Nicu Bălcescu

Tell, în care se concentra tăria noastră, era informat de N.Bălcescu şi de Ion Ghica de tot ce se petrecea atât în acele adunări, precum şi de toate dispoziţiunile şi hotărârile comitetului executiv; dar, ca să nu dea bănuieli, el nu asista nici la adunările, nici la dezbaterile noastre. El era şezător în Giurgiu, din cauza serviciului său militar. Batalionul ce comanda avea paza cordonului Dunărei, până la gura Oltului.

Pe aproape de Paşte am fost trimis de comitet să mă înţeleg cu Tell, ca să fixăm ziua rădicărei. M-am dus mai întâi la o moşie Cucuruzu, ce aveam în Vlaşca, şi d-acolo ca în plimbare am fost la Giurgiu, unde am tras în gazdă la prefectul judeţului, căpitanul Costache Villara, fiul puternicului ministru şi ginerele lui Ştirbei. Acolo a venit seara, la petrecere, maiorul Tell, cu care m-am înţeles despre ora şi locul unde să ne întâlnim. Am luat rendez-vous pentru a doua zi în răsăritul soarelui, pe zăgazul care se lucra afară, în susul oraşului, destinat a apăra portul de viitura apelor Dunărei. Acolo ne-am învoit ca revoluţiunea să izbucnească în Bucureşti şi în Ploieşti în ziua de Paşte şi totodată batalionul lui Tell să fie concentrat la Islaz, unde se afla compania căpitanului Pleşoianu, de unde să pornească spre Craiova răsculând Oltenia.

În starea Europei de atunci nu ne temeam nici de intervenire, nici de ocupaţie streină.

Mijloacele băneşti de cari dispuneam erau foarte mărginite. Cu banii ce putusem aduna, cumpărasem pe sub mână toate puştile şi pistoalele cari se găseau în prăvăliile din Bucureşti şi din Ploieşti, puşti proaste de vânătoare cu o ţeavă, şi le împărţisem tinerilor şi oamenilor din popor cari cereau a se arma.

Iată cum se făcea operaţia cumpărătorii de arme: Ruset depunea, din banii ce erau strânşi la dânsul, o sumă oarecare la un neguţător afiliat, către care dam aceluia care voia să se armeze o ţidulă în termenii următori:

'Daţi aducătorului un ghiuden şi doi cârnaţi', ceea ce însemna: 'Daţi aducătorului banii trebuincioşi pentru cumpărarea unei puşti şi unei perechi de pistoale'.

Banii de cari dispuneam erau toţi ca la 2 500 de galbeni (29000 de franci), aduşi anume:

1 000 de galbeni de C.A. Rosetti,

1 000 de galbeni de Ion Ghica,

480 de galbeni (15 000 lei vechi sau 5 600 franci) aduşi pe neaşteptate de Niculae Alexandru Nicolescu, care vine într-o zi la mine şi fără nici un preambul îmi zice:

'Nu ştiu nimica şi nici nu am venit să aflu, dar am convingerea că se pregăteşte o mişcare în ţară şi că trebuie să fii în curent de cele ce se petrec, şi am venit să-ţi aduc 15 000 de lei (aproape 5600 franci) de cari dispune cum crezi. Să ştii însă că voi fi cel dintâi la luptă.'

Acei bani îi avea cu dânsul în trăsură, în două trăisti cu sfanţihi, pe cari i-am luat şi i-am dus la librăria lui Ruset, unde i-am depus în lada de fier în care se aflau şi ceilalţi 2 000 de galbeni.

Deşi mulţi din boierii cei mai însemnaţi simţise că se pregăteşte ceva şi veneau pe la unii din noi, încurajându-ne şi chiar escitându-ne, făgăduind că erau gata a da tot concursul lor moral şi bănesc, dar nici unul n-a venit să aducă un gologan măcar. Ei, în agitaţiunea ce simţeau, nu vedea alta decât răsturnarea lui Bibescu din domnie şi putinţa fiecăruia din ei d-a-l înlocui.

La începutul lui aprilie rolurile noastre a fiecăruia erau împărţite.

Nicu Bălcescu cu Teologu erau destinaţi a merge la Telega, unde Marin Serghiescu (Naţionalu), Telegescu şi Duca erau înţeleşi cu ciocănaşii, ca d-acolo să pornească să răscoale Ploieştii, unde aveau înţelegere cu mai mulţi dintre negustori.

Ştefan Golescu cu frate-său Radu şi cu văru-său Alecu Golescu şi Dumitru Brătianu să meargă să găsească pe Tell în tabăra de la Islaz.

Iar ceilalţi, Nicolae Golescu şi frate-său Alecu, cu C.A. Rosetti, Bolliac, Costache Bălcescu, Ion Brătianu şi Ion Ghica să rădice tabacii, mărginaşii şi tinerimea din Bucureşti, să meargă gloată la palat, să ceară lui vodă Bibescu sancţionarea constituţiunei.

Stam toţi gata şi aşteptam ordinele comitetului ca să pornim fiecare la destinaţia noastră, când d-l de Nion, consulul general al Franţei, cheamă pe C.A. Rosetti şi-i arată o depeşă prin care Lamartine, atunci ministru trebilor dinafară, îi scria să-l prevestească că trimetea într-adins la Bucureşti pe un amic al său credincios, pe doctorul Mandl, care avea să ne facă comunicaţiuni importante din partea sa şi că, înainte de sosirea acelui trimis al său, să nu facem nici o mişcare. Lamartine fusese prevestit de noi de tot ce proiectam. În urma acelei depeşe, a trebuit să contramandăm toate dispoziţiunile luate şi să aşteptăm sosirea doctorului Mandl.