Trepte istorice

Spunea deunăzi foarte drept d-l I. Teodorescu despre bulgari că nu se cuvine să-i hulim, aşa, fără nici o măsură, pentru asasinatele lor politice (cam prea remarcabile, în adevăr, de o bucată de vreme), ci să căutăm a înţelege bine pe ce treaptă istorică se găsesc ei astăzi. Şi d-l Teodorescu ne aduce aminte că, de exemplu, englezii se măcelăreau între ei groaznic, nu mai mult decât acum câteva sute de ani, iar azi stau în fruntea tuturor neamurilor. La acest îndemn spre o evaluare mai dreaptă a popoarelor, în deosebitele puncte ale vieţii lor, vreau să adaug următoarele:

Acum doi ani a publicat un neamţ, dr. E.I. Gumbel, jurisconsult de meserie, o broşură cu titlul Doi ani de asasinate politice; iar anul acesta a reeditat-o - din broşură s-a făcut volum solid, şi pe copertă stă, se-nţelege: Patru ani de asasinate politice (Vier Jahre politischer Mord. - Berlin-Fichtenau, 1924). Lucrarea, conştiincioasă şi strict juridică, este un fel de dosar rezumat al tuturor asasinatelor politice din imperiul german, de la căderea monarhiei încoace.

Dr. Gumbel dă următorul bilanţ:

Crime ale partidelor din stânga - 22.

Crime ale partidelor din dreapta - 354.

Crimele partidelor din dreapta au fost pedepsite, la un loc socotind, cu 90 de ani închisoare, ceea ce dă, una în alta: 3 luni de cap. Iar cele 22 de crime ale partidelor din stânga s-au răsplătit cu 10 condamnări la moarte şi 248 ani de închisoare.

Începutul s-a făcut la 11 ianuarie 1919; şapte comunişti asediaţi în localul ziarului Vorwaerts au cerut să capituleze şi li s-a acordat viaţa. Au ieşit fără arme, cu steag alb; au fost duşi numaidecât în curtea unei cazărmi şi împuşcaţi fără nici o altă procedură. Între dânşii s-a întâmplat să fie şi un redactor al ziarului, care venise tocmai să-şi vadă de slujbă, şi a fost împuşcat numai aşa, din grabă, şi pentru că s-a nimerit să fie acolo... Pe urmă a urmat uciderea lui Liebknecht şi a Rozei Luxemburg, a lui Eisner, a lui Rathenau, atentatul contra lui Harden. Publicul european nu cunoaşte, îndeobşte, decât aceste nume vestite; foarte puţin bănuiau, până la publicaţia lui Gumbel, că victimele obscure trec mult de trei sute. Pentru o ţară aşa mândră, până mai deunăzi, de "ordinea" ei exemplară, cifra e frumoasă.

Spre a caracteriza lucrul ceva mai plastic, se poate cita, de pildă, represiunea mişcării separatiste în oraşul Pirmassens (în Bavaria renană), cu care ocazie studenţii din Heidelberg au gâtuit şi au ars de vii oameni, au vărsat bidoane cu benzină în burţile spintecate ale victimelor.

Din descompunerea armatelor nemţeşti care ocupase Rusia, rămăsese o sumă de trupe care se tot mişcau în preajma graniţelor poloneze, şi trăiau de capul lor, bătând chiar monedă şi rechiziţionând (mai cu seamă!) după pofta inimii, adevărat ca pe vremea războiului de 30 de ani, un anahronism de toată frumuseţea. Cu aceste oşti a făcut Kapp lovitura contra republicii, în martie 1920. Lovitura n-a reuşit, mai ales din cauza grevei generale a lucrătorilor industriali. O dată salvat, guvernul republican a luat în solda lui trupele care stătuse să-l răstoarne, şi le-a trimis să potolească, cum trebuie, pe greviştii care-l salvase. Din aceeaşi armată s-au născut şi societăţile secrete reacţionare, în sânul cărora se organizează violenţa politică. Gumbel cunoaşte şi descrie vreo şaizeci de asemenea organizaţii, şi adaugă că desigur numărul e mult mai mare.

Ce putem înţelege din acestea?

Desigur, mai întâi că pentru evaluarea nivelului istoric al unei naţii, trebuie să despărţim numaidecât politica de celelalte domenii ale vieţii sociale. Despre germani, nu se poate zice că stau altfel pe treapta istorică a bulgarilor, şi totuşi, iată, când fu vorba de conflicte politice grave, ce bine încep să semene aceste două popoare! Era vorbă statornică printre germani, înainte de război, că "aşa ceva la noi în imperiu nu e cu putinţă".

"Aşa ceva" erau, de ex.: atentatele şi represiunile din Rusia, mai ales, ori din Balcani, câteodată. Felul acesta de fariseism sau de naivitate naţională se întâlneşte pretutindeni. În Germania cea atât de conservatoare şi sigură de imutabilitatea ei asemenea pronosticuri categorice erau cu deosebire consacrate printre formulele curente ale mândriei naţionale. Îşi făceau oamenii socoteala fără să gândească la surprizele ironice ale istoriei. Şi e desigur particular de amuzant şi pitoresc să vezi cum tocmai în ţara "ordinei" prin excelenţă, chiar partidul clasic al "ordinei" a devenit, în câteva luni, cuibul conspiraţiilor şi al violenţei în politică.

Mulţimile trăiesc de azi pe mâine, se bucură, cât se poate, de favorurile momentului şi dispreţuiesc, fără pic de spirit creştin, necazurile şi păcatele vecinului. Este fără îndoială firesc şi sănătos să te bucuri de pace, cu toate bunurile pe care ţi le hărăzeşte, o dată cu dânsa şi în clipa de faţă, norocul. Dar nu-i frumos să-ţi completezi bucuria aceasta zâmbind pe sub mustaţă de nenorocirile celor de peste hotar; şi e orbire proastă să uiţi că orice om şi, încă mai mult, orice societate poartă cu sine germenii aceloraşi mizerii şi urâciuni proprii speciei întregi.