Plângeţi, oh, rogu-vă, Muze! De-al vostru poet aveţi milă,
Iar voi, o, Graţii, acum ziua cea tristă slăviţi!
Însuţi chiar tu, Apolo, citarede, pe care-l răsfaţă
Veselul cântec, a mea liră de-acum s-amuţeşti.
Voi, zeităţi, ce cândva prielnice mie îmi furăţi,
De amărâtul vost' bard vă-ndepărtaţi de acum!
Numai doar tu, Elegia, cosiţele triste răsfiră-ţi
Şi mă sileşte să-ncep versul cu ritm dureros.
Căci chinuit fără preget eu sunt de-o cumplită restrişte,