XIII. Autorii dramatici

La începutul anului 1911 citim în revistele din capitală: "Vom avea, în curând, o Societate a autorilor dramatici". Iniţiativa era a lui George Diamandy. El tipărise nişte statute şi le difuzase printre scriitorii de teatru, pentru a-şi câştiga aderenţi, dar - după cum vom afla mai târziu dintr-o scrisoare a lui G. Ranetti, către Caton Theodorian: "Din cauza tembelismului confraţilor noştri care, pare-se, n-aveau încă, în vremea aceea, de-ajuns de clară conştiinţa intereselor materiale şi morale ale profesiunii lor, societatea a murit încă în scutece fiind". Diamandy nu va renunţa însă. În luna martie 1912 el îşi va forma un grup de scriitori şi, fără statute, fără regulament, fără sediu stabil, va înfiinţa o Societate a Autorilor Dramatici, care activează organizând şezători literare, la Teatrul Comedia din capitală. Menţiuni referitoare la această activitate găsim în periodicele timpului: "Din iniţiativa domnului George Diamandy, preşedintele Societăţii Autorilor Dramatici, s-au organizat la Teatrul Comedia, în fiecare duminică după-amiază, şezători literare, cu concursul celor mai de seamă scriitori - mici sărbători ale literaturii române, la care a participat multă lume". Dar după aceste şezători, noua societate dispare - nu mai dă nici un semn de viaţă.

În 1915 se face o altă încercare, constituindu-se Societatea Autorilor Dramatici formată din: Octavian Goga, G. Ursachy, Victor Eftimiu, A. de Herz, Zaharia Bârsan, Caton Theodorian, Haralambie Lecca, P. Locusteanu, Emil Nicolau şi C.I. Bacalbaşa - acesta fiind ales preşedinte, ca unul dintre dramaturgii cu experienţă (fost director general al teatrelor). Societatea nu va avea însă nici o activitate, din cauza războiului care se apropia. Unul dintre membri - Caton Theodorian - va aştepta vremuri mai prielnice şi va persista, reuşind să înjghebeze o societate care îşi va desfăşura activitatea de-a lungul unui sfert de secol. "Am persistat - spune Caton Theodorian - deoarece cunoşteam mentalitatea celor ce conduceau teatrul românesc şi moravurile ce ne erau impuse. Întâiul venit putea să dispună de soarta unei piese; vai de zilele unui poet dramatic pe sălile Teatrului Naţional sau în anticamerele direcţiunilor. Nicăieri oficialitatea tirană, politicianismul şi nepotismul nu erau mai la locul lor ca la Teatrul Naţional [...]".

Statutele Societăţii Autorilor Dramatici Români - cum s-au numit de a început - au fost votate la 14 martie 1923. Conţinutul lor - ca şi al regulamentului - era aproape întru totul asemănător celui al Societăţii Scriitorilor Români. La condiţiile de admitere ca membri, erau prevăzute: "Candidaţii să fie autori dramatici români, autori de piese de cel puţin trei acte, jucate de 15 ori la Teatrul Naţional din Bucureşti, sau două piese în câte un act, de asemenea, jucate". Primul comitet de conducere al S.A.D.R., ales la 15 martie 1923: Caton Theodorian - preşedinte; I. Al. Vasilescu-Valjean, vicepreşedinte; Liviu Rebreanu, Mihail Sorbul, Victor Eftimiu, Claudia Millian, Mircea Rădulescu, Paul Gusty, A. de Herz, Victor Ion Popa - membri. Sunt înscrişi, în total, 28 de membri activi, între care şi două femei.

Societatea porneşte bine la drum şi realizează, în scurt timp, mai mult decât Societatea Scriitorilor Români. Obţine după numai trei luni de existenţă, legea de recunoaştere ca persoană morală; are un sediu corespunzător, oferit de Ministerul Artelor, în clădirea Teatrului Naţional - acolo unde va avea satisfacţia colegială de a găzdui şi unele adunări ale Societăţii Scriitorilor Români; are fonduri, pentru că i se atribuie câte un leu de la fiecare bilet de intrare la Teatrele Naţionale din Bucureşti, Craiova şi Cluj (ceea ce îi aduce, într-un singur an, suma de 119 863 de lei).

La câteva zile de la constituire, S.A.D.R. îl sărbătoreşte pe unul dintre membri, cu ocazia primirii sale la Academia Română - pe Octavian Goga, la 11 iunie 1923. În 1925 S.A.D.R. porneşte marea sa ofensivă împotriva Legii teatrelor, pe care o socoteşte nesatisfăcătoare pentru autorii dramatici. Lupta va dura mulţi ani şi până la urmă va fi câştigată. Anul următor, doi membri vor fi impuşi în comitetele de cultură ale teatrelor naţionale: Ion Minulescu şi Claudia Millian.

După patru ani de activitate rodnică, în locul lui Caton Theodorian este ales preşedinte (la 30 ianuarie 1927) Mihail Sorbul. Acesta va rămâne până la 2 martie 1930, când îl va succede Ion Minulescu. La 31 decembrie 1930, este reales Caton Theodorian. O delegaţie a S.A.D.R., formată din: Mihail Sorbul, Caton Theodorian, Liviu Rebreanu, Ion Minulescu şi A. de Herz, va participa, la 19-21 mai 1927, la Congresul de la Roma al Confederaţiei autorilor dramatici şi compozitorilor dramatici din întreaga lume (înfiinţată recent de academicianul francez Robert de Flers). Cu această ocazie, autorii dramatici români aderă la Confederaţie şi Mihail Sorbul este ales secretar.

În 1930, preşedintele Ion Minulescu face un regulament al editurii S.A.D.R. şi anul următor vor fi tipărite primele cărţi scrise de membrii săi activi: Victor Eftimiu, Mihail Sorbul, Caton Theodorian, C. Râuleţ, Ion Minulescu, Horia Furtună, G.M. Zamfirescu, A. de Herz şi N. Kiriţescu. La venituri se înregistrează 13 000 de lei, proveniţi din tantiemele pentru piesele româneşti jucate la Naţionalul din Bucureşti şi 85 000 de lei din cota parte la biletele de teatru. Societatea Autorilor Dramatici Români are - în 1931 - numai 40 de membri, faţă de 166 cât numără Societatea Scritorilor Români - dar situaţia ei financiară este mult mai prosperă; nu dă deficite niciodată; editura îi aduce venituri - viitorul îi este deci mai surâzător decât al sorei ei mai mari şi mai vechi. În 1932 se acordă primele premii ale S.A.D.R., pentru piesele de teatru. Laureaţii sunt: Victor Ion Popa, pentru Acord familiar şi Valeriu Mardare, pentru Haidem la teatru. În comitetele de lectură ale teatrelor sunt acum patru dramaturgi: Octavian Goga, la Bucureşti, Mihail Sorbul, la Craiova, Constantin Râuleţ, la Cluj, şi Sandu-Teleajen, la Iaşi - deci S.A.D.R. se impune din ce în ce mai ferm. Legătura cu dramaturgii străini se menţine în continuare, prin participarea delegaţilor la diferite congrese (Varşovia, Roma, Berlin, Paris) şi prin invitarea în România a câtorva dramaturgi de peste hotare (Jules Romain, Silvio d'Amico, R. Coolu, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Drepturilor de Reprezentare, şi alţii). Urmând exemplul Societăţii Scriitorilor Români, S.A.D.R. organizează, începând din anul 1934, şezători literare. Prima dintre ele are loc la 15 aprilie 1934, la Opera Română din Bucureşti unde se joacă una dintre piesele premiate, după care urmează recitări şi declamaţii. Vine apoi şi ziua cea mare când S.A.D.R. îşi are sediul său propriu. În adunarea de la 14 aprilie 1936, preşedintele, Caton Theodorian are satisfacţia să anunţe: "Suntem proprietarii imobilului din strada Izvor 49 (colţ cu strada Al. Odobescu), pe care l-am cumpărat cu 600 000 de lei". Imobilul corespunea întru totul nevoilor, având şase camere şi două saloane. La vremea aceea Societatea Scriitorilor Români, care avea în urma sa o activitate de peste un sfert de veac, continua să-şi ţină sediile în apartamente închiriate, scumpe şi necorespunzătoare.

La Congresul Confederaţiei Internaţionale a Societăţilor de Autori Dramatici şi Compozitori - în 1937 - participă ca delegat din partea S.A.D.R., Caton Theodorian, care va ţine şi o cuvântare la postul de radio Paris - primul mesaj transmis pe calea undelor de un dramaturg român către dramaturgii din lumea întreagă.

În adunarea generală de la 3 iunie 1945, Al. Kiriţescu este ales preşedinte, iar membri în comitet: N. Vlădoianu, Mircea Ştefănescu, Claudia Millian, Mihail Sorbul, Scarlat Froda şi Tudor Muşatescu. Cu această conducere Societatea Autorilor Dramatici Români a funcţionat până la 9 ianuarie 1948, când a fuzionat cu Societatea Scriitorilor din România. Preşedinte a fost ales Zaharia Stancu.