Literatura religioasă

Sub această rubrică se cuprinde aşa-numita literatură bisericească apocrifă, adică poveşti anonime despre diferite întrebări, la care nu răspunde Biblia şi aşa-numitele pseudepigrafe, cărţi atribuite persoanelor biblice. Ele ne-au venit prin slavi, care le-au luat de la bizantini şi multe din ele au fost răspândite de secta religioasă a bogomililor.

Dr. Gaster începe cu zidirea lumii şi cercetează comentariile eretice asupra diferitelor puncte, aşa cum se oglindesc în literatura slavilor din sud: Adam şi Eva, dracii, Cain şi Abel, Melhisedec, Avraam, Moise, Solomon, din Vechiul Testament, Hristos, Pilat, Apocalipsul Apostolului Pavel, Epistolia Maicii Domnului, Minunile sf. Sisoe, Vasile cel Nou, din Noul Testament. Unele din aceste legende se găsesc în colindele româneşti, în basme, în manuscrise de întrebări şi răspunsuri, în descântece sau în broşuri speciale.

Vom vorbi aici despre cele mai răspândite dintre ele.

MELHISEDEC

Legenda aceasta s-a tipărit întâia oară în 1812 în Iaşi.

Trăia la hotarele Palestinei un fecior de împărat păgân, închinător la idoli. El a avut doi fii: Melhi şi Melhisedec. Tatăl trimise pe Melhisedec să aducă oi de la cireadă, pentru jertfă. Tânărul umblând pe câmp, se pătrunse de puterea lui Dumnezeu şi voi să întoarcă pe tatăl său de la cultul idolilor. Acesta se înfurie şi vru să-l jertfească zeilor. Intervenind soţia sa, traseră sorţi şi căzu să fie jertfit Melhi. Melhisedec se duse atunci la muntele Tavorului şi se rugă lui Dumnezeu să prăpădească cetatea şi aşa se făcu. Şi stete şapte ani Melhisedec acolo şi i se făcu pe spate o coajă ca de broască, şi-l află, mai târziu, Avraam şi fiindcă nu mai rămăsese nimeni din neamul lui Melhisedec, i s-a zis că e fără mamă şi tată.

APOCALIPSUL APOSTOLULUI PAVEL

E vorba despre vedenia ce a avut Apostolul Pavel, care a văzut locaşul sfinţilor şi cum iese sufletul din om. Îngerul stă la capul omului şi când îi iese sufletul îi zice de trei ori: vezi, suflete, să cunoşti acest trup, căci cu el te vei împreuna la vremea judedăţii. Dacă e bun îl plimbă prin iad ca să vadă ce e acolo şi apoi îl duce în rai, unde se aşază într-un pat sub un pom şi aşteaptă ziua judecăţii.

Se ştiu două redacţiuni româneşti: una pe scurt publicată de Hasdeu în Cuvinte den bătrâni (vol. II); alta pe larg, dar din acesta cunoaşte dr. Gaster numai un fragment.

EPISTOLIA MAICII DOMNULUI

E una din cărţile poporane cele mai răspândite la noi până în ziua de azi, pentru că se crede că ea are putere de talisman, aşa că au obişnuit s-o cumpere chiar oamenii care nu ştiu citi, de vreme ce, pentru a-şi face efectul e destul s-o pui sub perna unui copil sau unui bolnav.

În cele mai multe ediţiuni se cuprind, sub acest titlu, trei cărţi deosebite: Călătoria Maicii Domnului la Iad, Visul Maicii Domnului şi Epistolia lui Hristos. Ele se află tipărite şi separat fiecare.

a) Cea mai veche redacţiune românească a Călătoriei este cea publicată de Hasdeu în Cuvente den bătrâni şi datează din sec. al XVI-lea.

Sfânta Maria se rugă de Dumnezeu să trimită pe arhanghelul Mihail pe pământ. Când se coborî îl întrebă: câte munci sunt şi unde se muncesc oamenii? Arhanghelul o duse în iad ca să vadă unde şi cum se muncesc oamenii. Urmează de scrierea muncilor: unul spânzurat de picioare şi mâncat de viermi, pentru că a cumpărat aur prin înşelăciune; o femeie spânzurată de urechi pentru că a ascultat pe la vecini şi a învrăjbit oamenii; spânzuraţi de limbă mincinoşii şi clevetitorii ş.a. Maica Domnului s-a rugat lui Dumnezeu să-i ierte şi li s-a îngăduit să locuiască în rai din ziua de Paşti până la duminica mare.

b) Redacţiunea cea mai veche a Visului se găseşte într-un manuscris nepublicat încă şi citat de dr. Gaster ca datând din 1874. E o povestire scurtă, în care se vede că Maica Domnului adormind, a văzut în vis pe fiul său judecat, bătut, răstignit, iar Hristos i-a spus că toate acestea are să le pătimească pentru norodul omenesc.

c) Epistola lui Hristos, numită şi Legenda Duminicii, înfăţişează cea mai veche redacţie în citata colecţie studiată de Hasdeu.

Într-o zi a căzut o piatră din cer, mică la vedere, dar grea la ridicare. Patriarhul Ierusalimului a adunat vlădicii şi a făcut rugăciuni ca să afle ce este. Un glas din cer le-a spus să desfacă piatra. Desfăcând-o au găsit închisă epistola prin care Hristos ceartă pe oameni, pentru că nu respectă ziua duminicii. Le cere deci să se îndrepte şi făgă duieşte răsplată celor ce vor urma sfatul şi pedepse grozave celor ce nu-l vor asculta.

LEGENDA SFINTEI VINERI

Şi pentru aceasta, redacţia cea mai veche e publicată de Hasdeu. Textul e o copie după un original scris probabil în regiunea Braşovului, întrucât se poate judeca după particularităţile de limbă.

Sf. Vineri, identică cu sf. Paraschiva, era fiica unor părinţi care multă vreme doriseră să aibă copii şi cărora îngerii le prevestise că vor dobândi unul. Când se făcu mare, plecă din casa părintească pentru a propovădui creştinismul. Ajungând la un împărat păgân, fu pusă la chinuri: dar ea scăpă neatinsă din toate încercările şi ajunse de boteză şi pe oamenii împăratului şi chiar pe împărat. Aşa se mai întâmplă şi în alte cetăţi, până când i se împlini şi ei soarta şi muri pentru credinţă. De aceea ziua de vineri trebuie serbată cu post şi rugăciune.

MINUNILE SF. SISOE

Tot aşa de răspândită ca Epistolia Maicii Domnului este povestea sfântului Sisoe sau Sisin. E compusă din două letende: Avestiţa, aripa Satanei şi Minunile sf. Sisoe.

Avestiţa, aripa Satanei, este întâmpinată de Arhanghelul Mihail tocmai în momentul când vrea să se ducă să omoare pruncul ce avea să nască Fecioara Maria. O apucă de păr, o bate şi o sileşte să spună cele 19 nume şi să dea încredinţare că unde se vor găsi scrise aceste nume nu se va apropia.

Sfântul Sisoe avea o soră, mumă a şase copii, dintre care pe cinci îi luase Diavolul. Când intră sfântul în casă, se strecură şi Diavolul şi peste noapte fură şi celălalt copil. Sfântul alergă după el şi aflându-l îl sili să dea pe cei şase copii: ba chiar îl făcu să dea încredinţare că unde se va citi povestea aceasta şi se va pomeni numele lui Sisoe, nu se va apropia.

Se vede că aceste legende au un element comun: încredinţarea ce dă Dracul că nu se va apropia de un anumit loc. Acest element comun explică contopirea celor trei legende.

Redacţiunea veche, din sec. al XVI-lea pe care o publică Hasdeu, cuprinde povestea simplă a Sfântului Sisoe. Redacţia modernă este contopită. Aci vorbeşte Sf. Sisoe, care a văzut cum a pedepsit Arhanghelul pe Avestiţa. Reproducem încheierea: "Eu mă fac muscă - zice duhul necurat - eu mă fac păianjene, eu mă fac ogar şi toate nălucirile, văzute şi nevăzute şi merg de smintesc femeile şi iau copiii şi am 19 nume... Dar unde se vor găsi numirile mele scrise nu mă voi apropia de 7 mile de loc de acea casă, nici de nimeni câţi vor fi în acea casă, până va fi cerul şi pământul".