O veste bună din Basarabia

Preoţimea românească din Basarabia şi-a deschis de Sf. Dumitru tipografia de limba moldovenească. Inaugurarea ei a fost o zi care va rămânea înscrisă în analele culturii noastre, iar pentru basarabenii înşişi o dată din cele mai fericite. S-a şi vorbit româneşte la serbare.

Prieteneşte pentru noi s-a arătat şi Mitropolitul, deşi e rus, şi chiar guvernatorul, care nu s-a sfiit a recunoaşte fiinţa celor un milion şi jumătate de "moldoveni" în Basarabia şi nevoia ce este de a li se da cetire pe limba lor.

Din Bucureşti era de faţă tânărul Sergiu Cujbă, un basarabean şi el, care a vorbit răspicat şi frumos despre foloasele culturii, adăogind că ea nu înteţeşte răscoale şi nu aruncă în aer stăpânirile, ci-şi are - adăugim - drumurile şi metodele şi izbânzile ei (o, ce izbânzi minunate, trainice, veşnice!).

Oficialii vorbeau ruseşte, deşi nu cu trufie, dar cinstiţilor preoţi cari au făcut tiparniţa în româneşte nu li s-a ţinut de rău că au făcut să audă şi ei ca şi oaspetele de la noi acea limbă al cării sunet se va desface din călătoriile harnice ale slovelor pentru cărţile bisericeşti pe înţeles.

Începutul acesta cultural nu e strălucitor, nici pretenţios. Se începe acolo în plin veac al XX-lea, aşa cum s-a început aiurea cu mult timp în urmă, şi desigur nu fără folos. Şi în alte dăţi, pe alte plaiuri, din cartea bisericească pe româneşte şi-au luat zborul scrisul, şi apoi şi gândul românesc!

Erau de faţă şi redactori ai ziarului Basarabia. Aceşti tineri crescuţi în şcoli înalte ruseşti, stăpâniţi de cetirea literaturii ruseşti revoluţionare, înrâuriţi de prieteni ruşi revoluţionari, nu puteau să vadă odată în ochi pe preoţii "înapoiaţi" ai unei legi de care vremile nouă n-ar mai avea nevoie. Prin popor, scriau ei, şi numai prin popor se poate face mântuirea poporului, pe lângă care grija pentru neam îşi are un rost ceva mai mic. Când li s-a dat aici sfatul de a uni într-un mănunchi pe toţi românii din toate clasele, s-a sculat cutare basarabean, medic în România, şi s-a răstit la mine căzăceşte, cu nagaica.

Acum iată că şi bietul popa foloseşte la ceva. Şi dintre aceşti popi s-a ridicat chiar o urare, din inimă, pentru cel dintăi ziar românesc ce iese între Prut şi Nistru. S-a mulţămit de redactori, şi Basarabia laudă acum neobosit fapta preoţilor.

Aşa e bine. 

1906 (Neamul românesc, anul I, nr. 52.)