POVESTE DE JALE ŞI PRE SCURT
asupra nedreptei morţi a preacinstitului Costandin Cantacozino,
marelui postialnic al Ţărâi Rumâneşti
Pământule şi ceriule, stelele, şi tu, lună.
Boiari, striini şi rudelor, s-ascultaţi d-ănpreună,
Înpăraţii şi prinţipii, şi toată politiia,
De la mare până la mic, să vedeţi istoriia,
Pentru ca să vă minunaţi de marea strâmbătate,
Care scrie că s-au făcut din multă răutate!
Zic, dară, şi voi, pietrilor şi liamnelor, să plângeţi,
Şi tuturor săracilor, de jale să vă atingeţi!
Şi toată ticăloasa Ţara aciastă Rumânească,
Cu toate mănăstirile înpreună, să jălească
Pre Costandin postialnicul, pre Cantacozinescul,
Pre marele acela omu şi prea înţeleptul!
Că priiatenii săi cei buni, care-i iubiia foarte,
Aceia l-au zavistuit şi l-au adus la moarte
Cel ce cu blagocesvie şi frică dumnezeiască,
Şi cu smerire pururea, pohtiia să trăiască!
Priiatenii lui cei aleşi, care-i trăgea nainte,
Şi pentru dânsul toţi era la milă şi la cinste!
Că din săraci şi din nimic i-au scos la boerie,
Şi i-au făcut pre ei slăviţi, cu multă bogăţie!
Aceia sunt lui vânzători, multe minciuni mărturisescu-i
Şi ca să-l omoară pre el, multe meşterşugescu-i,
Zicându-i c-ar fi umblat ca să schimbe domniia
Şi, domnului care era, să aducă mazăliia!
O strâmbătate ce-au făcut aceia, vânzătorii,
Şi de sânge (ne)vinovat, aceia vărsătorii!
Şi ca să ştie tot omul aceaia strâmbătate.
Care-au făcut acei vrăjmaş, cu multă răutate,
În cartea ceasta eu li-am scris, precum s-au întâmplat,
Că, când l-au omorât pre el, de faţă m-am aflat.
Când Mihnea s-au întâmplat în Ţara Rumânească,
Scârba pustietăţii, şi el ca să domnească,
Pre tot boiarii cei fruntaş vrut-au ca să-i omoare,
Ca să lucreze ce ar vrea, precum lui i să pare
Pre şaisprezece boiari mari îndată i-au închis,
Şi într-o noapte i-au omorât şi casele li-au stinsu.
Numaidecât i-au sugrumat pângăritul acela
Nejudecaţi, nevinovaţi, ucigaşul acela!
Omorât-au şi pre ai lor, averile au luat,
Şi pre alţii mulţi de ai lor în temniţă au băgat.
Atuncea Cantacuzino, cu multă înţelepţie,
Au cunoscut, şi au pribegit, cu a sa avuţie,
Şi în Moldova au trecut, cu toată casa lui.
Unde mergând el, s-au găsit pre cei doi fraţi ai lui,
Pre Toma şi Gheorghie, cei ce era slăviţi.
Şapte luni în casa lor şăzut-au tot slăviţi.
Mihnia, dar, dacă au aflat de a lor pribegie,
Numaidecât, cu multe daruri, scrie la Înpărăţie,
Multe pungi făgăduiaşte, ca doară i-ar face moarte!
Scrie că e obrezuit, şi alte câte poate,
Şi cum că, câte ficlenii s-au întâmplat domniei,
Toate de el că s-au făcut, dă ştire Înpărăţiei.
Şi pentru aceaia au pribegit, pentru ca să scoarnească
Înpărăţiei scandălă, şi rele să pornească!
Şi cu mânie s-au pornit veziriul şi înpăratul,
Şi capigii cu cărţi trimit, ca să-i aducă capul,
Însă scriind la Ghica-vodă, să facă nevoinţă,
Pre Costandin postelnecul îndată să trimiţă,
Că de domnie s-a lipsi şi capul îş va pune!
Care văzând Ghica-vodă că acestea nu suntu bune,
Dăstulă groază l-au coprinsu; fiind şi cu credinţă,
Nu putea face într-alt chip, fără cât să-l trimiţă,
Ca urgiia înpăratului el să o potolească,
Aşa el socotiia bine să nemerească.