Cu morţii

Lui Hasdeu

    Cu viii nu mai am de-a face
    De mult,

Şi foarte des, când totul tace,
Chemând pe morţi, ce dorm în pace,
    I-ascult.
    Din gropi ei vin şi mă-nconjoară,
    Ei vin,

Când liliacu-n noapte zboară,
Când dealu-n umbră se-nfăşoară
    Deplin.
    Din lumea lor necunoscută,
    Răsar,

Şi când şoptesc cu voce mută
Poema cea nepricepută
    Tresar.
    Îi simt pe loc ce au să vie,
    Căci sunt

Ca un parfum de vecinicie
Sau ca o floare-albăstrie
    În vânt.
    Pe zidul alb de la odaie,
    Urcând,

Zăresc uşoara lor văpaie
Verzuie, oacheşă, bălaie,
    Pe rând.
    Cu totul osebiţi de lume,
    Uşori,

Dorinţi, nici griji n-au să-i consume,
Suavi ca nişte dulci parfume
    De flori.
    Sunt din atome nevăzute
    Ţesuţi,

Ş-amestecaţi pe întrecute,
Resimt plăceri necunoscute,
    Tăcuţi.
    Iubind simţirea ce mă poartă
    Spre ei,

Sunt însetat de-aceeaşi soartă,
Căci nu se află-n lumea moartă
    Mişei.
    O! morţi frumoşi, veniţi întruna...
    Cu voi

Nu vine ura, nici minciuna
Să răscolească iar furtuna
    Din noi.