(Fragmente)
Preambulum
Acum tocma nu de demult
Lucru groaznic, de temut,
În Moldova s-au tâmplat
Perire ca de împărat;
Locu-i vestit şi oraşi,
Să numeşte, să ştiţi, Iaşi,
Cu primejdie şi ostaşi.
Ghica-voievod Grigorie,
Domn în mare dregătorie,
Vrând a sta lângă credinţă
Şi neamului mântuinţă,
Cu vicleşug s-au chiemat,
Tirăneşte s-au tăiat,
De başa turcesc legat.
O, amară prăpădire,
Însuş merge la perire!
Că argintul l-au zăbovit
Şi cu capu s-au plătit;
Că turcii îl năpădiră,
Măcar că doi ei căzură,
Şi viiaţa îi luară.