








În forma lor iniţială - de la 2 septembrie 1909 - statutele Societăţii au fost publicate în Monitorul Oficial, în anul 1912, o dată cu legea prin care Societatea era recunoscută persoană morală. Din nou trebuie să ne reamintim de meritele lui Emil Gârleanu în problema bunului mers al Societăţii. Ca preşedinte, ales la 20 noiembrie 1911, el şi-a însuşit dificila sarcină de a obţine recunoaşterea Societăţii ca persoană morală; ceea ce avea să aducă organizaţiei un spor substanţial de prestigiu. În vremea aceea ministru al Instrucţiunii Publice era C. C. Arion, care fusese ales - de ce să n-o spunem -, cu premeditare, ca preşedinte de onoare al S.S.R. Arion, orgolios, satisfăcut de onoarea care i se făcuse, ascultă insistenţele lui Gârleanu şi obţine votarea legii mult râvnite de scriitori. Iată-i textul, integral, aşa cum îl găsim publicat în Monitorul Oficial:
Art. 1 - Societatea Scriitorilor Români se recunoaşte ca persoană morală cu drept de a funcţiona după statutele ei din 2 septembrie 1909, care nu se vor putea modifica fără autorizaţia Consiliului de Miniştri. Această lege, dimpreună cu statutele la dânsa anexate, s-au votat în Senat, în şedinţa de la 20 ianuarie anul 1912 şi s-au adoptat cu majoritate de 35 de voturi contra 1. Această lege, dimpreună cu statutele la dânsa anexate, s-a votat de Adunarea deputaţilor, în şedinţa de la 21 februarie 1912, şi s-au adoptat cu majoritate de 63 de voturi, contra 4.
Au fost deci, atunci, patru parlamentari care s-au opus recunoaşterii corporaţiei scriitoriceşti din ţara noastră; duşmani din umbră ai Societăţii - neputincioşi şi laşi, acoperiţi de secretul votului. Numele lor ar trebui cunoscute, pentru întregirea listei de capete obtuze perindate în Parlamentul ţării, în primele patru decenii ale secolului nostru.
Despre C.C. Arion - căruia scriitori i-au mulţumit anticipat, oferindu-i o cină oficială, la 27 noiembrie 1911 - P. Locusteanu scria, în anul 1913: "Om politic cu o cultură rafinată, orator subţire, artist până şi în modul de a primi pe solicitanţi [...]". Aşa o fi fost. Pentru acestă primă lege privind pe scriitori, el merită o aducere-aminte recunoscătoare.
Înaintea prezentării legii în Parlament, la 27 noiembrie 1911, Societatea a ţinut o şedinţă extraordinară, în sala de conferinţe a Casei Şcoalelor - cu scopul de a discuta pregătirea evenimentului. Şedinţa a fost prezidată de C.C. Arion - recent proclamat preşedinte de onoare al Societăţii. După şedinţă s-a dat un banchet, la hotelul Bulevard, în onoarea lui Arion, cu participarea a mai tuturor membrilor activi. Despre "apropiata consfinţire legală a Societăţii" şi despre contribuţia ministrului Arion la acest important eveniment, au vorbit: Mihail Sadoveanu, Radu Rosetti, G. Diamandy, Dimitrie Anghel, N. N. Beldiceanu şi Cincinat Pavelescu - acesta din urmă, bineînţeles, lansând şi câteva epigrame ocazionale. Marii literaţi ai timpului: Caragiale, Delavrancea, Coşbuc şi Vlahuţă, continuând să stea departe, în afara Societăţii, n-au participat la acest banchet; dar cei prezenţi le-au arătat şi de astă dată respectul, transmiţându-le, în scris, omagii.
O altă lege instituită prin stăruinţele Societăţii Scriitorilor Români a fost aceea cu privire la proprietatea literară. Timp de şaizeci de ani - din 1862 şi până în 1922 - asigurarea drepturilor creatorilor de valori literare şi artistice se făcea în baza legii presei, promulgată pe vremea lui Cuza; lege care prevedea, ca termen de proprietate a creaţiilor, numai zece ani după moartea scriitorului sau a artistului respectiv. În anul 1919, la insistenţele lui Octavian Goga - pe atunci ministru al Instrucţiunii Publice - se deleagă un consilier de la Înalta Curte de Casaţie - Constantin Hamangiu - cu redactarea unui anteproiect de lege al proprietăţii literare şi artistice. După scurt timp, Goga nemaifiind ministru, proiectul n-a putut ajunge în Parlament. În 1923, noul ministru al Artelor - Constantin Banu - reia problema în discuţie. O comisie a Societăţii Scriitorilor Români definitivează proiectul şi, la 31 mai 1923, Parlamentul îl votează, iar la 15 iunie 1923, Legea asupra proprietăţii literare şi artistice este promulgată. Principalele prevederi ale legii sunt: "1 - Drepturile de proprietate literară şi artistică sunt garantate în România fără îndeplinirea nici unei formalităţi; 2 - Autorii de tot felul de scrieri literare sau ştiinţifice, compozitorii, pictorii, sculptorii se vor bucura, pe tot timpul vieţii lor, ca de o proprietate a lor, de dreptul exclusiv de a le publica, a le exporta, a le vinde, dărui [...]".
Promulgarea legii a constituit una dintre cele mai mari realizări ale Societăţii şi de ea au beneficiat şi artiştii plastici. O îmbunătăţire a legii s-a făcut în anul 1956 (Legea nr. 18, din 27 iunie 1956). La articolul 6, privind transmiterea drepturilor prin moştenire, se prevede: "Soţul şi ascendenţii autorului beneficiază de aceste drepturi tot timpul vieţii lor; descendenţii - timp de 50 de ani (faţă de 30 de ani cât era prevăzut în vechea lege), iar ceilalţi moştenitori, timp de 15 ani. Sunt exceptate de la aceste prevederi unele proprietăţi literare şi artistice, autorii respectivi neavând folosinţa drepturilor patrimoniale decât: pe termen de 20 de ani de la apariţia operei respective, cu privire la cei ce alcătuiesc enciclopedii, dicţionare şi culegeri; pe timp de 10 ani de la aparţie, cu privire la autorul unei serii de fotografii artistice şi 5 ani, pentru fotografii artistice separate. În aceste cazuri transmitera moştenirilor se face în limita termenelor arătate." Articolul 9 al legii din 1956 precizează în amănunt, obiectul drepturilor de autor: "Sunt cuprinse în denumirea de opere asupra cărora se exercită dreptul de autor toate operele de creaţie intelectuală din domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi conţinutul şi forma de exprimare, indiferent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt: romane, nuvele, poezii, critici literare şi de artă, cronici, recenzii, reportaje literare, scenarii de orice fel, manuale şcolare şi cursuri universitare şi orice alte scrieri literare, ştiinţifice şi publicistice; operele dramatice [...]". Iar în articolul 10 se mai precizează: "Dau, de asemenea, naştere la drepturi de autor: traducerile, adaptările şi prelucrările cu caracter literar [...]; traducerile, adaptările şi prelucrările operelor tehnice şi ştiinţifice; culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum sunt: antologiile, crestomaţiile sau lucrările didactice, care prin alegerea sau sistematizarea materialului constituie opere de creaţie". În final legea face precizări referitoare la contractele de editare - toate favorizând pe creatori şi punându-i la adăpost de vechile neajunsuri. Să ne aducem aminte că această nouă lege poartă semnătura lui Mihail Sadoveanu, care atunci, în 1956, era vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale.