini ideea domnului Vlahuţă. Despre această hotărâre s-a înştiinţat publicul prin ziare, ca să se ştie că subscripţia "Universului" nu priveşte pe toţi scriitorii, căci este o întreprindere cu totul particulară". La vremea aceea "Universul" era cel mai mare "trust" de presă de la noi; edita cinci periodice. Şi s-ar fi dorit extins şi în domeniul literaturii, înfiinţând o editură care, sub firma onorabilă a Societăţii Scriitorilor Români, să-i sporească cifra de afaceri. Comunicatul din "Cumpăna" a închis problema şi proiectata editură nu s-a mai înfiinţat.
Revista "Cumpăna" a apărut săptămânal, la Bucureşti, de la 27 noiembrie 1909 şi până la 15 aprilie 1910, purtând subtitlul: Revistă scrisă de Mihail Sadoveanu, D. Anghel, Şt.O. Iosif şi Ilarie Chendi. Prezenţa primilor doi în fruntea Cumpenei o indica drept un fel de oficios al Societăţii.