Rondelul lunei

Deşi pe cer e-aceeaşi lună –
Dar unde e cea de-altădată?
Minciuna vieţii ce mă-mbată –
E azi o altfel de minciună.

Ca şi atunci, duios răsună
Cavale-n noaptea înstelată,
Şi-n cer zâmbeşte-aceeaşi lună –
Dar unde e cea de-altădată?

A ei lumină argintată
Cu roze albe mă-ncunună,
Şi cântă tot pe vechea strună,
Dar pentru mine e schimbată,
Deşi pe cer e-aceeaşi lună.