








Cu voia a ispăşi, viaţa sa să o îmbune,
credinţa svântă să o înveţe şi poamele să le arate.
Fără doauă că va peri cine viaţa nu-şi îmbună
şi credinţa nu va ţine, să poamele-i nu-i va arăta.
Îmbunatul vieţie, svente cuvente să ascultăm
şi pre ele să le ţinem, într-inimi-ne să rămâne.
Cine învaţă pre credinţă şi pre cea bună nădejde
şi pre pace sufletului, bucurie în Domnezeu.
Usbăimu-ntr-un Domnezeu, carile îl credem în trei obraze:
Tatăl, Fiul şi Duhul svânt, svântă troiţă deplină.
Tatăl, domnul zeu,
noi credem că-i noauă roditoru
şi-ncă în toate agiutoru,
meserernicu grijitor.
Jesus Cristus ispăşitor
şi de pagubă slobozitor
şi mesernicu feritor,
la tatăl svântu grăitor.
Duhul svântu-i învăţător,
pre izbavă îndereptător
triştilor veselitor,
în suflete hrăboritor.
Cui voia a ispăşi, aşa ştie despre Domnul:
el în unăciune este, trei în obraze să-l cestimu.
Credinţa face pre noi frumoşi, să plăcemu lu Domnezeu
şi în suflete să avem pace şi înpărăţia cerului.
Ceastă credinţă în cine este pre păcate nu purcede,
pre tot binele nevoieşte, lucruri svente el lucreadză.
Carii rămânu în păcate, de duhul svânt ei se rup;
fără doauă ei pierd, că slujescu dracului.
Tot omul în viaţa sa rămânie în credinţă bună,
în dragoste cea frăţească, cum să placă lu Domnezeu.
Cui fie cinste mare, fericat până-n vecie,
de la el noauă pace bună şi meserere tatălui svânt.
cca. 1571-1575