








(O odaie de mahala. Uşă în fund dând în sala de intrare; de amândouă părţile uşii din fund, câte o fereastră. Mobile de lemn şi paie. La stânga, în planul întâi şi-n planul din fund câte o uşă; în dreapta, pe planul al doilea altă uşă. În dreapta în fund, răzemată de fereastră, o puşcă de gardist cu spanga atârnată lângă ea.)
SCENA I
JUPÂN DRUMITRACHE, în haine de căpitan de gardă fără sabie, şi NAE IPINGESCU
JUPÂN DUMITRACHE (urmând o vorbă începută)
Iaca, nişte papugii... nişte scârţa-scârţa pe hârtie! 'I ştim noi! Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pişicherlicuri... şi seara... se gătesc frumos şi umblă după nevestele oamenilor să le facă cu ochiul. N-ai să mai ieşi cu o femeie pe uliţă, că se ia bagabonţii laie după dumneata. Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chiară în pungă şi se ţine după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule!
IPINGESCU
Nu se ia după toate, jupân Dumitrache; după cum e şi femeia: dacă trage la ei cu coada ochiului şi face fasoane, vezi bine! bagabonţii atât aşteaptă.
JUPÂN DUMITRACHE
Ba să am pardon! Ştiu eu ce vrei dumneata să zici... Dar nevastă-mea nu-i d-alea, domnule.
IPINGESCU
Vai de mine! jupân Dumitrache, adică, gândeşti că am vrut pentru ca să-ţi fac un atac? Îmi pare rău!
JUPÂN DUMITRACHE
Nu, nene Nae; dar vreau să zic adică că nevasta mea nu-i d-alea cum ziseşi, şi iaca, după mine de ce s-a luat?
IPINGESCU
S-a luat bagabonţii şi după dumneata?
JUPÂN DUMITRACHE
S-a luat şi se ia...
IPINGESCU
Şi cum eşti dumneata!...
JUPÂN DUMITRACHE
Eu am ambiţ, domnule, când e vorba la o adică de onoarea mea de familist...
IPINGESCU
Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE
Apoi să ştiu de bine că intru în cremenal! Să mai văz eu numai că se ţine bagabontul după mine, lasă-l...
IPINGESCU
Cara bagabont?
JUPÂN DUMITRACHE
Ei! iaca... un bagabont! de unde-l cunosc eu?
IPINGESCU
Apoi, dacă nu-l cunoşti, de unde ştii că-i bagabont?
JUPÂN DUMITRACHE
Asta-i Una vorbim şi başca ne-nţelegem. Dar de! ai dreptul; nu ştii ce mi s-a întâmplat, nu ştii cum mă fierbe el pe mine de două săptămâni de zile... Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea... să nu...
IPINGESCU
'Aida de! Coana Veta! Mie-mi spui? n-o ştiu eu?...
JUPÂN DUMITRACHE
Nu că mi-e frică... dar am ambiţ, domnule; când e vorba la o adică de onoarea mea de familist...
IPINGESCU
Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE
Bagabontul...
IPINGESCU
Că bine zici! începuseşi să-mi spui istoria.
JUPÂN DUMITRACHE
Stai s-o iau de la cap.
IPINGESCU
Stau.
JUPÂN DUMITRACHE
Ştii dumneata că la lăsata secului am mers la grădină la "Iunion"; erau eu, consoarta mea şi cumnată-mea Ziţa. Ne punem la o masă, ca să vedem şi noi comediile alea de le joacă Ionescu. Trece aşa preţ ca la un sfert de ceas, şi numai ce mă pomenesc cu un ăla, cu un bagabont de amploiat...
IPINGESCU
De unde ştii că era amploiat?
JUPÂN DUMITRACHE
După port nu semăna a fi negustor. Mă pomenesc că vine şi se pune la altă masă alături, cu faţa spre masa noastră şi cu spatele la comedie. Şade rezemat într-un peş, şade, şade, şade, şi se uită lung şi galiş la cocoane, se uită, se... Eu, cum m-a făcut Dumnezeu cu ambiţ, mă scol ca să plecăm; cocoanele nu! că să mai şedem, că încă nu s-a isprăvit comedia. Încep să mă-ncruntez la bagabontul şi mai că-mi venea să-l cârpesc, dar mi-era ruşine de lumne; eu de! negustor, să mă pui în poblic cu un coate-goale nu vine bine... Mai mă uit eu încolo, mai mă fac că nu mă sinchisesc de el... bagabontul cu ochii zgâiţi la cocoane; ba încă-şi pune şi ochilarii pe nas. Tii! frata Nae, să fi fost el aici să mă fiarbă aşa, că-i sărea ochilarii din ochi şi giubenul din cap, de auzea câinii din Giurgiu.
IPINGESCU
Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE
În sfârşit, se isprăveşte comedia. Ne sculăm să plecăm; coate-goale se scoală şi dumnealui. Plecăm noi, pleacă şi dumnealui după noi. Eu îl vedeam cu coada ochiului; dar nu vream să le spui cocoanelor, ca să nu le ruşinez. Ştii cum e Veta mea,... ruşinoasă.
IPINGESCU
Mie-mi spui? n-o ştiu eu?... Ei?
JUPÂN DUMITRACHE
Ei! Apucăm pe la Sfântul Ionică ca să ieşim pe Podul-de-pământ, - papugiul cât colea după noi; ieşim în dosul Agiei, - coate-goale după noi; ajungem la Sfântul Ilie în Gorgani, - moftangiul după noi; mergem pe la Mihai-Vodă ca să apucăm spre Stabilament, - maţe-fripte după noi... Eu trăgeam cu coada ochiului... fierbeam în mine, dar nu vream să spui cocoanelor...
IPINGESCU
Rezon! ca să nu le ruşinezi.
JUPÂN DUMITRACHE
Ştii cum e Veta mea...
IPINGESCU
Ruşinoasă, mie-mi spui?
JUPÂN DUMITRACHE
Când apucăm de la Stabilament în sus, mă uit înapoi cu coada ochiului şi nu mai văd pe coate-goale. Mai mergem ce mai mergem, mă uit iar... mă iertase bagabontul.
IPINGESCU
Jupân Dumitrache, adică să am pardon de impresie, eu gândesc că numa' ţi-ai făcut spaimă degeaba. Poate că omul o fi şezând prin partea locului, pe Dealul Spirii. Ei! a venit şi el la grădină ca şi dumneavoastră, a stat şi el până la isprăvitul comediei, şi s-a nemerit să apucaţi tot pe-un drum ca să vă înturnaţi la domiciliu. El a rămas la al lui şi dumneavoastră aţi mers înainte.
JUPÂN DUMITRACHE
Aşa am crezut şi eu întâi, dar stai să vezi!... A trecut după aia o săptămână la mijloc. Îmi ca şi uitasem eu de istoria bagabondului; gândeam şi eu: poate c-o fi stâng coate-goale prin partea locului, - bunioară vorba dumitale. Aşa, zice cumnată-mea ieri: "Nene, hai deseară la «Iunion» la Ionescu!" Cum auzii eu de "Iunion", mă făcui verde la faţă. "Ce să mai căutăm la comediile alea nemţeşti, nişte mofturi; dăm parale şi nu înţelegem nimica; mai bine punem banii în buzunarul ălălalt şi zicem că ne-am dus." - "'Aide, nene, zău! parol! să n-ai parte de mine şi de Veta!" Ei! când am auzit aşa vorbă mare, n-am putut pentru ca s-o tratez cu refuz.
IPINGESCU
Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE
Ei! haide!... dar unde mă gândeam eu că o să mi se întâmple un aşa ceva. Ne ducem. Şedem la o masă mai la o parte; şedem cât şedem, şi începe comedia. Nu ştiu cum mă-ntorc cu ochii înapoi, şi pe cine gândeşti că văz la masa de la spate?...
IPINGESCU
Pe bagabontul...
JUPÂN DUMITRACHE
Pe coate-goale, domnule, pe moftangiul, pe maţe-fripte, domnule! Fir-ai al dracului de pungaş!... Bagabontul, nene, cu sticlele-n ochi, cu giubenul în cap şi cu basmaua iac-aşa scoasă. Cum m-a văzut, - că trebuie să fi fost schimbat la faţă, cum sunt eu când mă necăjesc (îşi mângâie favoritele) - cum m-a văzut, a sfeclit-o... A întorsc capu-ncolo şi a început să bea din ţigară ştii aşa, niznai. Dar mă trăgea cu coada ochiului. Mă-ntorc eu iar la loc şi mă fac că mă uit la comedii, se-ntoarce şi bagabontul iar cu ochii la cocoane!... mă it iar la el, iar se-ntoarce-ncolo;... mă-ntorc iar la comedii, iar se uită la cocoane;... mă uit iar la el, iar se-ntoarce-ncolo; mă-ntorc iar comedii...
IPINGESCU
Iar se uită la cocoane...
JUPÂN DUMITRACHE
Ei! iac-aşa m-a fiert fără apă toată seara...
IPINGESCU
În sfârşit?
JUPÂN DUMITRACHE
În sfârşit... plecăm; coate-goale după noi. Era să mă-ntorc în poarta "Iunionului", să-i zic numa': "Ce pofteşti, mă musiu?" şi să-l şi umflu; dar ştii, am ambiţ; m-am gândit: eu negustor... să mă pui în poblic cu un bagabont ca ăla, nu face...
IPINGESCU
Rezon!... Ei! pe urmă?
JUPÂN DUMITRACHE
Pe urmă s-a ţinut iar gaie după mine.
IPINGESCU
Până la Stabilament...
JUPÂN DUMITRACHE
Da, până la Stabilament! S-a ţinut după mine până la răscruci, ştii, unde vrei s-apuci spre cazarmă. Ce ziceam eu? "Haide, drace, haide! să intri tu pe strada lui Marcu Aoleriu ori Catilina şi lasă!" Aveam de gând să intru cu cocoanele în casă, să trimit repede pe Chiriac pe poarta de din dos pe maidan să-i iasă înainte, şi eu să-l iau pe la spate,... să-l apucăm la mijloc pentru ca să-l întreb: "Ce pofteşti, mă musiu?" şi să-l şi umflu!... Şi dacă nu-i ajungea, să-mi tai mie favuridele! (îşi mângâie favoritele)
IPINGESCU
Ei! dacă nu-i ajungea, despărţirea e aproape; să fi poftit la mine la despărţire cu lăcrămaţie, că-i împlineam eu cât i mai lipsea.
JUPÂN DUMITRACHE
A avut noroc! mare noroc a avut bagabontul; a scăpat!
IPINGESCU
Iii! păcat... Cum?
JUPÂN DUMITRACHE
Când am trecut eu de răscruci cu coaoene, şi bagabontul era să intre după noi în uliţă, a ieşit haita de câini de la maiorul din colţ, şi i-a tăiat drumul lui coate-goale. Am lăsat pe Ziţa acasă, m-am suit degrab cu Veta sus, am trimis pe Chiriac repede pe maidan, eu i-am ieşit înainte peste uluci tocmai pe la prăvălia lui Bursuc; dar... geaba! până să ieşim noi, fugise bagabontul!
(Se aude glasul lui Chiriac, strigând afară: "Spiridoane! Spiridoane!")
IPINGESCU
Iacătă vine Chiriac. Să n-auză.
JUPÂN DUMITRACHE
Aş! de el nu mă sfiesc. La din contra, el ştie toată istoria, i-am spus-o de la început... Atâta om de încredere am... Băiat bun!... ţine la onoarea mea de familist. Dacă nu l-aş fi avut pe el, mi-ar fi mers treaba greu. Eu, ştii, cu negustoria, mai mergi colo, mai du-te dincolo, mă rog, ca omul cu daraveri, toată ziua trebuie să lipsesc de-acasă. Pe de altă parte, ce să-ţi spui! am ambiţ, ţiu când e vorba la o adică la onoarea mea de familist. De! când lipsesc eu de-acasă, cine să-mi păzească onoarea? Chiriac săracul! N-am ce zice! onorabil băiat! De-aia m-am hotărât şi eu, cum m-oi vedea la un fel cu meremetul caselor, îl fac tovarăş la parte şi-l şi însor!
IPINGESCU
Da'... coana Veta ce zice?
JUPÂN DUMITRACHE
Consoarta mea?... Ce să zică?... De! ca muierea... mai ursuză. Am cam băgat eu de seamă că nu-l prea are ea la ochi buni pe Chiriac; dar - ştii cum m-a făcut Dumnezeu pe mine, nu-i trec muierii nici atitica din al meu, - i-am zis pe şleau: "Nevastă, e băiat onorabil şi credincios; n-ai ce-i face: ce-i al omului e al omului!"
IPINGESCU
Rezon!
SCENA II
ACEIAŞI - CHIRIAC
CHIRIAC (intrând prin fund)
Jupâne, trebuie să facem mandat de arestare pentru Tache pantofarul de la Sf. Lefteri; nu vrea să iasă mâine la izirciţ cu nici un preţ.
JUPÂN DUMITRACHE
Dar pentru ce nu vrea?
CHIRIAC
Zice că-i bolnav. Am trimis gornistul de trei ori la el cu biletul, şi l-a primit cu refuz. Zice mă-sa că nu poate umbla, că de-abia s-a sculat după lingoare.
IPINGESCU
Să dea ceferticat medical.
CHIRIAC
M-am dus eu la el chiar în persoană; zic: pe ce bază nu vrei să vii mâine la ezirciţ, domnule? zice: sunt bolnav, domnule sergent, zice, de-abia mă ţiu pe picioare, nu pot să merg nici pân' la prăvălie, zice; zic: nu cunosc la un aşa rezon fără motiv; zice: aduc martori, domnule sergent, că am zăcut o lună de zile, zice, întreabă şi pe popa Zăbavă de la Sfântul Lefterie, zice, alaltăieri m-a grijit, m-a spovedit; zic: n-am eu de-a face cu popa Zăbavă, nu-l am pe listă, zic, eu pe dumneata te am pe listă; să te prezanţi mâini la companie. - Acu, trebuie să-i dăm mandat, pentru ca să-l iau mâine dimineaţă.
JUPÂN DUMITRACHE
Să-i dăm, să-l iei! Ala-i de-al ciocoilor, îl ştiu eu; cât a umblat dânsul fel şi chip să scape de gardă...
IPINGESCU
Şi eu îl am însemnat pe musiu Tache la catastiful meu; e finul lui Popa Tache.
JUPÂN DUMITRACHE
Ei! vezi!
CHIRIAC
Lasă-l că nu se sfinţeşte el cu mine, jupâne, îl pocăiesc eu... Ei! după aia pe nea Ghiţă Ţircădău nu l-a putut găsi gornistul deloc. A fost la el şi ieri şi astăzi cu biletul; cică n-a dat pe-acasă de trei zile!
JUPÂN DUMITRACHE
Pricopsitul de cumnatu-meu, n-aş fi mai avut parte de el! Cine ştie în ce cârciumă s-a-nfundat!...
IPINGESCU
L-am văzut eu azi dimineaţă, trece pe la despărţire.
CHIRIAC
Mă duc să-i trimeţ gornistul cu biletul pentru mâine. (iese repede)
IPINGESCU
Era afumat rău nenea Ghiţă.
JUPÂN DUMITRACHE
Ei! bravos! asta e una la mână. Om stricat, domnule! Păi de ce am dezvorţat-o pe Ziţa de el, gândeşti? Nu mai putea trăi cu mitocanul, domnule...
IPINGESCU
Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE
Fată frumoasă, modistă şi învăţată şi trei ani la pasion, să-şi mănânce ea tinereţele cu un ăla... Tot gândeam la început, că de! e tânăr, o să-i treacă mai încolo, o să-şi vie la pocăinţă. Aş, ţi-ai găsit! Ţircădău şi om de treabă! Eu, ca ăla, cumnat mai mare, cum am zice ca şi un frate, tot i dam poveţe fetii să mai rabde, să nu strice casa. Cu azi, cu mâine, a răbdat biata fată - biată să nu fie! - a răbdat cât a răbdat, până m-am pomenit într-o zi că vine ţipând la mine, pe cum că: "Nene, moartă, tăiată, nu mai stau cu mitocanul, scapă-mă de pastramagiul! să ştiu de bine că mă duc la mănăstire, pâine şi sare nu mai mănânc cu el!" Ei! dacă am văzut ş-am văzut, zic: "Lasă, Ziţo, zic, îţi găseşti tu norocul, n-a intrat zilele-n sac! acu e vremea ta! Lac să fie, că broaşte destul!" - ş-am şi dezvorţat-o. Apoi nu mai era de suferit aşa trai. N-o mai maltrata, domnule, măcar cu o vorbă bună. Mă rog, o dată ce nu e bărbatul levent, ce fel de casă să mai fie ş-aia?
IPINGESCU
Mie-mi spus? Nu i-am încheiat eu procestul-verbal atuncea noaptea, când a tratat-o cu insulte şi cu bătaie?
(Chiriac reintră)
JUPÂN DUMITRACHE
Apoi de ! n-a avut dreptul muierea să-l? Om fără ambiţ, domnule, nu ţinea la onoarea lui de familist! Un mitocan, mă rog; zice că-i negustor, alege-s-ar praful!
CHIRIAC
Jupâne, da' deseară că eşti de rond... mergi?
JUPÂN DUMITRACHE
Mai e vorbă? cum să nu merg? De ce m-am îmbrăcat? nu vezi?
CHIRIAC
Jupâne, da' face toate posturile? nu-i aşa? Nu sunt multe... până pe două după douăspce le isprăveşti.
JUPÂN DUMITRACHE
Aşa, cam pe la două după douăspce, ca totdeauna... Chiriac băiete (îl trage la o parte) ia vezi tu... mă ştii că am ambiţ, când e vorba la o adică, ţiu la...
CHIRIAC
Lasă, jupâne, că doar nu mă cunoşti de ieri de-alaltăieri.
SCENA III
ACEIAŞI - SPIRION (aducând o gazetă)
JUPÂN DUMITRACHE (lui Spiridon)
Dar mai mult nu puteai să şezi, mă?
SPIRIDON
Vezi că era mulţi muştirii, jupâne, până să-mi dea madama gazeta.
(Ipingescu ia gazeta)
JUPÂN DUMITRACHE
Mă Spiridoane, fii băiat de treabă, mă, că iau pe sfântul Niculae din cui; ştii că i-am pus sfârcul nou de ibrişim să nu-i fac saftea pe spinarea ta!
SPIRIDON
Da' de ce, jupâne?
JUPÂN DUMITRACHE
Atâta-ţi spui eu ţie: 'aida! du-te iute şi cere cocoanii să-mi dea sabia şi cintironul. (Spiridon pleacă.) Chiriac băiete, (îl ia la o parte) ia vezi, ştii că am ambiţ, ţiu când e la o adică...
CHIRIAC
Lasă, jupâne, mă ştii că consimţ la onoarea dumitale de familist.
JUPÂN DUMITRACHE
Ei! ia vezi...
CHIRIAC
N-ai grije, jupâne... Eu mă duc să închiz cantorul şi magazia. (cătră Ipingescu, care, de când a adus Spiridon gazeta, a sorbit-o cu ochii pe toate feţele.) Bonsoar, nene Nae.
IPINGESCU
Salutare, onorabile!
(Chiriac iese, prin fund, după ce a schimbat gesturi de înţelegere, despre onoarea de familist, cu jupân Dumitrache.)
SPIRIDON (vine din dreapta cu sabia şi cintironul)
Iaca, na, jupâne, poftim.
JUPÂN DUMITRACHE
Ce făcea cocoana, mă?
SPIRIDON
Cosea galoanele la mondirul lui nea Chiriac.
JUPÂN DUMITRACHE
Ce a zis?
SPIRIDON
Zicea că să vii mai devreme la noapte, că-i e urât singură-n casă.
JUPÂN DUMITRACHE
Uită mă! Ce ţi-e cu muierea fricoasă! (strajnic) Da' Chiriac nu-i aicea?
SPIRIDON
Jupâne, nea Chiriac mi-a zic să-nchidem mai degrabă, că ai să pleci de rond.
JUPÂN DUMITRACHE
Du-t' de ado cheile şi le du lui Chiriac jos. (Spiridon iese.) Nene Nae, auzişi cum îmi poartă Chiriac de grija rondului? Ei! i-e tot frică să nu uit reglementul. Are ambiţ băiatul, ca să fie compania noastră ceva mai abitir din toate. Gândeşti dumneata că mai primeam eu să fiu căpitan dacă nu-l alegea pe el sergent? Ştii cum a regulat compania? E prima domnule, poci să zic...
IPINGESCU
Bravos!
JUPÂN DUMITRACHE
Face să-i dea şi dicoraţie!
IPINGESCU
Să-i dea! de ce să nu-i dea? Şi el e d-ai noştri, băiat din popor...
JUPÂN DUMITRACHE
Fireşte, dicorăţiile nu sunt făcute tot din sudoarea poporului?
IPINGESCU
Rezont!
SPIRIDON (venind din fund)
S-a închis, jupâne; acuma eu... mă duc să mă culc?
JUPÂN DUMITRACHE
Da, dar tutun şi cărticică ţi-ai luat? Chibrituri ai?
SPIRIDON
Ce tutun, jupâne?
JUPÂN DUMITRACHE
Te face că nu înţelegi, ai? Nu ştii ce tutun? Eu n-am aflat că tragi ţigară? Aoleo, Spiridoane, nu te-oi prinde odată!... Săracul sf. Niculae! i ştii tu păpara lui...
SPIRIDON
Zău, jupâne.
JUPÂN DUMITRACHE
Haida pleacă. (Spiridon pleacă.) Mă! spune lui nen-tu Chiriac să nu uite de ce ne-a fost vorba... să fie cu ochii-n patru.
SPIRIDON (ieşind)
Bine, jupâne.
SCENA V
IPINGESCU, JUPÂN DUMITRACHE
JUPÂN DUMITRACHE (şezând pe scaun)
Hei! ia să vedem acu ce mai zice politica. Citişi ceva?
IPINGESCU
Bravos ziar, domnule! Ăsta ştiu că combate bine.
JUPÂN DUMITRACHE
Apoi nu-i zice lui degeaba "Vocea Patriotului Naţional"!...
IPINGESCU (citeşte greoi şi fără interpunctaţie)
"Bucureşti 15/27 Răpciune. - Amicul şi colaboratorele nostru R. Vent. ..., un june scriitor democrat, a cărui asinuitate o cunoaşte demult publicul cititor, ne trimite următoarea prefaţiune a unui nou op al său. I dăm astăzi locul de onoare, recomandând cu căldură poporului suveran scrierea amicului nostru. Republica şi Reacţiunea sau Venitorele şi Trecutul. - Prefaţiune. - Democraţiunea romană, sau mai bine zis ţinta Democraţiunii romane este de a persuada pe cetăţeni, că nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun solemnaminte pactul nostru fundamentale, sfânta Constituţiune..."
JUPÂN DUMITRACHE (mulţumit)
Ei, bravos! Aici a adus-o bine.
IPINGESCU (căutând şirul unde a rămas)
"... A mânca... sfânta Constituţiune..."
JUPÂN DUMITRACHE (cam nedomirit)
Adică, cum s-o mănânce?
IPINGESCU
Stai să vei... că spune el... "Sfânta Constituţiune, şi mai ales cei din masa poporului..."
JUPÂN DUMITRACHE (nedomirit)
E scris adânc.
IPINGESCU
Ba nu-i adânc deloc. Nu pricepi? Vezi cum vine vorba lui: să nu mai mănânce nimeni din sudoarea bunioară a unuia ca mine şi ca dumneata, care suntem din popor; adică să şază numai poporul la masă, că el e stăpân.
JUPÂN DUMITRACHE (lămurit)
Ei! aşa mai vii de-acasă. Bravos! Zi-i nainte.
IPINGESCU
Stai să vezi: acuma vine un ce şi mai tare.
JUPÂN DUMITRACHE
Ei?
IPINGESCU (urmând citirea)
"... A mânca poporul mai ales, este o greşală neiertată, ba putem zice chiar o crimă..."
JUPÂN DUMITRACHE (cu deplină aprobare)
Ştii că şi aici loveşte bine! Da! cine mănâncă poporul să meargă la cremenal!
IPINGESCU (bătând cu mâna-n gazetă)
Apoi de ce scrie el, sireacul!
JUPÂN DUMITRACHE
Dă-i nainte, că-mi place.
IPINGESCU
"... Ba putem zice chiar o crimă. (schimbând tonul şi mai grav.) Nu! Orice s-ar zice şi orice s-ar face, cu toate zbieretele reacţiunii, ce se zvârcoleşte sub dispreţul strivitor al opiniunii publice; cu toate urletele acelora ce cu neruşinare se intitulează sistematici opozanţi..."
JUPÂN DUMITRACHE (care la fiece accent al lui Ipingescu a dat mereu din cap în semn de aprobare, îl întrerupe cu entuziasm)
Hahahaha! i-a-nfundat!
IPINGESCU (urmând cu tărie)
"... Nu! în van! noi am spus-o şi o mai spune: situaţiunea Romaniei nu se va putea chiarifica; ceva mai mult, nu vom putea intra pe calea viritabilelui progres, până ce nu vom avea un sufragiu universale..." (amândoi rămân foarte încurcaţi.)
JUPÂN DUMITRACHE
Adicătele, cum vine vorba asta?
IPINGESCU (după adâncă reflecţie)
A! înţeleg! bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran... ştii: masă... sufragiu...
JUPÂN DUMITRACHE
Ei! acu înţeleg eu unde bate vorba lui! Ei! bravos! bine vorbeşte...
IPINGESCU
Ăsta combate, domnule, nu ţi-am spus eu!
JUPÂN DUMITRACHE
Apoi, nu-i zice lui degeaba "Vocea Patriotului Naţional"!
IPINGESCU
"... Până ce nu vom avea un sufragiu universal. Am zis şi subsemnez! R. Vent... studinte în drept şi publicist."
(Când încă nu sfârşeşte bine Ipingescu de citit, se aude afară, în stradă, la dreapta, ceartă mare.)
UN GLAS DE BĂRBAT (de afară)
Lasă, cocoană! Poate că să mor şi să nu ţi-o fac!
GLASUL ZIŢII (de afară)
Mitocane! pastramagiule! la poliţiune! (amândouă glasurile vorbesc deodată.) Nene Dumitrache!
(Jupân Dumitrache şi Nae Ipingescu rămân uimiţi.)
JUPÂN DUMITRACHE (ascultând)
Săi, nene Nae!
IPINGESCU
Urgent! (strânge repede gazeta şi scoate fluierul de la cheotoarea mondirului. Amândoi ies fuga prin fund, Ipingescu şuierând signalul de alarmă.)
SCENA V
SPIRIDON (singur, intră din dreapta făcându-şi o ţigară)
Măă! al dracului rumân şi jupânul nostru! Bine l-a botezat cine l-a botezat "Titircă Inimă-Rea". Ce are el cu mine? Zău! Biata cocoană şi cu nea Chiriac! Cu ei mai am noroc, ei mai mă scapă de afurisitul, că despre partea lui jupân Titircă Inimă-Rea, halal să fie de oasele mele! m-ar cotonogi. Ieri săptămâna, când s-a întors de la grădină cu cocoanele, m-a găsit deştept: "Bravos, musiu Spiridoane! zice, nu te-ai culcat pân-acuma; mâine dimineaţă jupânul săracul să deschiză prăvălia; ai stat pân-acuma să bei la tutun, 'ai? - Nu jupâne, zic, da' dacă nu mi-e somn. -Nu ţi-s somn, 'ai? stai că-ţi fac eu ţie poftă de culcat!"... Bietul nea Chiriac m-a scăpat, că luase pe sfântul Niculae din cui... Ieri seară m-a găsit dormind: "Bravos, musiu Spiridoane! zice; dormi, ce-ţi mai pasă! tutun ai tras destul, acum te-ai pus să tragi la aghioase; trai, neneaco, cu banii băbachii! - Nu, jupâne, da' dacă mi-a fost somn, zic. - Somn, 'ai? Te trage traiul îl bun la somn! (Auzi, cu sfântul Niculae trai bun, căde-i-ar bunul pe inimă lui jupânul!) Tragi la somn? Stai că am eu leac să-ţi tai de piroteală." Şi mi-a şi pus mâna-n păr. Dacă nu era cocoana să sară pentru mine tocmai la apropot, mă rupea, că nu-ş' ce-avea, era turbat rău de tot (s-aude zgomot). Auliu! Vine! (stinge repede ţigara cu degetele şi o bagă în buzunar.)
SCENA VI
SPIRIDON, ZIŢA (intră agitată)
ZIŢA
Auzi mizerabilul! să se-ntinză până-ntr-atâta ca să-mi facă un afront.
SPIRIDON
Dumneata eşti, cocoană Ziţo? Bine că venişi. Eu n-am putut să viu. Mi-era frică să nu mă spuie nea Chiriac lui jupânul, că am umblat noaptea pe drum...
ZIŢA (repede)
Ei! L-ai găsit? I-ai vorbit? I-ai dat? I-ai spus?
SPIRIDON
Da, cocoană.
ZIŢA
Ce-a zis?
SPIRIDON
"Mersi!"
ZIŢA
Şi tu ce i-ai spus?
SPIRIDON
"Pentru puţin."
ZIŢA
Nu i-ai spus cum ţi-am zis eu?
SPIRIDON
Ba da, l-am luat să-i arăt casa.
ZIŢA
Nu mai trebuia să-i arăţi nimic, că-i scrisesem eu în bilet unde să vie.
SPIRIDON
Aşa mi-a zis, să-i arăt casa, ca să meargă la sigur... Dar când să ies de pă maidan cu dumnealui, tocmai trecea jupânul de la vale; am lăsat pe persoana în chestine să m-aştepte pe maidan şi eu am sărit peste uluci prin fundul curţii, că mi-era frică să nu dea jupânul cu ochii de mine, ori să vie acasă şi să nu mă găsească.
ZIŢA
Prostule! Nu ştii că nenea e de rond la noapte? Nu mai dă pe-acasă până la ziuă.
SPIRIDON
Dar dacă mă găsea pe uliţă, plăteai dumneata pielea mea?
ZIŢA
Ei! Şi zi persoana în chestiune aşteaptă pe maidan?
SPIRIDON
Da, şi mi-a dat şi biletul ăsta ca să ţi-l aduc.
ZIŢA (luând biletul)
Şi nu mi-l dai mai curând! Adu să văz. (merge la o parte şi citeşte.) "Angel radios! De când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul raţiunii... (îşi comprimă palpitaţiile.) Te iubesc la nemurire, Je vous aime et vous adore: que prétendez-vous encore? Inima-mi palpită de amoare. Sunt într-o poziţiune pitorească şi mizericordioasă şi sufăr peste poate. O da! Tu eşti aurora sublimă, care deschide bolta azurie într-o adoraţiune poetică infinită de suspine misterioase, pline de reverie şi inspiraţiune, care m-a făcut pentru ca să-şi fac aci anexata poezie:
"Eşti un crin plin de candoare, eşti o fragilă zambilă,
Eşti o roză parfumată, eşti o tânără lalea!
Un poet nebun şi tandru te adoră, ah! copilă!
De a lui poziţiune turmentată fie-ţi milă;
Te iubesc la nemurire şi îţi dedic lira mea!
Al tău pentru o eternitate şi per toujours."
(Foarte aprinsă, îşi face vânt cu scrisoarea şi se plimbă repede.)
Spiridoane băiete, du-te, du-te iute; te aşteaptă siguralmente... du-te... spune-i să aştepte, viu şi eu după tine numaidecât, numai să vorbesc cevaşilea cu ţăţica.
SPIRIDON
Nu pot, cocoană, să mă duc, până nu mi-o da voie ori nea Chiriac, ori cocoana.
ZIŢA
Unde-i Chiriac?
SPIRIDON
Nu ştiu, pân curte.
ZIŢA
Dar ţaţa?
SPIRIDON
Lucrează dincolo. (Ziţa porneşte spre uşa din stânga, când uşa se deschide şi Veta intră.) Iacătă-i cocoana.
SCENA VII
ACEIAŞI - VETA
VETA (intră cu lucrul în mână; coase galoanele la un mondir de sergent de gardă civică; este obosită şi distrată, vorbeşte rar şi încet)
Cine-i aici? (văzând pe Ziţa.) A! Tu erai? mă miram cine-i. (trece încet să şază cu lucrul la masa din dreapta.)
ZIŢA
Eu, ţăţico; te rog lasă pe Spiridon să se ducă pân' la mine acasă, ca să-mi aducă mantelul; bate vântul şi mi-e frică să nu răcesc când m-o întoarce... (tăcere. Veta şade la dreapta şi lucrează adâncită în gânduri.) Îl laşi, ţaţo? (se apropie de ea.)
VETA
'Ai? Ce să las?
ZIŢA
Să laşi pe Spiridon să-mi aducă ceva de acasă.
VETA
Da, îl las.
ZIŢA
Du-te, Spiridoane.
(Spiridon, după ce schimbă privire şi semne cu Ziţa, iese.)
VETA
Dar tu, Ziţo, la ce-ai venit? (lucrează înainte.)
ZIŢA
Stai să-ţi spui... Dar nu mă-ntrebi, ţaţo, să-ţi povestesc ce am păţi cu mitocanul! Să vezi, e halima... Auzi, mizerabilul! să-ndrăznească să-mi ţie drumul ca să-mi facă un atac... Stai, ţaţo, să-ţi spui şi să te cruceşti, nu altceva. Mai adineaori şedeam acasă. Tuşica, cum ştii c-a făcut-o Dumnezeu, se culcă o dată cu găinile. Eram ambetată absolut. "Dramele Parisului" câte au ieşit până acuma le-am citit de trei ori. Ce să fac? N-aveam ce citi. Zic: hai să mă duc la ţaţa, dacă nu s-o fi culcat, să mai stăm de vorbă. Scoţ ivărul de la şalon şi plec. Când să trec pe maidan, mă pomenesc cu mitocaul, cu pricopsitul de Ţircădău, că-mi taie drumul. "Bonsoar-bonsoar", şi ştii aşa deodată, sanfasò: "Hei, cocoană, zice, mai bine ţi-e acuma văduvă? - Pardon, domnule, zic, n-am de-a face cu dumneta, şi mai întâi când e la o adică, nu sunt văduvă, sunt liberă, trăiesc cum îmi place, cine ce are cu mine! Acu mi-e timpul: jună sunt, de nimini nu depand, şi când oi vrea, îmi găseşte nenea Dumitrache bărbat mai de onoarea ca dumneata. - Mi că t-ei căi! - Zic: pardon, domnule, nu-ţi permit să te-ntinzi mai mult la un aşa afront; mă-nţelegi? - zice..."
VETA (întrerupând-o scurt)
Ziţo... ce e când ţi se bate tâmpla a dreaptă?
ZIŢA
Îţi vine o bucurie.
VETA
Mie, bucurie?... nu crez.
ZIŢA
Da' de ce nu?
VETA
Dar când ţi se bate a stângă?
ZIŢA
Te-mpaci cu o persoană cu care eşti certată.
VETA (ridicând capul cu mult interes)
Da? (dând din umeri.) Cu cine să mă-mpac?... Nu sunt certată cu nimeni.
ZIŢA
Aşa... zic mitocanului... ţaţo, că era trăsnit... Am auzit că de la o vreme-ncoace într-o băutură o duce. Uf! ţăţico, maşer, bine că m-a scăpat Dumnezeu de traiul cu pastramagiul! Să trăiesc eu cu un mitocan! Nu era de mine; eu sunt o persoană delicată; bine că m-am văzut liberă!... Aşa - să nu-mi uit vorba - zic mitocanului: "Nu-ţi permit, domnule, să te naintezi la un aşa afront! Da' el: "Gândeşti, zice, că o să te măriţi, cocoană? -Asta mă-mportă pe mine, cine ce treabă are! - Să te măriţi, 'ai? Cât o trăi Ghiţă Ţircădău, ori să te-nhăitezi cu vreunul? Sărcul! Dar să ştiu de bine că merg cu el de gât până la Dumnezeu, tot n-ai dumneata parte de un aşa ceva; încai dacă m-ai lăsat pe mine, să te duci la mănăstire, că aşa te lăudai la trebunar!... -Mitocane, pastramagiul! La poliţiune! Vardist! Nene Dumitrache!..." Am avut ţaţo, parte că a sărit nenea Dumitrache şi cu Nae ipistatul! aminteri, mitocanul scosese şicul de la baston pentru ca să mă sinucidă... Ei! Ce zici dumneata, ţăţico, de nasul care şi l-a luat mitocanul? (Veta nu răspunde; Ziţa s-apropie de ea şi o observă.) "Ţaţo! Ce ai? Plângi?
VETA (ştergându-se la ochi)
Eu? De ce să plâng? Mă doare capul, mi-e cam rău.
ZIŢA
Îţi sunt ochii turburi grozav...
VETA
Nu-ş' ce am; parcă mă-ncearcă nişte friguri.
ZIŢA
Nenea e de rond la noapte?
VETA
Da. (s-apucă iar de lucru.) Tu mai stai, Ziţo
ZIŢA
Nu, ţaţo; o să mă duc şi eu să mă culc; trebuie să fie târziu.
SPIRIDON (intră şi trece repede lângă Ziţa)
Cocoană! (încet.) Până acu am aşteptat degeaba. L-am căutat peste tot, şi pe maidan, şi pe uliţă, nu e nicăieri.
ZIŢA (încet)
Biletul, zici că i l-ai dat.
SPIRIDON
Nu ştii? I l-am dat de când m-am dus la tutungerie, când m-a trimes jupânul. (iese în dreapta)
ZIŢA
Bine. (cătră Veta.) Ei! ţaţo, eu mă duc, bonsoar, alevoa. Culcă-te şi matale, nu mai lucra dacă ţi-e rău.
VETA
Lasă să-mi fie rău. (râzând silit.) Mai bine ar fi să mor.
ZIŢA
Vai de mine! Ce vorbă-i asta? Ce, ţi-e rău de tot? Să trimitem să caute pe nenea.
VETA
Aş! Eşti nebună! Nu vezi că glumesc. Mă doare capul; nu ţi-am spus? Am lucrat mult la lumânare. (are un fior.) M-a tras şi fereastra... Cum m-oi culca, îmi trece.
ZIŢA
Atunci, alevoa, bonsoir, ţaţo. (pleacă şi se întoarce.) A! să nu uit; mâine ne vedem, ştii că-i sărbătoare. Să ne legăm de nenea să ne ducă la "Iunion".
VETA (repede)
La "Iunion"? Nu Ziţo, nu mai merg la "Iunion".
ZIŢA
Da' de ce?
VETA
Pentru că... pentru că nu-mi face nici o plăcere acolo, nu-nţeleg comediile alea... Ei! Ce să-ţi spui! Nu voi.
ZIŢA
Ei, Doamne! Ţato, parol, ştii că eşti curioasă! Ce, pentru comediile alea mergem noi? Mergem să mai vedem şi noi lumea. Ce, adică toţi câţi merg acolo înţeleg ceva, gândeşti? Merg numai aşa de un capriţ, de un pamplezir; de ce să nu mergem şi noi?
VETA
De ce, de ne-ce, nu voi să merg.
ZIŢA
'Aide, zău, ţaţo; i zic eu lui nenea,... vrei?
VETA
Nu voi, ţi-am spus o dată, şi nici dumnealui nu mai vrea să meargă; mi-a spus de azi dimineaţă: degeaba-i zici.
ZIŢA
Zău! Ţăţico, parol! Să mă-ngropi!
VETA
Nu merg, Ziţo, nu. Mă ştii tu; când zic o vorbă e vorbă.
ZIŢA
Zi, nu vrei să mergi, ţaţo?
VETA
Nu.
ZIŢA (obidindu-se treptat)
Nu?
VETA
Nu.
ZIŢA (podidind-o plânsul)
Fir-ar a dracului de viaţă ş-afurisită! Că m-a făcut mama fără noroc! (pleacă.) N-am avut parte şi eu pe lume măcar de o compătimire! (iese, plângând şi trântind uşa, prin fund. - Spiridon intră din dreapta.)
SCENA VIII
SPIRIDON, VETA
VETA (lasă mondirul din mână)
Spiridoane băiete, tu de ce mai stai? Mai ai vreo treabă?
SPIRIDON
Nu, cocoană.
VETA
Apoi, dut-t' te culcă, ce mai aştepţi? - Domnul Chiriac unde este?
SPIRIDON
E jos pân curte; adineaori şede pe laviţa de la poartă. Dar... nu ştiu ce o fi având nea Chiriac, cocoană... parcă nu-i sunt toţi boii acasă...
VETA
Cine ştie ce-o fi având şi dumnealui.
SPIRIDON
E necăjit foc; un ceas s-a tot plimbat pe jos; când am trecut pân curte, umbla de colo până colo, parcă vorbea singur şi se bătea cu pumnii-n piept...
VETA
O fi supărat, cine ştie!... Spune-i să-nchiză poarta. Galoanele i le-am cusut; uite mondirul, să i-l duci.
SPIRIDON
Bine, cocoană. (vrea să plece cu mondirul.)
VETA
Pe urmă, să-i spui... nu; pe urmă, să te duci să te culci, nu mai ai ce căuta p-aci. Să nu vie dumnealui să te găsească deştept, că iar o paţi.
SPIRIDON (aparte)
Ei, că parcă dacă m-o găsi dormind nu-i tot un drac!
VETA
'Aide, du-te.
SPIRIDON
Mă duc; noapte bună, cocoană.
VETA
Noapte bună, Spiridoane. (Spiridon iese.) Noapte bună!... Săracul Spiridon! Nu ştie el ce-i pe sufletul meu, nu ştie el cum râde de mine! Eu şi noapte bună!... (merge încet la fereastra din dreapta uşii din fund, se uită în curte, apoi se-ntoarce tot adâncită în gânduri.) Ei! Iacă nu vrea omul, nu vrea! Dragoste cu sila nu se poate. - Nu-i mai place, nu mai vrea!... Bine! N-o să mor nici eu!... De unde ştii? Poate mai bine că s-a întâmplat aşa... A! De ce mai dă Dumnezeu omului fericire, dacă e să i-o ia înapoi!? De ce nu moare omul când e fericit!? De ce am mai trăit eu s-ajung la aşa ceva!?... (plânge; se aude zgomot.) Vine! (se şterge la ochi repede şi vrea să plece.) Nu! Nu mai voi să fiu proastă: dragoste cu sila nu se poate! (porneşte să iasă spre stânga, când intră Chiriac, care rămâne un moment la uşă. Veta stă locului. Tăcere.)
SCENA IX
CHIRIAC, VETA, apoi de afară JUPÂN DUMITRACHE şi IPINGESCU
CHIRIAC
Dumneata m-ai chemat?
VETA
Eu?... Nu.
CHIRIAC
Spiridon mi-a spus că...
VETA
Da... am zis lui Spiridon să-ţi aducă mondirul; l-am cusut.
CHIRIAC
Mersi!
VETA
Pentru puţin.
(Pauză)
CHIRIAC
Poarta... am închis-o.
VETA
Bine. (întoarce capul în faţa scenii; e mişcată.)
CHIRIAC
Alt nimic nu mai ai să-mi porunceşti?
VETA
Ce! Eu să-ţi poruncesc dumitale?
CHIRIAC
Să-mi porunceşti, fireşte; nu-mi eşti stăpână?... Nu sunt slugă în casa dumitale, cu simbrie?
VETA (întorcându-se cu faţa spre Chiriac)
Bine, domnule Chiriac, bine; zi înainte, că n-ai zis destule.
CHIRIAC (înaintează)
Ei! De ieri seama până acu cum ai petrecut? Ţi-e mai bine aşa?
VETA (scoborând un pas spre a se depărta de el)
Da.
CHIRIAC
Îţi pare bine de ce-ai făcut?
VETA
Nu mă ştiu să fi făcut nimic; dar nu-mi pare rău că s-a-ntâmplat aşa.
(Pauză)
CHIRIAC (mai apropiindu-se)
Mâine seară mergi iar la "Iunion"?
VETA
Dacă o vrea dumnealui să mergem, trebuie să merg, fireşte.
CHIRIAC
Ca să te curtezi cu amploiatul dumitale?
VETA (tresărind şi ridicând capul spre el)
Domnule, te-am rugat să fii bun să nu-mi mai zici vorba asta. Dacă n-ai avut destul vreme să mă cunoşti, păcat! Eu te credeam pe dumneata mai deştept.
CHIRIAC (stă la îndoială, apoi se mai apropie)
Jură-te încă o dată!
VETA
Să mă mai jur - eu?... Nu m-am jurat? N-am plâns? Cu ce m-am ales? Nu mai mă jur, pentru că nu mă crezi; de plâns aş mai plânge, dar nu mai pot... Dar... în sfârşit, nu strici dumneata... eu stric... nu trebuia să-mi pui mintea cu un copil ca dumneata... D-aia zic şi eu mai bine că s-a întâmplat aşa. Tot trebuia să isprăvim odată... Am isprăvit...
CHIRIAC
Jură-te încă o dată şi...
VETA (cu emoţie din ce în ce mai nestăpânită)
Ce folos! Dumneata crezi mai mult în prostiile şi în bănuielile lui bărbatu-meu, decât în jurământul meu, şi gândesc că trebuia să ne cunoşti destul de bine şi pe mine şi pe dânsul. Dar... foarte bine ai făcut să nu mă crezi. Aşa e. Eu sunt o femeie rea; am vrut numai să râz de dumneata. Eu te las pe dumneata ca p-o slugă "cu simbrie" să păzeşti casa, şi târăsc pe dumnealui pe la grădini ca să curtez cu alţii. Eu sunt o femeie mincinoasă; n-am simţit nimic când ţi-am spus că nu ştiu să mai fi trăit până să nu te cunosc pe dumneata... Toate le-am făcut pentru dumneata numai din prefăcătorie... totdeauna alta ţi-am spus şi alta am gândit; te-am minţi, te-am amăgit, am râs de dumneata atâta vreme... Acuma, bine că ţi-ai deschis şi dumneata în sfârşit ochii ca să vezi cine sunt. De! Ţi-am făcut rău, dar... ai scăpat de mine. Lasă! Ce-a fost a trecut... Bonsoar. (vrea să plece spre stânga.)
CHIRIAC (ieşindu-i cu un pas înainte)
Te duci?
VETA
La ce să mai stau? Ce mai am eu cu dumneata?
CHIRIAC
Nu-mi mai zice "dumneata".
VETA
Cum pofteşti să-ţi zic?
CHIRIAC
Cum mi-ai zis până ieri.
VETA
Azi e azi, ieri a trecut. (porneşte să iasă.)
CHIRIAC (tăindu-i drumul)
Şi nu vrei să se mai întoarcă?
VETA (scoboară un pas, depărtându-se de el la dreapta)
Nu.
CHIRIAC (apropiindu-se)
Veto!
VETA
Nu; lasă-mă... Ce folos câtă fericire am avut un an, dacă într-o zi mi-am plâns-o toată! Nu, nu mai voi; mai bine mi-este aşa cum sunt...
CHIRIAC
Dar eu.. eu ce să fac?
VETA
Ce fac şi eu... Învăţul are şi dezvăţ, nu ştii dumneata?
CHIRIAC
Dezvăţ! Lesne din gură. Îi scoţi rumânului ochii şi după aia-i zici: "Lasă că nu e rău şi fără să mai vezi... mai bine că s-a întâmplat aşa! N-o să mori fără luminile ochilor!... Învăţul are şi dezvăţ!..." Dar dacă n-oi vrea eu să mai trăiesc aşa!... care va să zică să mor, 'ai?
VETA
Ei, bine ar fi să poată muri omul când vrea; dar... nu moare nimeni de asta!
CHIRIAC
Dar dacă eu oi muri? (se repede şi ia spanga de la puşcă.) Vezi dumneata spanga asta?
VETA (se redepe la el şi vrea să i-o smucească)
Chiriac!
CHIRIAC (luptându-se cu ea)
Fugi!... Lasă-mă!...
VETA
Nu te las! Te ştiu eu cine eşti. Nu te las! Nu voi să ţi se tragă moartea de la mine.
CHIRIAC
Lasă-mă! Lasă-mă!... (se luptă.)
VETA (desperată)
Chiriac! (înecându-se.) Dacă vrei să te omori, omoară-mă întâi pe mine! (se luptă din putere.) Chiriac!... Nu ţi-e milă ţie de mine? Toate, toate de un an şi mai bine le-ai uitat într-o zi?... Chiriac!...
CHIRIAC
Tocmai pentru că nu le-am uitat, vreau mai bine să mor. Dacă nu mai este nimic între noi, spune-mi dumneata cum să mai trăiesc! Dacă mă laşi, dacă nu mai mă vrei, tot mort sunt eu; mai bine, lasă-mă: adio, viaţă! (se smuceşte.) Lasă-mă!
VETA (ţinându-l strâns)
Chiriac! Vrei să strig? Eşti nebun?
CHIRIAC
Da! Sunt nebun, fireşte că sunt nebun; m-ai înnebunit dumneata; dumneata să-mi tragi păcatul! Câte gânduri şi dor m-a ars pe mine, nu mă-ntrebi?
VETA
Dar tu pe mine nu mă-ntrebi?
CHIRIAC
Nu mai boi să ştiu de nimic, nu mai ştiu cine sunt! Am vrut să mă omor adineori în curte, dar ţi-am văzut trecând umbra peste perdeaua de la fereastră, ş-am vrut să te mai văz o dată. Încai să mor lângă tine, cum am trăit. (cu vorbele acestea Chiriac s-a mai domolit.)
VETA
Chiriac, ascultă. Nu mi-ai zis tu să mă jur încă o dată? Dacă m-oi jura, mă crezi?
CHIRIAC
Te crez.
VETA (repede)
Dragă Chiriac, să n-am parte de ochii mei, să n-am parte de viaţa ta, să nu mai apuc măcar o zi fericită cu tine - na! Ce mai vrei? - Dacă ştiu eu ceva la sufletul meu din câte ţi le-a sporit dumnealui.
CHIRIAC
De ce te-ai dus la grădină?
VETA
M-am dus numai de gura sorii-mii Ziţii. Era lume multă, de n-aveam unde sta; cânta muzica; juca comedii; n-am auzit nimic, n-am văzut nimic. Toatea seara în uietul grădinii m-am gândit numai la tine; parcă dormeam şi visam ceva... Ştiam eu că o să mi se întâmple mie un necaz mare; mi se făcuse semn: răsturnasem de dimineaţă candela.. Încă dumnealui, dacă m-a văzut că mă speriu, zice: "Ei ce e dacă s-a răsturnat! Nu mai crede în prostii de-alea. Ce! Ce-o să ni se-ntâmple? Să-mi arză cherestigiria? Arză sănătoasă! Nu m-a făcut ea pe mine! Este asiguripsită... Atâta pagubă!..." Răsturnasem candela; pe urmă ochiul ăl drept mi se bătea într-una de vreo trei zile. Pe tine te lăsasem acasă ştergându-ţi puşca: ştii că ruginise încărcătura înăuntru şi te apucaseşi s-o scoţi cu vergeaua. Nu puteam să-mi iau gândul de la puşcă. Mă gândeam: dacă s-o descărca, Doamne fereşte! Puşca în mâna lui, ce să mă fac eu când l-oi găsi mort întins acasă!... Da' de ce nu i-am spus să bage de seamă! De ce nu l-am rugat să o lase cu gândurile toată seara. N-am văzut, zău! N-am văzut nimic, n-am auzit nimic! Mă jur pe ce vrei tu; mă crezi?
CHIRIAC (biruit cu desăvârşite)
Te crez! (aruncă departe spanga şi ia pe Veta în braţe.)
VETA (strângându-l cu putere)
Chiriac! (rămân o clipă îmbrăţişaţi în tăcere.) Chiriac, să nu mai faci ce mi-ai făcut, că mor... zău! mă omori...
CHIRIAC
Nu, nu mai fac.
VETA
Îmi făgăduieşti? Te juri?
CHIRIAC
Da.
VETA
Şi o să mă crezi că eu numai la tine mă gândesc?
CHIRIAC
Da.
VETA
Că numai pentru tine trăiesc?
CHIRIAC
Da.
VETA
Şi n-o să-mi mai zici nici o vorbă rea?
CHIRIAC
Nu.
VETA
Şi n-o să mai mă faci să plâng?
CHIRIAC
Nu! Nu! Nu! Dar mă ierţi?
VETA
Dar tu pe mine mă ierţi?
CHIRIAC
Eu te-am iertat de mult (se strâng bine în braţe).
JUPÂN DUMITRACHE (de afară, sub fereastră)
Chiriac! Chiriac!
(Cei îmbrăţişaţi rămân încremeniţi ascultând.)
VETA
Hii! Dumnealui...
CHIRIAC (repede, fără s-o lase din braţe, merge spre fereastră)
Nu-i nimic! Trece la posturile dinspre Marmizon... (cătră jupân Dumitrache, pe fereastră.) Dumneata eşti, jupâne?
JUPÂN DUMITRACHE (de afară)
Dar ce, Chiriac puiule, nu te-ai mai culcat?
CHIRIAC
Încă nu, jupâne, acu mă culc.
JUPÂN DUMITRACHE (de afară)
Somn uşor!...
IPINGESCU (asemenea)
Şi vise plăcute, onorabile!
JUPÂN DUMITRACHE
(depărtându-se treptat)
Chiriac, puiule, ia vezi de ce am vorbit, fii cu ochii-n patru, d-aproape de tot: mă ştii că ţiu când e la o adică...
CHIRIAC (strângând pe Veta cu putere)
Lasă, jupâne, mă ştii că consimţ la onoarea dumitale de familist!...
(Cortina)