Post înaintat la Cohalm

Batalionul nostru era acum bine înaintat, la zece kilometri peste dealurile de dincolo de Olt, în Cohalm. Un orăşel cu străzi rural de largi, cu case săseşti, cu porţi înalte, închise şi cu ferestre ca de cetate. O piaţă întinsă în mijloc - poate pentru bâlci, duminica. E aşezat la întâlnirea a două văi, din fundul cărora urcă uşor coaste line, de un verde dulce, bălţat ici şi colo de pete negre - petice risipite de pădure.

În fiecare zi aveam încăierări de avanposturi.

- Bitte, ein Milch-Kaffee.

- Es wird glei' kom', răspunde vecina mea, săsoaică tânără şi frumoasă ca o vacă elveţiană.

- Wenn das Kaffee gut schmeckt werde ich ihr Mann heute herbringen. Căci mi-a spus că bărbatul ei e în satul vecin, sergent în trupa care ocupă satul.

- Gott sei Dank, dar könnten Sie machen!

N-am început să moi felia lată de pâine în cafea, că începe o răpăială de focuri şi soldatul năvăleşte pe uşă:

- Ne atacă, domnule sublocotenent.

Iau arma din mâna lui, ca să i-o dau la poartă iar înapoi, pun mănuşile şi ies în fugă pe uşă.

Aproape de prânz mă întorc obosit şi flămând.

- Mein Milch-Kaffee bitte...

- Und mein Mann? şi aduce iar cafeaua.

- Es wird zum Morgen sein.

Adesea ne plimbăm după-amiază pe uliţele pustii ale târgului, pe care nu întâlnim decât soldaţi de ai noştri şi curieri de la regiment.

În ziua aceasta tomnatică şi luminoasă de septembrie - cum venim spre popotă - târgul ne pare pustiu. Pretutindeni obloane trase, porţi zăvorâte şi nici un trecător. E ascunsă toată lumea dincolo de porţile grele de stejar, ca în nişte temniţe.

Ba nu! O Gretchen mlădioasă, cu ştiutul şorţ albastru, a ieşit dintr-o curte pe furiş, cu o mişcare de şoarece curajos, şi dă, surprinsă, cu ochii de noi. Îi e frică şi tremură stând pe loc. N-am făcut nimănui nimic. Dar e război.

La popotă aflăm veşti tot mai rele despre Turtucaia. Nimeni nu ia însă lucrurile în serios, mai mult ne necăjeşte faptul că nu suntem, încă schimbaţi. Ne e dor de linişte şi aci zilnic suntem sâcâiţi de patrulele ungureşti din Fischer şi Stena. Dimineaţa şi seara suntem regulat alarmaţi de răpăiala violentă de focuri, care face să vuiască văile. Ne e dor de o noapte, două, de somn fără grijă.

Se mănâncă fără poftă, în camera îngustă, în care ne-am înghesuit cu toţii, sub protecţia platelor şi insuportabilelor maxime brodate, pe pânze atârnate de pereţi: "Dein Vaterland sollest du..." etc.

Vine soldatul popotar al regimentului şi este primit cu strigăte vesele. Ne aduce vin.

- Să trăiţi, domnule căpitan, mi-a dat de la regiment vin numai pentru o zi; domnul sergent Florea zice că pisemne veniţi dumneavoastră la noi la rezervă, de mâine.

Dacă zice domnul sergent Florea, aşa trebuie să fie. Domnul sergent Florea e doar de la statul-major. Se ciocnesc paharele de probă, aşa.

La poartă s-a oprit însă din goană un călăreţ şi, în timp ce privirile noastre se întretaie, brusc neliniştite, în odaie a şi intrat un flăcău îmbrăcat ţărăneşte, asudat şi de abia răsuflând.

- Domnule comandant, ne jefuiesc ungurii, scăpaţi-ne!

Comandantul batalionului îl măsoară liniştit cu ochii mici verzui, cu mustaţa întrebătoare:

- De unde eşti?

- Suntem din Stena. Iacă ici peste deal. Ne-o prăpădit. Au venit acuma o mulţime de tunari şi adună vitele oamenilor. Pe cine se împotriveşte, îl găteşte cu arma.

- Sunt mulţi?

Dar băieţandrul se încurcă. Se vede cât de colo că întrebările acestea nu pătrund în gândul lui, răscolit şi frământat de cele de acasă.

- Sunt mulţi, domnule comandant. Şi parcă fiindu-i teamă că n-o să mai mergem: Adică nu - să tot fie la cincizeci-şaizeci. Au descălecat la primărie.

Căpitanul Floroiu - căci maiorul Dimiu acum comandă regimentul şi e în rezervă la divizie - stă pe gânduri câteva clipe; pe urmă îşi schimbă privirea liniştit, pe fiecare pe rând, şi se opreşte asupra mea. Ca toţi novicii la comandă, căpitanul dă ordine complete şi cu voce importantă:

- Sublocotenent Gheorghidiu, ia-ţi plutonul şi vezi ce este. Dacă poţi, intră în sat şi strânge armele locuitorilor. Ai grijă să nu fii surprins. (Se ştie că o parte din populaţia sasă ne e înverşunat ostilă). Ia ostatic pe primar pe timpul cât faci percheziţiile.

Mă uit cu părere de rău la friptura care îmi rămâne în farfurie.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Prin ambele şanţuri pline de buruieni ale şoselei aşternute cu praf de munte, înşiraţi unul după altul, alergăm aproape, până la Stena, care este după o muche de deal, la patru-cinci kilometri. Mă simt înfierbântat, îngrijorat.