Analogii penibile

"Bogatul este un tâlhar (Sfântul Vasile) - bogatul este un hoţ; trebuie să se facă toţi deopotrivă, dându-şi prisosul unii altora; mai bine ar fi să fie toate bunurile în comun (Sfântul Ion Hrisostom). Bogăţia este totdeauna făcută din furt; dacă n-a furat cel care o stăpâneşte acum, au furat străbunii lui (Sfântul Ieronim). Natura a făcut să fie toate în comun: proprietatea privată este o uzurpare (Sfântul Ambroziu). După buna dreptate, toate ar trebui să fie ale tuturor; nedreptatea a făcut proprietatea privată (Sfântul Clement)".

Comunismul acesta al sfinţilor părinţi era numai o eleganţă literară şi morală, un reflex inocent al comunismului practic din vremurile dintâi ale creştinismului. Ca rechizit retoric el se găseşte până şi la Bossuet - o dovadă cu deosebire amuzantă pentru longevitatea stranie a florilor de stil. În Rusia actuală, comunismul, în practică, s-a împăcat, în scurtă vreme, cu tot felul de infamii burgeze individualiste, dar pentru menţinerea cursului literar al ideilor comuniste, în toată splendida şi platonica lor stricteţe, oameni sunt şi acum împuşcaţi cu duzinele. Desigur ideea comunizării şi a împărţirii egale este cea mai uşor de trezit în capul sărăcimii, şi agitatorii din toate vremurile nu au lipsit să recurgă la dânsa. La timp potrivit, apostolul marxist a pus la o parte tot moftul socialismului "ştiinţific", şi a strigat tovarăşilor, scurt şi simplu: luaţi bogaţilor ghetele şi lăsaţi-le papucii - şi a făcut revoluţia... Pe urmă să ne amintim sinoadele socialiste care se ţin lanţ de câteva decenii, cu certuri nesfârşite asupra buchii marxiste, şi aşteptarea extatică a realizării comunismului întreg - întocmai ca certurile pe evanghelie şi aşteptarea împărăţiei lui Dumnezeu, cu două mii de ani în urmă, - cu aceleaşi ocări înverşunate, cu aceeaşi strâmtare şi strâmbare a minţii, acum ca şi atunci.

Alături de ura împotriva bogatului şi condamnarea lui radicală, stătea, în revoluţia creştină ca şi în acea comunistă de astăzi, o ură, tot atât de veninoasă poate, împotriva intelectualului. Pentru fanatic, intelectualul este diavolul, fiindcă intelectualul se îndoieşte. Entuziasmul pentru ştiinţă, afişat de socialismul contemporan, s-a dovedit a fi, în practică, o frază de paradă: în mase ura contra cărturarului este fundamentală, este ura către monstrul neînţeles. Şi agitatorii, cei din împărăţia romană ca şi cei de astăzi, o hrănesc cu aceeaşi grije ca şi ura împotriva bogatului. În revoluţiile recente, fenomenul s-a dat violent pe faţă.

Negarea cu orice preţ a bogăţiei şi a învăţăturii, atunci ca şi astăzi, rodea corpul civilizaţiei - negare hrănită de ura elementară a sărăcimii, ură căreia apostolii din totdeauna îi dau o haină de postulat moral.

Condiţia civilizaţiei este viaţa urbană; ruralul este, într-o măsură oarecare, om preistoric, oprit la satisfacerea trebuinţelor elementare ale creaturii, prins, cum este, în munca excluziv destinată îndestulării acelor trebuinţe. Cred că ruralului din orice parte a Europei îi va fi - cu mici deosebiri de grad - oricând lesne să renunţe la produsele vieţii propriu-zis industriale şi urbane. Şi dacă va intra în delir, le va distruge cu cel mai natural entuziasm, şi probabil cu sentimentul delicios că a pus cu totul mâna pe dânsele şi izbuteşte, în sfârşit, să se sature de ele. Pentru moment cumpără parfum şi pudră; asta nu însemnează că n-ar fi gata să renunţe, de hatârul unui chef social formidabil, la săpun, la drum de fier, la telegraf, medic, şcoală, la toate fleacurile urbane, la care se uită aşa de des el cu viclean dispreţ. Unul din cele mai clare efecte ale războiului a fost o straşnică pornire de ţărănizare a Europei. Şi ţara cea mai perturbată şi mai gata la orice este astăzi Rusia, cuibarul prin excelenţă rural, uriaş şi haotic.

La descompunerea societăţii antice au operat ruralii într-o vastă măsură; căci ruralii erau doar barbarii - ţărani şi ciobani. Efectul hotărâtor al acelei binecuvântate transformări şi purificări prin barbari, cei atât de sărbătoriţi în mintea simplistă a romanticilor naţionalişti, a fost tocmai stricarea vieţii urbane. În Galia, cea mai orăşenească între provinciile imperiului, se poate cu deosebire clar urmări cum puterea a trecut de la cetăţi la fermele şi satele germanice. Negreşit, în oraşe lumea sărăcea groaznic de greutatea birurilor - şi fenomenul începe să aibă în viaţa de astăzi o analogie cu deosebire penibilă.

Închiderea economică a statelor, tot mai înverşunată şi mai oarbă, poate să sugrume din ce în ce mai strâns circulaţia bunurilor pe care să întemeiază viaţa capitalistă şi probabilitatea războaielor frecvente şi locale creşte potrivit cu acest naţionalism acut. În războiul local şi frecvent este Evul-Mediu. Ce vor lăsa în picioare războaiele naţionale or putea regula acele civile - alternativ sau simultan.

Ca decor şi costum pentru aceste analogii în structura internă a vremurilor noastre şi acea a civilizaţiei vechi la sfârşitul ei, servesc exploziile religioase - intuiţionism, antroposofie, teosofie, spiritism, "ştiinţă creştină", - un alai de carnaval mistic, în care se amestecă, mulţumită aiurelei desăvârşite şi vanitoase a milioane de semidocţi, tot felul de resturi din bucătăriile metafizice europene sau orientale, ori din visările fruste ale Pieilor-Roşii. Şi lumea începe să mişune, ca şi în primele veacuri creştine, de aventurieri religioşi şi taumaturgi, spre ameţeala definitivă a unei societăţi bolnave, minate de plebeizare - prin urmare cu rezistenţa intelectuală adânc compromisă.

Înainte de război se zicea ferm că civilizaţia modernă nu poate fi expusă la o catastrofă aşa vastă, şi oricum ruşinoasă, ca cea antică, fiindcă producţia modernă are o putere covârşitoare. Pe atunci planau mai toţi într-un optimism dulce şi absolut. Războiul are grozav aerul să ne spuie că s-ar putea întâmpla şi altfel; şi ruşinea noastră s-ar putea să ajungă cel puţin tot aşa de mare ca a celor vechi.

Îmi pare că la astfel de analogii trebuie să ne gândim faţă de criza civilizaţiei - dacă e vorba de gândit... Îndeobşte lumea preferă vomiţiuni patetice, în stil apocaliptic; astfel că problema acestei crize a ajuns o temă favorită a flaşnetelor literare de toate formele şi dimensiile.