Miron Costin

Cine-şi face zid de pace, turnuri de frăţie
Duce viiaţă fără greaţă într-a sa bogăţie.
Că-i mai bună dimpreună viiaţa cea frăţească
Decâtu râcă, care strică oaste vitejească.
Cine-i bogat de-avere pre lume-n tot omul,
De nu v-avea-ntru sine locuindu pre Domnulu,
Acela de-avuţie saţiu nu mai vede.
De i-ar da toată lumea, elu totu nu să-ncrede.
Şi de câtu multu strânge, mai multu să lărgeşte
Şi tot deşertu să vede-ntr-averea ce-i creşte.
Deci nime-ntr-avere să nu să gândească.

Mulţi au rostu şi mulţi suntem şi mulţi te-aşteaptă;
Lumea din primenele nu să mai deşteaptă.
Orice iaste muritoriul cu vreme să petrece;
Trece vremea şi pre-ai săi toţi îi părăseşte.
Cei ce acum petrecem, pomenim alţii
Trecuţi; de noi cu vreme vor pomenii alţii.
Născându-ne, murim; murindu, ne facem cenuşă
Dintr-această lume trecem ca pentr-o uşă.
Astăzi mare şi puternic, cu multă mărire:
Mâine treci şi te petreci cu mare mâhnire.
În lut şi în cenuşă te prefaci, o, oame,

Sueta seustv, vsa vseaceska sueta Eclisiastis, glava I
(Deşertarea deşertărilor şi toate sunt deşarte)