Jalea pentru Basarabia pierdută

Am ştiut noi toţi, cel de sus ca şi cel de jos - afară de câteva uscături trândave, care se laudă cu stearpa lor mărire, - cel bogat ca şi cel sărac, cel cu învăţătură din carte şi cel cu înţelepciune din viaţă, am ştiut să ni arătăm, cuviincios şi liniştit, dar hotărât şi puternic, jalea pentru că, acuma o sută de ani, rusul, biruitor asupra turcului, a rupt şi a tras la dânsul jumătate din vechea noastră Moldovă.

La Chişinău, unde stă guvernatorul Basarabiei şi vlădica rusesc care blastămă vorba şi cartea românească, s-au tras clopotele, s-au purtat prapurele pe stradă şi s-au întins mese pentru mâncare şi băutură fără plată, ca la pomana morţilor.

Slobozi sunt dumnealor, muscalii, să-şi tragă clopotele, să-şi primble prapurele şi să-şi facă şi pomană înainte de a-şi da obştescul sfârşit. Vor uşura românilor înmormântarea străinului care i-a biciuit, i-a stors şi i-a umilit.

Noi, din partea noastră, am înţeles altfel. S-au făcut slujbe pe la biserici pentru toţi ai noştri cari, pe pământul furat, au muncit şi au adus jertfe fără să li se ţie în seamă. S-a strâns lumea ca să audă cum, de două ori, la 1812 şi la 1878, creştinul a luat de la creştin, prietenul de la prieten, cel îndatorit de la cel care-l îndatorise şi cel bogat de la cel sărman. Şi pe străzile oraşelor celor mari fiecare trecător a fost rugat să dea câte ceva, cât îl lasă puterea şi tragerea de inimă, pentru ca să se poată alcătui la Iaşi o casă în care să stea şi să afle hrană feciorii de români din Basarabia, cari n-ar vrea să se adape de tulburea învăţătură muscălească, ci de limpedea învăţătură în graiul lor, la şcoala înaltă din Iaşi.

S-au strâns, credem, vreo 10-15 000 de lei. Şi o să mergem şi până la 50 000. Şi foaia noastră a început să primească bani pentru casa românească a basarabenilor.

Şi nu credem că e departe ziua când, în faţa făcătorilor de întunerec, vom ridica, pe temelii de drept şi de jertfă, lăcaş de lumină! 

1912 (Neamul românesc pentru popor, anul al III-lea, nr-ele 21-22.)