Elegia X. Despre bibliotecă şi despre şcoala instituită, de Johannes Sommer

Aceasta era fapta, o, preaînvăţatule Principe, pe care ai putea
S-o adaugi începuturilor alese de unde, printr-o cinstire strălucită,
Ai fi mai cunoscut, dacă biblioteca cea nouă,
Adăpostind felurite cărţi, ar fi fost construită,
Dacă acoperişurile ei luminoase ar ocroti Camenele fugare
Şi dacă Phoebus Apollo şi-ar arăta noua sa podoabă.
Deja credinţa cucernică şi-a înălţat fruntea înaltă
Şi sfinţenia alungată de pe acest meleag s-a reîntors.
Această faptă ţi-a arătat-o ţie Lusinius, acel mare pastor
Al cultului sacru, prin iscusinţa talentului său.
Tu acum zoreşte temerar lucrarea care este rămasă,
Să nu se năruie zadarnic, prin cheltuială, cele începute.
Partea cea mai mare a muncii lăudate a fost învinsă
Şi Apollo îţi veghează acum feluritele cărţi.
Lesne vei împlini şi restul, cu bani din belşug,
Căci curtea cea bogată îţi oferă mari venituri.
De aici ţi se va înălţa, prin cinste pierină, o glorie
Strălucind care, prietenoasă, împodobeşte bărbaţii vestiţi.
Înaintând numele care va trăi prin secole îndelungi
Faima nepieritoare o, Despot, te va cânta mereu.
Bogat era Ptolomeu care, domnind în cetatea egipteană,
Dădea legi trufaşe multor popoare.
Totuşi cine l-ar cunoaşte, dacă uneltele lui Phoebus
Nu ar susţine numele adevărate ale stăpânului lor?
Eternă va rămâne între comorile Pergamului,
Arătându-şi titlurile sale, biblioteca.
De aici romanul Pollio şi-a luat lauda ilustră:
El a întemeiat primul lăcaşul sacru în cetatea
Care, bogată în prăzi de război, nu a lăsat să piară
Operele înţelepţilor grămădite într-o aşezare ruşinoasă.
Vestita victorie, celebrându-l pe Lucullus, a hotărât
Să-i mângâie adesea pletele încoronate cu frunză.
Totuşi nu a ieşit atât de cunoscut din nici un război
Şi nici faptele de arme nu au împodobit bărbatul
Precum artele i-au lăudat victoria la toate popoarele
Şi vila sa ospitalieră plină cu cărţi adunate.
Octavia, vrând să păstreze o faimă eternă,
Când ursitele i-au adus moartea lui Marcellus,
A zidit un lăcaş regal cu numele acestuia
Şi ţi l-a dăruit ţie, ca adăpost, înţeleaptă Thalie!
Ea a închinat fiului ei onoruri fără îndoliere
Care să întreacă piramidele tale, trufaşule Nil!
Ausonia n-a cunoscut, în Roma, nici-o podoabă mai mare
Decât ca Musa să fie binevoitoare faţă de Marcellus.
Priveşte pe regele coborâtor din sângele lui Corvin
Care a condus, o, Despot, meleagul vecin cu tine.
Câtă cucernicie a avut bărbatul, câtă grijă stăruitoare.
Ca evlavioasa curte să adune bunii scriitori.
Lauda pe care a vrut-o, a dobândit-o din anii tineri.
Copil fiind, era demn să fie primul între învăţaţi.
El cumpărase tot ce are Latiul memorabil
În cărţile vechi şi tot ce are fericita Grecie.
Să-ţi dea zeii o bătrâneţe ruşinoasă tâlhare Soliman!
De ce tulburi nobila podoabă, nelegiuite turc?
Oare nu ţi-a fost de-ajuns că cetăţile Ungariei,
Văduvite de oameni, au plâns moartea stăpânului lor,
Ca să nu mai zacă, măcar biblioteca, sfârtecată jalnic
De mâini barbare, în faţa picioarelor tale?
Dar oricât va fi sfâşiat ostaşul volumele risipite.
Nu poate totuşi să uzurpe dreptul contra gloriei.
Va trăi Matei şi se va bucura de lauda eternă,
Iar ceata barbară va împovăra ruguri neguroase.
Păşeşte pe aceste căi, Principe, pe calea asta se merge la astre.
Celelalte toate vor fi ale morţii care va veni.
În acest timp se cade ca eu să mă ostenesc cu credinţă
Pentru copii şi, totodată, să merg pe căi umile,
Până ce îşi vor aşeza temeiurile limbii latine
Şi vor şti, cât mai sigur, să vorbească în graiul ausonic.
Făureşte-ţi speranţe demne de sufletul tău. Făţarnicul Apollo
Nu va trece peste sarcinile investiţiilor tale atât de mari.
Iar tineretul instruit, pe care-l hrăneşti cu destulă plată,
Îţi va face, prin vreme, numele tău strălucit.

ELEGIA DECIMA AD PRINCIPEM DESPOTAM DE BIBLIOTHECA ET SCHOLA INSTITUTA

Hoc erat eximiis quod posses addere coeptis,
unde magis claro notus bonore fores,
omnigenos complexa libros, doctissime Princeps
si tibi structa recens bibliotheca foret;
exciperent profugas si splendida tecta Camoenas,
jactaretque novum Phoebus Apollo decus.
Jam pia relligio sensim caput exerit altum, -
hacque superstitio pulsa recedit humo.
Hoc tibi Lusinius, sacrorum maximus ille
arbiter, ingenii praestitit arte sui.
Tu modo, quod tandem superest interritus urge,
ne propter sumptus irrita coepta cadant.
Maxima laudati pars est superata laboris,
et tibi jam varios servat Apollo libros,
et facili largo reliquum confeceris aere,
cui dives magnas aula ministrat opes.
Hinc tibi pierio fulgens consurget honore
gloria, quae summos ornat amica viros:
Lonqaque victurum mittens in saecula nomen
vivida te semper, Despota, fama canet.
Dives erat pharia regnans Ptolomaeus in urbe
et populis multis jura superba dabat;
quis tamen hunc nosset, si non phoebea supellex
assereret domini nomina vera sui?
Pergameas inter gazas aeterna manebit
ostentans titulos bibliotheca suos;
hinc tulit illustrem romanus Pollio laudem;
condidit is sacram primus in urbe domum,
quae spoliis belii dives monumenta sophorum
non sineret foedo pressa perire situ.
Inclyta Lucullum celebrans victoria, jussit
fronde coronatas saepe fovere comas;
non tamen e bello tam nobilis exitit ullo,
nec sic ornarunt martia facta virum,
quam populis illam laudarunt omnibus artes,
plenaque congestis hospita villa libris.
Aeternam servare volens Octavia famam,
cum sua Marcello fata tulere necem,
condidit illius regalia nomine tecta,
hospitiumque tibi, docta Thalia, dedit;
funeris expertes nato sacravit honores,
qui superent moles, Nile superbe, tuas;
nec decus ausonia deprendit majus in urbe
quam si Marcello Musa benigna foret.
Aspice Corvino prognatum sanguine regem,
qui tibi vicinam, Despota, rexit humum;
quanta viro pietas fuerit, quam sedula cura
ut pia scriptores volveret aula bonos;
quam voluit laudem juvenilibus abstulit annis,
pene puer doctis suspiciendus erat.
Quicquid habet Latium piscis memorabile chartis
emerat, et felix Graecia quicquid habet.
Di tibi dent turpem, praedo Solimanne, senectam!
Nobile cur turbas, impie Turca, decus?
Nonne satis fuerat viduatas civibus urbes
Hungariae domini funera flere sui;
ni quoque barbaricis manibus lacerata jaceret
ante tuos misere bibliotheca pedes?
Sparserit at quamvis dissecta volumina miles,
Non tamen in famam sumere jura potest.
Vivet et aeterna Matthias laude fruetur,
at premet obscuros barbara turba rogos,
His insiste viis, Princeps; hoc itur ad astra
tramite, venturae caetera mortis erunt.
Interea pueris operam praestare fidelem,
perque humiles una me decet ire vias;
dum latiae tandem jaciant fundamina lunguae,
ausonioque sciant certius ore loqui.
Concipe spes animo dignas; non fallet Apollo
perfidus impensae munera tanta tuae.
Sed tibi, quam nutris non magnis sumptibus, olim
eximium nomen docta juventa feret.