Istoria lui Costandin-Vodă Brâncoveanul - Anonim

O poveste minunată
Auzită în lumea toată
Din-ceput şi din vecie
Precum şi la cărţi ne scrie
Cuvântul cel tipărit
Carele iaste adeverit.
Că lumea iaste trecătoare
Şi încă foarte înşălătoare
Şi mai mult amăgitoare,
De-i face şi-i amăgeşte,
Şi tot aşa îi priilesteşte
Pre domni şi pre înpăraţi mari
Şi pre cei ce sunt mai tari,
De vorbescu de avuţie
Şi să ţin în sămeţie,
Că cându nu ar avea nici o moarte
Şi într-un ceas le lasă toate!
Precum, iată, am privit
Şi Costandin-vodă ce-au domnit;
Întru ani doaozeci şi şase
Bine să înrădăcinase;
Totodată să sculară
Şi duşmanii îl luoară
Din scaun, din Bucureşti.
Ia să-mi şezi şi să priveşti
De-acest domnu mare şi bogat
În ce feli s-au adevăratu
Că tiranul de înpărat
Un agă mare ş-au mânat.
Şi cum el au sosit,
Fără de veste l-au lovit
Şi-i spune cu urgie
Cu cuvinte de mazilie.

Pre boiari tare îi strigă
Toţi la dânsul să să strângă,
Ca fermanul să-l cetească
Şi porunca să-i înplinească.
Cându fermanul cetiia
Toţi boiarii că plângea.
Aşa lor le porunciia
Pre Costandin vodă să-l dea
Cu fii (şi) cu ginerii
Şi cu toţi credincioşii.
Unde vodă auzise
Foarte mult că să scârbisă.
Pre boiari îi întreba
Şi prea tare îi mustra:
- Care din voi mă vicleniră,
Fără de veste mă loviră?
Dar nu den destul v-am cinstit
Şi boiari mari v-am făcut?
Cum de mine vă înduraţi
Den ţară mă înstriinaţi?
Domnul va face dreptate
Pentru a voastră răutate.
Toţi boiarii să lepăda,
Foarte tare să jura,
Cum că nu sunt vinovaţi,
Nici nimic amestecaţi.
Iar Costandin-vodă au grăit:
- Faceţi, dar, ce v-au poruncit
Că eu sunt ca şi un gonit.

Din spătărie eşise,
Despre doamne trecusă.
Atunci doamna plângea
Şi cu glas mare să jălea
Şi toate le sfârşisă
Pentru amar ce le sosisă
Şi coconii începură
Cu glas mare şi cu-o gură:
- Oh! amară primăvară,
Cum ne iau turcii den ţară,
Lipsindu-ne den domnie,
Şi ne duc în grea urgie,
Acest foc, ce ne soseşte,
Nu spre bine ne sfeteşte.
Domnul să se milostivească.
Pre noi să ne izbăvească.
Când cocoanele auziră,
Toate la curte veniră.
Pre rându în case întra,
Cu multă jale suspina:
- Voi, taică, vă înstriinaţi.
Pe noi cu duşmanii ne lăsaţi.
Iar când fu a doao zi,
Imbri(h)orul că sosi,
Şi cum el că au (so)sit,
La boiari au poruncit,
Toţi boiari la el să vie,
Dentre ei domnu ca să-ş pue.
Când boiarii să adunase,
Pre Ştefan spătariul îl alesase
Şi cu halai îl luase
Şi la curte îl adusase.
Ştefan-vodă au întrat
Tocma în casa cea de sfat.
Toţi boiarii, pre rându,
În casă întra
Şi mâna îi săruta.