Stihuri asupra peirii răposatului Manolachi Bogdan vel vornic I a lui Ioan Cuza biv vel spătar - Anonim

STIHURI ASUPRA PEIRII RĂPOSATULUI MANOLACHI BOGDAN
VEL VORNIC I A LUI IOAN CUZABIV VEL SPĂTAR
carii cu urgiia împărătiască şi de sabiia domniască s-au săvărşit
în domniia mării sale Costandin Dimitria Moruzi voevod, la lt. 1778 august 18 zile

O, ce groznică întâmplare,
O, ce primejdiia mare,
O, ce cumplită cădere,
O, spăimântată vedere,
La mici cum şi la cei mari,
La slabi cum şi la cei tari!
La săraci şi la bogaţi
Şi la toţi ciialalţi!
În oraş şi la polată
Cum şi la obştiia toată!
În norodu, ce spăimântare
Şi în boiari grijă mare!
Ascultaţi să auziţi,
Ceia ce n-aţ văzut, priviţi.
Ce multu vrednică de plânsu,
A pizmii cei pre ascunsu!
O, ce jale, ce întristare,
O, ce plânsu cu suspinare!
Istoriia iaste lungă
Iară minte îmi iaste scurtă.
Ce, pre cât mă voiu pricepi
A o scriia voiu începi
Şi voiu faci arătare
De această întămplare.
Arătare voi să facu,
Măcar nu fiie pe placu.
Căci a o lăsa să tacu
Făr de minte mă facu
Şi mă arăt nepriceputu
La lucrul ce-am începutu.
Deci, numaidecât începu
Zicând pre cât mă pricepu.
Într-acestu vec de acumu
Trăind astăzi, ce văzumu?
Văzumu ceia ce n-amu văzut,
Ca un visu dar de crezutu!
Într-o zi grea turburare
În curte, cu spăimântare:
Aducere a o samă
Din boiari, ca să de samă
De eftalile ce-au scrisu,
Cari domniia le-au prinsu,
Cu pâră, făr de socotială
Care au eşitu la ivală.
De Dărmănescu fu scrise
Şi la Bender pi ascuns trimise
C-o slugă pre ticăită.
Eşi sluga neplăcută
Lăsându-le prin gemii
La agii, nu la alţi,
Cum şi pre la cafineli
Unde suntu musafireli,
Ca turcii să le găsască,
Jaloba să să vediască.
La paşi şi la sarascheri
Şi la ascheriul din Benderi.
Dărmănescul iasti făr de minte
Arătându jalobi multi.
Avut-au la acestu sfatu
Pe Cuza cel destrămatu
Cu carile s-au unitu
Şi pre mulţi i-au amăgit
Tregându-i la acel sfat
Prin giurământul ce l-au dat
Ca să fiia totu într-un cuvântu
La lucrul ce-au începutu.
Logo(fătu)l Bălănescul
Fu giuratu de Dărmănescul,
Precum şi Canta spătarul
Şi Romano cămănarul.
Iară dintr-aceste eftale
Ce s-au trimesu făr de cale
Fu prepusu pre Dărmănescul,
Pre Cuza, pre Bălănescul,
Cum şi pre Canta spătarul
Şi Romano cămănarul,
Dintru a Ghicăi domniia
C-au înblatu cu vicleniia
Cu fuga lor la Hotin
Pârându pre Ghica de hainu.
Deci, numaidecâtu domniia
Fu aprinsă de mâniia
Şi răpezi în Dărmăneşti
Tot aleşi oameni domneşti
Cum şi la cei mai susu
Pomeniţi la acestu prepusu.
I-au adus pre toţ în curte
Făr vorbe sau cuvinte.
I-au pus pre toţ la propială
Prin beciuri, nu la ivală;
Nu i-au scosu la arătare
Păr n-a faci cercetare.
Ce, bătându pre Dărmănescul,
Arătându pre Bălănescul,
Mărturisî că-i viclianu
Arătându şi pre Bogdanu
Şi pre toţ pre cei închişi
Că suntu cu Bogdanu agiunşi;
Încă şi pre cămănarul
Şi pre Canta spătarul.
Iară Romano luând ştire,
Ca să scape de peire,
Trecu cordonul nemţescu
Lăsându locul creştinescu
Şi ţara ce de moşiia
Ca să scape de urgiia.
Iată, vei vide cum va scăpa
Şi la ce sfârşit să va afla!
Iară cel mai mare viclianu
Iaste vornicul Bogdanu.
Deci, veni Bogdanu la curte
Arătându şi nazuri multe
Şi să arătă voios
Şi la vorbă mângăios
Vorbindu cu fiştecare
Cu-un chefu şi c-o primblare,
Vrând să fiia-acoperitu
La ceia ce iera veditu.
Căci şi sângur cunoscusă
Din paza ce văzusă
Căci delii îl păze foarte
În totu ciasul, zi şi noapte.
Bogdanu cel naltu între sfatu
Zis-au şi l-au arătat
Ca taina să o păzască,
Iară iai să s-odihniască;
Taina să ţiia păzită,
Iară traba iaste gătită:
- Lăsaţ toate-asupra mea
Şi ieu voiu lucra ce-oi vre.
Acu, cu cine şi prin cine,
Să le lucrez toate bine.
Vide-vii cum ai lucrat
Şi ce sfârşit au luatu!
Avut-au minte înnaltă:
Vrea să răzbată la Poartă,
Ca stăpânu mare să fiia
În patrie cu domniia
Şi îi giură cu tăriia
Cu izvod de boeriia.
Află vornicul Bogdanu
Pe Efendi Sulimanu.
Scrisu arzu cu pâră mare
Arătându jalobă tare
Pentr-o samă din boiari,
Să de ştire la Benderi,
Că la trecuta oştire
Iei adusără pieire,
În toată armiia turciască
Cu-a lor fire tireniască,
Precum şi în anul trecutu
Iei pe Ghica l-au sfătuitu,
Ca Ghica să să hainiască,
La Moscu să pribegiască
Ca iei să hălăduiască
De urgiia înpărătiască.
Aceşti vicleni înpărăţii
Ce pitrec în sămiţii,
Care suntu de toţ văzuţ
Că de beiul sunt cinstiţi,
Că după a lor ră fire
Vro faci ţării piire.
Căci dorescu de megiiaş
Şi-(i) poftescu să viia în Iaş.
Să fiia Porţii în ştire
Că stă ţara spre piire.
Ce câtu de sârgu să grăbască
Ca să nu o prăpădiască.
Şi spre nume că-i arată
Să fiia ştiuţi la Poartă.
Logofătul Ioan Canta
Ca el întăiu să-ş ia plata;
Cum şi pe logofătul Razul
Nu-l trecu nescrisu cu arzul
Şi pe vistierul Balş
În făcu ştiutu la paş.
Aceştiia câte trei uniţ
Şi de lucru nou gătiţ,
Iară acestu arzu ci-au făcutu
Lui Sulimanu nu i-au plăcutu,
I l-au trimesu iară la sine
Arătându că nu-i scris bine,
Ca de iznoavă să-l facă,
Să-l scriia şi să-l prifacă,
După cum sângur l-au dus
Atunce cându l-au trimesu
Mai cu asupră de măsură
Dresu de Sulimanu cu pâră.
Atâta l-au fostu trasu Bogdanu
Pre Afendi Sulimanu,
După cum iel au poftitu
Aşa i l-au prifăcutu:
Turceşti, pre arăpiia
Ca un tăinuitu să fiia
Şi cu bună socotială
Să nu iasă la ivală!
Bogdan zi şi noapte îi paşti
Şi aştaptă ce să va naşti.
Dar aceia ce s-au născutu
Pre Bogdanu n-au cunoscutu!
Fiindu că ştire din fire
Să-l scoaţă de la peire.
Aice am cunoscutu
Greşala ci i-au făcutu
Acel cu minte Bogdanu;
Nu c-au scris lui Sulimanu,
Ce cum de au tras la acel sfatu
Pre Dărmănescul cel blăstămatu!
Căci iaşti de toţ ştiutu
Că-i din fire abătutu.
Cine ştiia de Bogdanu
Sau ce dregi Sulimanu?
Iară aceli eftali
Fu trimisă făr de cale
Şi nu ştiu nici Bogdanu,
Nici efendi Sulimanu
Ce, deodată să văzu
Că Bogdanu tare căzu.
Cându nu ave nici un gându
Le văzu toate pre rându,
Înşirate ca pre-o aţă
Le văzu toate de faţă.
Cunoscu şi-a sa peire
Şi a viiaţii săvârşire.
Şi cu adâncu suspina,
Norocul îş blăstăma!
Chipzuindu acestu amar,
Vedi pe baş ciohodar,
Care stându-i dinainte
Îi zice aceste cuvinte:
- Poronca mării-sali
Ca să fii la închisoari.
Luându-l de suptu susioară
Îl scoasără jos pe scară.
Din vorniciia cea mare
Să văzu la închisoari,
Într-un beciu întunicos,
Tocma la curte din dos,
Pre o salte la pământ,
Unde nu-i treci nici vântu;
La vreme de năduşală
Cu pripă, cu herbinţială,
În vreme de vară
Arzând ca într-o pară
În luna lui iuliia.
În loc de bucuriia
Sta gătit de moarte,
Cari nu-i departe.
Săraca giupâniasă
Oaricâtu plânge acasă,
Oaricât să boceşti
Şi să necăjeaşti,
Măngăeri n-ari:
Crezu, nu mi să pari!
Căci iasti st(r)eină,
Nu-i dintr-a sa vină.
Şi unde să alergi
Şi cui să să pleci?
Săracii cuconaşi,
Micii năsturaşi!
Da o fetişoară,
Ce mai mărişoară!
Sta cu toţ rându.
Vădu maica plăngându,
Începu şi iei, cu toţii,
Să plângă şi morţii
Câtu şi piatra sacă
Ia să să desfacă,
Să facă glasu mari
Cu-a sa dispicari.
Şi huite multe
Să să auză în curte
Ca doamna să auză
Şi să să pătrunză
Ca de-o jale mare
De gre întristare,
La vodă să alergi
Să roagi cu legi,
Cu legi firiască,
Ca ce creştiniască,
Pe Bogdan să-l scoată
Pentru gloata toată,
Pentru giupâniasă
Să nu rămâie în casă,
Lume să petriacă
Văduvă săracă
(În) strai cernite,
În lacrimi ferbinte,
În plânsu necontenitu,
În somnu neadormitu,
În multa plânsoare
De gre întristare,
În gre sărăciia
De gre văduviia.
Iară Bogdan stându la închisoari
Cuprinsu de grijă mari,
Aşteptăndu din ciasu în ciasu
Sfârşitul cel cu năcazu,
Căci spătarul Carage
Adesu la dânsul merge,
Însă cu zisa domniască,
Ca iel să mărturisască
De aceli pârături
Cu a lui amestecături,
Îngrozându-l cu moarte
Ca să arăti dreptate.
Socoti însuş Bogdan
Că-i cunoscutu de viclianu
Şi nu-i de tăgăduitu
Că esti lucrul ve(dit).
Arată că-i vinovatu
Prin arzul care au datu
La afendi Sulimanu
Avându voroavă di anu;
Că nici să fiia prepusu
Că de domnu s-ar fi atinsu;
Căci mai puţină pâră
Sau pâ(ri) (?) di amestecătură
Şi mai vârtos să să crază
Voi însuş să vază:
Iaste şi suretul scrisu
De pe arzul care-am scrisu,
În casa, pusu pe patu,
Suptu postav, lângă măcatu;
Iaste postavul bătutu
Cu şiretu şi ţintuitu
Aşăzatu cu socotială
Şi cu bună chipzuială.
Şi pentru ca să i să crază,
Aducă-l vodă de-l vază.
Iară după ce s-au văzutu
Suretul şi iscălitu
De Cuza şi de Bogdanu,
S-au cunoscutu de viclianu.
Era în arzu iscălit,
Şi ciia boiari pomeniţ
Dar n-avură atâta vină
Iscăliţ nu di a lor mână,
Ci de mâna lui Bogdanu
Şi a Cuzii celui avanu.
Acestu suretu ce să văzu
Făcu pe beiul di crezu
Că boerii ciialalţi
Nu suntu atâta vinovaţ.
Şi aciasta i-au îndreptatu
Cu viiaţa di-au scăpatu!
Stă Bogdanu la închisori,
Unde mângâiari n-ari,
Nici nedejde de scăpatu
După fapta ce-au lucratu.
Ce numai la Dumnezeu
Răzămându cugetul său.
Toate a lui, pecetluite
Cu multe zile înnainte,
Şi în casă şi în cămară,
Cu-a lui bani şi alte odoară
Să păzăscu di arnăuţ
Şi di toţ cei rânduiţ.
Iară giupâniasa scoasă
Într-un beciu tocma suptu casă
Plânge şi să văiarază.
Dar cine pute ca să o vază,
Sau să-i de vro mângâiari
La atâta hal şi jali?
Ce, dar, pentru cari faptă
Să făcu şi giudecată?
Tragu pe Bogdanu la divanu
Avându-l ca pe-un duşmanu.
Aprinsu fu vodă de mâniia
Înnuntrul, în spătăriia,
Cum şi boierime toată
Ce obicinuită gloată
Poronceşti de Bogdanu
Să-l aducă la divanu
Tocma di la închisori
Aşa cu fiarili în picioari.
Duce-l cu grăbire mare
Şi cu fiarili în picioari
Şi când fiiarili suna
Norodul să întrista,
Dar de fel boiarii mari
Văzându-l cu fiiarili în picioare
Fiind atâta norod multu
Cari nu s-au pomenitu!
Săracul, dacă i-au spusu,
Căzu la mare prepusu
Că ceasul ar fi sositu
Tocma cel pentru sfârşitu
Şi altă nu pricinuiaşti.
Numai să olăcăiaşti,
Zicându: - Că de-aice n-oi ieşi
Până cându mă voiu sfârşi;
Decâtu să mă tragă în fiară,
Mai bini să mă omoară.
Deci îl duse în spătăriia
Unde nu iaşti făţăriia.
L-au mustrat, l-au judecatu;
Ce el nu s-au apărat,
Ce-au spusu dreptu, că-i vinovat
Prin arzul care au dat
Şi c-au greşitu ca un omu
Înainte unui domnu
Din săminţiia ce mare,
La vârsta care o are.
Roagă-se să-l miluiască
Şi zili să-i dăruiască:
- Fie-ţi milă de-a me casă,
De saraca giupăniasă,
De ticăloşi copii
Că rămăn ca vai di iei!
Vodă fiindu mâniosu,
Nu văzu Bogdanu folosu;
Ce-l mustră ca pe un omu
Şi-l judecă ca un domnu.
Zici-i dar şi-i arată
Fiindu boiarime toată:
- Cangrina ce s-au născutu
Iată vechi s-au făcutu.
Şi-au dobânditu carne rea
Care, de nu s-a tăia,
Nu să poate vindica,
Că până la osu va strica,
Vătămând şi pre ciialalţi
Cari nu suntu vinovaţi.
Şi aşa i-au hotărâtu:
Să-şi ia pedeapsa după fapta ce-au făcutu.
Poroncit-au să să rădici
Şi la acel beciu că-l duci.
Iară când fu vineri sara,
Sosi sara ce amară,
Ce mai de pre urmă noapte
Aducătoare de moarte.
Încă era decuvremi,
Poronci pre Balş să-l chemi,
Adică pre marile armaş,
Ci-i zic zapciu pre ucigaş.
Îi zici şi-i porunceşti:
- Pas acum, te găteşti,
Mergi de scoate pre Bogdanu,
Cel câne viclianu
Dintr-acel beciu ce-i din-dosu
Şi-l du în başca din-giosu.
Şi pre Cuza cel destrămat
Ce eşti câte spurcatu,
Pe acei câni netrebneci
Că de totu răul sunt vrednici.
Ia îndată şi gelatul
Şi acum le tae capul.
Tânăr Balşi, fricosu tare,
Îl prinsă cutremur mare
Şi nici mai putu să grăiască,
Nici din locu să să clătiască.
Atunce beiul au răspunsu,
Fiindu foarte mânios,
Acesta: - Nu iaşti di armăşiia
Fiind slabu tare la fire.
Şi îndată l-au datu afară
Făcându-l de ră ocară.
Deci, nu miiarsă Balş acasă
Ca vorba să nu iasă,
Căci fu opritu de domniia
Ca un chip de urgiia
Şi zisă: - Chemaţi pre condicariul,
Precum din vechiu uricariul.
Şi îndată ce-i poronceşti:
Numaidecât să te găteşti
Şi dreptu la temniţă mergi
Şi de(n) cei închişi alegi
Pre un Pavăl căpitan
Căruia zicu Sorocianu.
Zici-i: Vino după mine,
Ia-ţ şi sabiia cu tine.
Pavăl nevrându să înţeliagă,
Nicidecum nu vra să miargă,
Zicând: - Că nu suntu gelatu de boiari,
Ce suntu giambaş de muiari.
Îndată îl scoati din butuci
Şi-i dede câţiva măciuci
C-o măciucă armăşască,
Avându poroncă domnască.
Şi-i dede o cifartă di horilcă,
Ca să nu-i fiia nimică,
Făcându-l mai simeţu
Şi la sânge îndrezneţu.
Iară dacă miarsă în başcă,
Vrură să mărturisască
Iară cum stau cei gătiţ
Şi dă moarte hotărâţ,
N-au în gându, nici în ştire
Di ace grabnică peire.
Văzându că condicarul vine,
Cunoscură că nu-i bine.
Aşa pe la mez di noapte
Intrară în presupusu di moarte.
Iată şi duhovnicul
Ţâindu molitvănicul
Şi pethrahirul într-o mână.
Acolo, în başcă, să închină
Pe rânduiala popască,
Vrându ca să-i mărturisască.
Iară dacă îi mărturisiră,
După lege îi şi grijiră.
Intră dar şi gelatul
Şi după dânsul şi altul,
Ca mânile să le legi
Pi a gilaţilor lege.
Atunce dar Deliorman
Să închină lui Bogdan.
Cu sabiia goală în mână
La spătarul Cuza să închină.
Iar ticălosul Bogdanu
Cătră acel căpitan
Suspinându cu lacremi, zisă:
- Dar aceasta ce mai agiunsă?
Veniţ priiatini şi vecini
Di vă luaţi ertăciuni.
Vin şi tu, a mea soţiia,
Care-mi eşti cu cununiia.
Veniţ şi voi copilaşi,
Dragii taicăi cuconaşi.
Veniţ şi voi ale meli surori,
Di mă videţ cum moriu!
Săracii copii miei,
Cum rămân ca vai di iei!
Pre iubita a mea soţiia
Cu ce-în lume să să ţiia?
Cu o ră ticăloşiia,
Cu cernita văduviia,
Cu plânsori năpărăsite,
Cu lacremi necontenite.
O, pre mincinoasă lume,
Vrednică di acestu nume!
O, lume pre ticăloasă,
Cum mă disparţu di-a me casă!
O, lume aducătoare
Şi de grabă peritoare!
O, lume vremelnică,
Viiaţă netemeinică!
Acum ieu capul mieu plec
La lume di vecu
Şi pe drapta judecată
Astăz iau căzuta plată,
Căci după a mea ră fire
Am căzutu la răsplătire;
Căci cu cuvântul rău m-am pus
Înpotriva celui unsu;
Pre domnul mieu am pârâtu
Cari-i lucru mai urâtu.
Greşit-am, dar, ca un omu,
Pizmuind pre cap de domnu,
Făcui vărsari de sânge,
O, cum acum nu voi plânge?
Voiu plânge şi voi striga,
Pre Dumnezeu voi ruga,
Pre cel puternic şi tare
Ca să mi se de ertari;
Deplină ertari să iau
Acum prin sângele mieu
Cari acum tot să varsă
Luându căzuta pedepsa.
O, prea drepte giudecătoriu,
Fii miia acum scutitoriu,
Cruţă, dar, sufletul mieu
Prin pedapsa care ieu!
O, ce înnălţime naltă,
Cum cadă deodată!
Fiindu Bogdanu şi învăţatu,
Cum pe Dumnezeu am uitatu?
Aceste zicând, săracul,
Îş plecă îndată capul
Şi zisă cătră gelatu:
- Fă-ţi poronca ce ai luat!
Atunce Pavel căpitan
Au răspunsu cătră Bogdanu:
- Porunca ce-am luatu
Numaidecât voiu să o facu
Măcar că şi ieu suntu vinovatu
Ca să iau acestu păcat.
Atunce Cuza au auzit
Şi îndată au săritu
Puindu pricină piste fire
Ca să scape di piire.
Dar cum pute ca să scape
Fiind gelatul aproape?
Şi auzindu gelatul
Întâiu lui i-au tăiat capul.
Şi-aşa singile săre,
Şi trupul să băte.
Atunce auzindu Bogdan
Îndată-au strigat: aman,
Zicându: - Mă rogu, bade căpitane,
Doară nu mi-i năcăji făr de cale,
Ce deodată
Să-mi ieu căzuta plată.
Atunce îndată mânule i-au legatu,
Coborându-l giosu din patu
Şi deodată gelatul
I-au tăiet şi lui capul.
Făcându multă voia bună
Că i-au văzutu pus la mână.
Şi îndată di strai i-au dizbrăcatu,
Nici cămeşile nu li-au lăsatu!
Şi luându trupurile goale
Fer de capitile sale,
La sfeti Neculai
Ducându-le goali.
Şi degrabă li-au îngropatu neînvilite
Ca nimini să nu simte.
Iar capitile li-au pusu în poartă domniască,
Tot norodul să le privască;
Să vază cei ce pre domnu părăscu,
Cum degrabă să vedescu
Şi îş ieu căzuta plată
După a lor ră faptă!
Nici o înnălţime
Nu iaşti făr de pogorâre:
Înnălţatul în vec multu,
Coborâtu într-un minutu.
Din bogăţiia ce mare,
Vezi, acum ce parte are?
Ce-au strânsu din copilărie
Acum o ieu la meriia!
O, ce lume mincinoasă!
Cum s-au dispărţitu di-a lui casă?
Şi toată casa lui ce cinstită
Au rămasu la o nimică!
Şi aşa s-au săvârşitu
Bogdanu cel învăţatu şi multu vestitu.

1778