XI. Aplicaţiile sociale ale sistemului. Organizarea vieţii universitare

Fişiere, biblioteci şi centre de documentare • Programul studenţesc • Opera de Ajutorare • Oficiul Universitar • Cooperativa Studenţilor în Litere • Călăuza studentului • Ancheta asupra vieţii universitare

În afara activităţii universitare propriu-zise, profesorul Dimitrie Gusti a desfăşurat, în universitate, ca şi în afară de ea, o intensă activitatea culturală şi politică.

În ce măsură această activitate are legătură cu învăţământul său universitar, ne propunem să cercetăm în paginile următoare:

Vom urmări această activitate în trei direcţii, care privesc: 

1. organizarea vieţii universitare,

2. organizarea cercetărilor sociale,

3. organizarea vieţii culturale.

Reforma vieţii universitare nu putea să nu ispitească, în primul rând, pe Profesorul de curând întors din străinătate, cu ideile pe care le-am văzut în primele pagini ale acestui studiu.

Pentru el, universitatea era prima unitate socială cu care se întâlnea direct. Activitatea ei îl interesa deci prea de aproape, pentru a nu o judeca în raport cu idealurile sale etice şi pentru a nu-şi propune imediat s-o reformeze.

Am văzut, cercetând lecţia lui inaugurală, care sunt ideile sale asupra învăţământului social, aşa cum era predat în şcolile superioare româneşti, şi asupra misiunii pe care o atribuie el acestui învăţământ. Am văzut, de asemeni, ce caracter înţelege Profesorul să dea cursurilor şi seminariilor sale. Am văzut, în sfârşit, ce a realizat din aceste idei.

Nu putea însă rămâne neîndreptat cadrul însuşi în care urma să se desfăşoare învăţământul social, universitatea.

Principiile reorganizării universităţii sunt cuprinse într-o lecţie, azi greu de găsit, consacrată acestui subiect. Ideile din această lecţie au fost reluate mai târziu, în Planul de organizare a vieţii studenţeşti, alcătuit cu studenţii în 1923, precum şi în alte două studii, intitulate Universitatea socială, din 1927-1928.

Ele vor fi realizate mai întâi în proiectul de organizare a Universităţii Daciei Superioare şi apoi în instituţiile create de pe urma programului studenţesc.

Ca întotdeauna, sensul reformei universităţii trebuie căutat în funcţiunea ei socială, care este aceea de a pregăti elitele creatoare de cultură şi conducătoare ale naţiunilor.

Ca atare, organizarea învăţământului universitar nu trebuie să tindă la înmagazinarea de cunoştinţe, ci la formarea personalităţilor creatoare de valori folositoare societăţii.

Pentru aceasta, universitatea nu trebuie să fie o fabrică de diplome, ci pregătirea universitară trebuie să devină o adevărată misiune etică, misiune care să cuprindă întreaga viaţă a comunităţii studenţilor cu profesorii, a acelei Alma mater pusă în slujba creaţiei, a naţiunii şi a omenirii, care este Universitatea în sensul ei esenţial.

Lectura fiind principalul instrument de formaţie a cercetătorilor şi baza materială a oricărei cercetări, D. Gusti va da o atenţie desăvârşită instituţiilor menite să înlesnească această lectură.

Prima concretizare a preocupărilor lui de organizare universitară este acel proiect de organizare a bibliotecii seminariilor Facultăţii de Litere din Iaşi, studiu amănunţit, cu planuri şi anexe asupra felului în care sunt organizate aceleaşi instituţii în străinătate. 

Din acel moment, gândirea lui Dimitrie Gusti va fi necontenit preocupată de problema aceasta a bibliotecilor, care va culmina în proiectul ieşit din lucrările secţiei bibliologice a Institutului Social, pentru organizarea unei biblioteci de stat.

Astfel, în 1923, îl vom vedea organizând, cu studenţii seminarului de sociologie şi etică, un fişier centralizator al tutulor cărţilor de sociologie, etică şi politică aflătoare în bibliotecile publice din Bucureşti.

Mai târziu, în timpul decanatului său, proiectează, prin Oficiul Universitar, înfiinţarea unei săli de lectură, cuprinzând toate ziarele şi revistele periodice, puse la dispoziţia studenţilor.

Ceea ce nu poate înfăptui în universitate organizează însă, în curând, la Institutul Social, unde creează o sală de lectură, care cuprinde toate periodicele importante din domeniul ştiinţelor sociale particulare, sociologiei, politicei, eticei.

Ideea bibliotecii nu-l satisface însă pe deplin. Ceea ce urmăreşte necontenit este înfiinţarea unui vast centru de documentare socială, a unor vaste arhive sociologice, care să centralizeze întreg materialul documentar, intern şi comparativ, necesar pentru pregătirea legislaţiei.

Dacă ideea acestui centru de documentare e, în mintea Profesorului, perfect definită, realizarea ei nu şi-a găsit încă o formulă definitivă. A încercat-o totuşi, cu ajutorul colaborării dintre Institutul Social şi Fundaţia Rockefeller, sau Fundaţia Carnegie, dornice să înfiinţeze în Bucureşti centre de documentare sud-est-europeană.

Organizarea bibliotecilor şi a izvoarelor de informaţie ştiinţifică nu e singura preocupare reformatoare a profesorului Gusti. Când, în 1923, izbucnirea grevei studenţeşti descoperă criza adâncă, de la baza învăţământului universitar românesc, Dimitrie Gusti găseşte un prilej neaşteptat să aplice principiul său de cercetare directă a actualităţii sociale cu studenţii seminarului său.

Programul rezultat din aceste studii cuprinde, în germene, ideile tutulor reformelor universitare şi tutulor operelor de asistenţă studenţească, organizate de atunci încoace. El însuşi nu e decât o aplicare la împrejurările specifice ale României, a ideilor esenţiale ale sistemului amintit, al profesorului Gusti.

Recomandările acestui program sunt grupate pe capitole.

În ce priveşte cursurile, programul recomandă: terminarea localului universităţii, regularea orelor de curs între profesori, întocmirea unui prospect al lor, completarea catedrelor cu docenţele necesare, înfiinţarea unui corp de stenografi universitari şi a unui învăţământ social comun tutulor studenţilor.

În ce priveşte seminariile, programul preconizează: înzestrarea lor cu materialul necesar, publicarea unor anuare de lucrări, organizarea bibliografiilor de specialitate, gruparea seminariilor în institute, înfiinţarea unor institute superioare de cercetări practice.

Despre organizarea studiilor universitare, programul preconizează: putinţa înlocuirii examenelor prin participarea activă şi meritorie a studenţilor la lucrările de seminar, înfiinţarea unei săli de lectură, a unei biblioteci generale a universităţii, a unei călăuze-almanah şi a unui birou de informaţii.

Relativ la organizarea vieţii materiale a studenţimei, programul cere asigurarea supremaţiei elementului naţional, prin organizarea de către stat a trecerii fiilor de săteni în universitate cu ajutorul burselor acordate elevilor distinşi. El mai pune principiul organizării şi conducerii prin studenţi a instituţiilor create pentru aceştia: cămine şi cantine pe facultăţi şi pe judeţe, înfiinţarea de cooperative, organizarea asistenţei medicale, întemeierea unui credit cultural şi a unei case de economii studenţeşti.

În ce priveşte organizarea studenţimei, programul prevede organizarea paralelă în asociaţii de facultăţi, reunite în asociaţii pe centre universitare şi în asociaţii judeţene, adunate în asociaţii regionale - toate grupate în uniunea generală studenţească. El mai preconizează participarea obligatorie a studenţilor la viaţa asociaţiilor, întocmirea obligatorie a rapoartelor de activitate a acestor asociaţii, înfiinţarea unui ziar studenţesc şi organizarea anuală, regulată, a congreselor.

Cu privire la relaţiile dintre studenţi şi profesori, programul cere ca modificarea regulamentului să se facă cu participarea studenţimii, mai cere să se organizeze trecerea studenţilor prin mai multe centre universitare, precum şi schimbul de studenţi cu străinătatea.

El recomandă înfiinţarea unui oficiu de informaţii privitoare la viaţa universitară naţională şi internaţională, care să poată da lămuriri asupra posibilităţilor de găsire de locuinţă, hrană, îmbrăcăminte, cărţi, ajutoare băneşti, ocupaţii, asistenţă medicală, medicamente, distracţii şi asupra orientării profesionale.

Acelaşi oficiu ar fi urmat să întreprindă anchete, studii şi publicaţii asupra vieţii universitare şi în special să publice o călăuză destinată studenţilor.

La realizarea dezideratelor prevăzute în acest program, Dimitrie Gusti trece de îndată!

Împreună cu studenţii de la A. S. C. R. (Asociaţia Studenţilor Creştini din România), el organizează mai întâi O. D. A. S.-ul (Opera de Ajutorare Studenţească), în legătură cu activitatea E. S. R. (European Student Relief), devenit mai târziu I. S. S. (International Student Service). Această instituţie, pe care profesorul Gusti o inspiră ca administrator-delegat, realizează la noi, pentru întâia oară, ideea autoajutorării studenţeşti. Pe lângă acest O. D. A. S. se înfiinţează primul Oficiu Universitar, condus de d-l C. Zaharescu şi mai târziu de d-l Paul Sterian.

Când, în 1929, Dimitrie Gusti devine decanul Facultăţii de Litere, Oficiul Universitar este preluat de această facultate şi pus sub îndrumarea directă a Seminarului de sociologie.

Acest oficiu îndeplinea funcţiuni informative multiple.

El organizase o reţea de informaţii asupra studiilor, examenelor, regulamentelor de studii, în ţară şi străinătate, asupra relaţiilor interuniversitare şi relaţiilor intelectuale internaţionale. El mai organizase un serviciu de informaţii privitoare la viaţa materială: gazde, masă, cămine, cantine, ocupaţii, ajutoare şi plănuia să organizeze o tipografie proprie pentru publicarea cursurilor în condiţii satisfăcătoare precum şi o sală de lectură. În sfârşit, Oficiul Universitar organizase o secţie importantă de ajutor medical, cu ajutorul muncii dezinteresate oferită de câţiva medici universitari.

În 1927, Oficiul Universitar publică cea dintâi Călăuză a studentului, prima publicaţie de acest fel, în genul celor apărute în străinătate. Această călăuză e un îndreptar complet al studentului în privinţa studiilor, oraşului şi vieţii universitare.

În 1928 apare o nouă călăuză, mai completă, cuprinzând, în frunte, studiul Profesorului asupra misiunii sociale a universităţii, intitulat Universitatea socială, apoi un istoric al învăţământului universitar românesc, o statistică a vieţii universitare, precum şi un apendice consacrat tehnicei muncii intelectuale.

În 1930, Oficiul Universitar fiind preluat de rectorat, D. Gusti publică, împreună cu secretarul Facultăţii de Litere, un îndreptar pentru studenţii acestei facultăţi şi întreprinde, prin secretariat, împreună cu Seminarul de sociologie, o anchetă asupra vieţii studenţeşti, ale cărei rezultate sunt în curs de publicaţie.

Când, în 1932, D. Gusti devine ministru de instrucţie, spiritul său organizator îmbrăţişează ideea "Cetăţii Universitare", al cărui principal protagonist va fi în lumea noastră culturală. 

Toate aceste întreprinderi vădesc interesul continuu al Profesorului pentru viaţa studenţească. Ele evidenţiază aceleaşi însuşiri de ingeniozitate, de stimulent, de creaţie necontenită, aceeaşi nemulţumire cu starea de fapt, care cheamă acţiunea socială, acelaşi spirit de organizare, aceeaşi credinţă în cooperaţie şi în colaborare, aceeaşi încredere în oameni şi în posibilităţile lor, care constituiesc însuşirile sale sufleteşti esenţiale, aşa cum le cunoaştem şi din alte activităţi.