Ţiganiada..., de Ion Budai-Deleanu
ŢIGANIADA
sau
TABĂRA ŢIGANILOR
CÂNTECU I
65
O, musă! rogu-te de-astă dată
Să-mi dai viers cu vrednice cuvinte,
Ca să pociu cânta cum înarmată
Ţigănimea purceasă nainte
Cătră-Inimoasa cu vitejie,
Vrednic lucru ca lumea să-l ştie.
66
Întâi, dară, dintru toţi purceasă
Ceata lui Goleman vestită;
Toţi-ciurari şi feciori de acasă,
Vai de-acela care-i întărâtă!...
Trei sute era ei pe-îndelete,
Afară de prunci, muieri şi fete.
67
Armele lor cele mai cumplite
Era furce şi rude de şatră,
La vârv cu fierr ager ţintuite;
Cu cestea-îndată trântea de vatră
Pe vrăjmaş de-aproape şi de parte.
Acolo să vezi capete sparte!
68
Steagul! de mânză codalbă-o piele
Le era, de-un părâng aninată,
Pe care sta, cu roşii petele,
O veşcă de ciur sus îndreptată.
Cânta de marş în cimpoi foite,
Bătând în ciure negăurite.
69
Ce să mai zic de-a loc voivod mare?
Goleman voinicul! Oh, acela,
De nu-l va prăpădi v'o întâmplare,
Nu va bate el în zădar lela,
Nice va zăcea prăvălit pă spate
Când i s-or fârşi-în traistă bucate.
70
După-aceşte veniră nainte,
Armaţi şi-n rânduri tocmite bine,
Argintarii, de-inele şi ţânte
Făcători, doao sute. Dar' cine
Îi duce şi le este povaţă?
Tinăr Parpangel şi mândru-n în faţă.
71
Acesta purcedea-în dreaptă spiţă
Din craiu Jundadel a cărui mare
Şi preste toţi înălţată viţă
Tocma de-unde soarele răsare,
Cu soarele-împreună răsărisă,
Precum cronica ciorască scrisă.
72
Tot dintr-aceaiaş' viţă nălţată,
(Păn-au stat întreagă-împărăţia
Ţiganilor) pogoriea din tată
Pe fii, schiptru şi nalta domnie,
Păn' la craiu Jundadel, pe care
Lipsi de tron Cinghişhan cel Mare.
73
Fost-au de când lumea stă-în picioare
Multe neamuri slăvite-odinioară,
Viteze ş-altor poruncitoare,
A căror nepoţi acum de-ocară
Sunt la noi; şi noi l-alţii-om fi doară,
De nu vom băga samă de ţară.
74
Ian' căutaţi la ţigănescul soiu
Cumu-i astăzi de-ovilit, cum el
De cătră toţi să-împinge-în gunoiu;
Dară când trăia craiu Jundadel
Şi stăpânea-în India bogată,
Viţa lor era mult luminată.
75
A lor preste toţi nalt împărat
Să numea-în ferman a lunii frate
Şi-a soarelui fiiu pre luminat,
Iar' lui să-închina nenumărate
Noroade, ţări, crai şi mari ostroave.
Aceste nu-s deşerte voroave!
76
Parpangel de pe moş să născusă
Din cea mai frumoasă ţiitoare
A lui Jundadel; aşa să dusă
Apoi strălucind raza de soare
Păn' la dânsu, şi care nu crede,
Caute la el, că-în faţă i-o vede.
77
Era nalt şi ghizdav la făptură,
Bun lăutariu, pre bun cântăreţ,
La toate faptele cu măsură,
Iară de-inele meşter ales.
Acest chip era voivodul mare
A zlătarilor, mergând călare.
78
Iară după dânsul, tot alese
Şireaguri din sângura lui ceată
Să ducea, într-un rând tot câte şese,
Căror urma ceaialaltă gloată
În pielcuţa goală-golişoară
Şi scripind de neagră ca ş'o cioară.
79
Cei (într)armaţi avea buzdugane
De-aramă şi neşte lungi cuţite,
Toţi oameni nalţi şi groş' în ciolane,
Cu păr îmburzit, barbe sperlite;
Haine-avea lungi, scurte ş-învârstate,
Unii fără mâneci, alţii rupte-n spate.
80
În loc de steag purta ei o cioară
De-argint, cu penele răşchierate
Într-acel chip, cât gândeai că zboară
Plesnind în arepi cu-aur suflate.
Músică făcea cu drâmboaie,
Zdrâncănind clopoţei de cioáie.
81
A treia, cu pasuri măsurate,
Căldărarii mari de stat să-iviră;
Toţi căciulaţi, cu barbe-afumate,
De tăria lor lumea să miră,
Taie-în arămuri ca şi-în şindìle
Şi rabdă foame câte trii zile.
82
Armătura lor era ciocane
Ferecate, toţi era călare.
Dar unde mă tragi, o Bălăbane,
Ducătoriul acestor, pre tare?
De-asculta ţigănia de tine,
Era de dânsa cu mult mai bine!...
83
Ei încă după-al său steag urmează,
Ce era de-aramă-o tipsioară
Strălucind în toate părţi cu raze,
Ca şi soarele de primăvară.
Marş sufla-în trâmbiţă răgitoare
Ş-în loc de dobă, bătea-în căldare.
84
A patra venind să văzură
Fierrarii cu-ale sale baroase,
Arzători(i) de cărbuni şi zgură.
Înarmaţi era ei şi cu coase
Pe neşte druguri lungi îndreptate
Şi-în chipul lăncilor ferecate.
85
Ducul lor era Drăghici cu minte
Carele multe veacuri văzusă
Şi totuş' din gură nici un dinte
Încă pănă-atuncea nu-căzusă;
Acum ţinea el a şeptea muiere
Şi totuş' să sâmţea la putere.
86
Trei sute de-armaţi număra ceata,
Pedestrime-aleasă! Fieşcare
Mergea voios şi de războiu gata.
Purta cu sine şi de vânzare
Seceri, cuţite, foarfece, zale,
Şi nu le lipsea numa parale.
87
Cinghia lor mergea-înaintea,
Ce-are de clopote şi chimvale,
Steag era tigaie de plăcinte,
Împodobită-împrejur cu zale
Mărunte de-oţăl şi scripitoare,
Aninată pe-o lungă frigare.
88
Sosiră-apoi în şiraguri groase
Lingurarii cu săcuri pe spate,
Toţi bine-îmbrăcaţi, cu barbe rase,
De-a brâuri purtând neşte bărzi late
Ce toate soiuri de lemne taie,
Arme pre bune şi de bătaie.
89
Povaţa lor şi vrednicul jude
Era iubitoriul de dreptate
Neagul ce numai de-o parte-aude
Şi-i cel mai bun meşter de covate,
De scafe, cauce, linguri, tăiare,
Hâmbare, răvare şi cuiere.
90
Horiul1 lor în fluiere şi trişte
Cânta, lin tocănind pe-o covată,
Cât putea sâmţirile să mişte
Fieşcui. Iară de steag, o lopată
Prelungă-avea şi cu dăscălie
Făcută de maistor Pintilie.
91
Dar' cine-m va spune cum să cade
Ceata slăvită care-acum vine!
Musă ş'Apolloane, drăguţ bade,
Şopteşte-mi vorbe şi graiuri line,
Că fără de-a ta dulce-însuflare
Poetul haz şi priinţă n-are.
92
Aceşti era (pre limba curată
Grăind) aurari, cea mai aleasă
Ordie, din ţigănia toată.
Acestor' nici de vodă le pasă,
Când ploao la munţi şi pot să spele
Aurul din apă, prin vălcele.
93
Avea la dreapta suliţe lunge
Şi neşte sabii de-a stânga scurte.
Care ştia cum suliţa-împunge,
Cum de sabie trupul amurte,
Acela trebuia să-aibă frică
Şi groază de-astă ceată voinică.
94
Steagul o suliţă era, toată
De-aur, cu codorâşte văpsită
Şi cu fluturi de-argint învrâstată.
Iar' orhestra, bine rânduită,
Cânta marş în diple ş-alăute
Bătând în dobe-anume făcute.
95
Iară pe dânşii cu fală duce
Tandaler inimosul, de care
Nu cuteza nime să să-apuce,
Aşa era de harnic şi tare.
Spun că nu cunoştea nice-o spaimă,
Că-ar fi fost cu dracul unii-l defaimă.
96
Pe-urmă-în rânduri groase neînchieiate
Mergea lăieţii, goleţii droaie,
Mâncători zădarnici de bucate,
Înarmaţi cu măciuci şi cu maie;
Muierile cu prunci mici în spate,
De tot goale sau de jumătate.
97
Corcodel pe dânşi avea poruncă
Să povăţuiască-în rânduială,
Corcodel care cu bobi aruncă
Şi cu vrăjituri oameni înşală.
Ori cine ce va fura el ştie,
Spuindu-i dracu din răspântie.
98
Iară steagul era, după care
Să ducea gloata de mortăciune
Şi detoate stârvuri mâncătoare,
O tearfă-aninată pe-o prăjină.
Marşul suna-în cornuri mugătoare,
Toţi lolăindu-să-în gura mare.
99
După ce toţi în giur s-aşezară
Rânduindu-să ca ş-o cunună,
Lăudă principul adevară
Ascultarea lor şi voia bună;
Apoi tare le dete poruncă
Spre-Inimoasa îndată să să ducă.
100
Toate ce pănă-acum să cântară
Într-o vechie foarte pergamină
S'află, -în mănăstirea de la Cioara
Şi pot avea credinţă deplină,
Fiind că să cetesc şi-în hârţoaga
Din mănăstirea de la Zănoaga.
- 65774 afişări
