Epilog, de Miron Costin

Mulţi au rostu şi mulţi suntem şi mulţi te-aşteaptă;
Lumea din primenele nu să mai deşteaptă.
Orice iaste muritoriul cu vreme să petrece;
Trece vremea şi pre-ai săi toţi îi părăseşte.
Cei ce acum petrecem, pomenim alţii
Trecuţi; de noi cu vreme vor pomenii alţii.
Născându-ne, murim; murindu, ne facem cenuşă
Dintr-această lume trecem ca pentr-o uşă.
Astăzi mare şi puternic, cu multă mărire:
Mâine treci şi te petreci cu mare mâhnire.
În lut şi în cenuşă te prefaci, o, oame,
În viiarme, după care te afli în putoare.
Ia aminte, dară, o, oame, cine eşti pe lume
Ca o spumă plutitoare, rămâi fără nume.
Una fapta, ce-ţi rămâne, buna, te leţeşte,
În ceriu cu fericie în veci te măreşte.

1671-1673