Lumina stelilor
Piare cu focul lor.
Noaptea să-ncuibează
Ca să nu să vază.
Umbra sa slăbeşte,
Un nor să iveşte,
Să-nnalţă şi creşte,
Dar ziua îl goneşte.
Şi cât ea s-arată,
Draga nopţii fată,
Smerita tăcere
Văz că-ndată piare.
Iubeţul satiraş,
Marghiol şi îngănaş,
Aleargă în pădure
Să spuie, să jure
Rău inimii sale
Nimfii fără jale,
Care, spăimântată,
Fuge tot d-o dată.
Pă fruntea-i zburlită
Faţa lui hulită
Scrisă-i dăsfrânare,
