Încheiere

Stinsă liniştirea noastră (şi aleasă),
Isarlâk încinsă, Isarlâk mireasă!
Dovediţii, mie, doisprezece turci,
Între poleite pietre să mi-i culci:

Inima - raiaua, osul feţii spân,
Ţeasta, nervii torşi în barbă de stăpân,
Clatină-i la Ciprul Negru, în albeaţă
De sonoră vale, într-o dimineaţă!

Vis al Dreptei Simple! Poate geometria
Săbiilor trase la Alexandria,
Libere, sub ochiul de senin oţel,
În neclătinatul idol El Gahel.

Inegală creastă, suliţară cegă,
Lame limpezi duse-n ţara lui norvegă!
Răcoriţi ca scuţii zonelor de aer,
Resfiraţi cetatea norilor în caier,

Eu, sub piatra turcă, luat de Isarlâk,
La o albă apă intru - bâldâbâc!

Fie să-mi clipească vecinice, abstracte,
Din culoarea minţii, ca din prea vechi acte,
Eptagon cu vârfuri stelelor la fel,
Şapte semne puse ciclic: