2. Literatura istorică

Producţiuni istorice în româneşte nu întâlnim mai înainte de secolul XVII şi cel mai vechi scriitor este Grigore Ureche; dar nu se poate admite ca acesta să fi apărut deodată, fiindcă opera lui înfăţişează o stare de progres foarte simţitor şi fiindcă el însuşi indică nişte producţiuni anterioare. Hasdeu a aflat într-o traducere polonă o cronică anterioară lui Ureche, dar tocmai aproape de sfârşitul secolului XIX s-au făcut alte descoperiri, care ne arată că istoriografia română începe în secolul XVI şi se scrie întâi în limba slavonă.

În biblioteca din Kiev, s-a găsit un zbornic slavon ce conţine, pe lângă multe materii de natură religioasă, şi un număr de 50 file având ca titlu: Povestirea în scurt despre domnii moldoveneşti. Această scrisoare au scris-o Isaia din Slatina. Descoperirea aceasta s-a completat prin aflarea în biblioteca clubului bulgar din Tulcea a unui codice, cuprinzând şi el, între materii de natură religioasă, o cronică cu titlul: Acesta este letopiseţul de când cu voia lui Dumnezeu s-a început ţara moldovenească.

Chestiunea aceasta se poate studia în cele două publicaţii ale lui I. Bogdan (Vechile cronice moldoveneşti până la Ureche, Buc. 1891 şi Cronice inedite, atingătoare de Istoria Românilor Buc., 1895), privitoare la istoriografia slavonă, cum şi în cele două "excursuri" ale d-lui N. Iorga la finele istoriei literatutrii în secolul XVIII (vol. II). Un rezumat clar se găseşte şi în prima parte a discursului de recepţie în Academie a lui I. Bogdan (Istoriografia română şi problemele ei actuale, Buc., 1905).