Elegia X. Despre bibliotecă şi despre şcoala instituită, de Johannes Sommer

Aceasta era fapta, o, preaînvăţatule Principe, pe care ai putea
S-o adaugi începuturilor alese de unde, printr-o cinstire strălucită,
Ai fi mai cunoscut, dacă biblioteca cea nouă,
Adăpostind felurite cărţi, ar fi fost construită,
Dacă acoperişurile ei luminoase ar ocroti Camenele fugare
Şi dacă Phoebus Apollo şi-ar arăta noua sa podoabă.
Deja credinţa cucernică şi-a înălţat fruntea înaltă
Şi sfinţenia alungată de pe acest meleag s-a reîntors.
Această faptă ţi-a arătat-o ţie Lusinius, acel mare pastor
Al cultului sacru, prin iscusinţa talentului său.
Tu acum zoreşte temerar lucrarea care este rămasă,
Să nu se năruie zadarnic, prin cheltuială, cele începute.
Partea cea mai mare a muncii lăudate a fost învinsă
Şi Apollo îţi veghează acum feluritele cărţi.
Lesne vei împlini şi restul, cu bani din belşug,
Căci curtea cea bogată îţi oferă mari venituri.
De aici ţi se va înălţa, prin cinste pierină, o glorie
Strălucind care, prietenoasă, împodobeşte bărbaţii vestiţi.
Înaintând numele care va trăi prin secole îndelungi
Faima nepieritoare o, Despot, te va cânta mereu.
Bogat era Ptolomeu care, domnind în cetatea egipteană,
Dădea legi trufaşe multor popoare.
Totuşi cine l-ar cunoaşte, dacă uneltele lui Phoebus
Nu ar susţine numele adevărate ale stăpânului lor?
Eternă va rămâne între comorile Pergamului,
Arătându-şi titlurile sale, biblioteca.
De aici romanul Pollio şi-a luat lauda ilustră:
El a întemeiat primul lăcaşul sacru în cetatea
Care, bogată în prăzi de război, nu a lăsat să piară
Operele înţelepţilor grămădite într-o aşezare ruşinoasă.
Vestita victorie, celebrându-l pe Lucullus, a hotărât
Să-i mângâie adesea pletele încoronate cu frunză.
Totuşi nu a ieşit atât de cunoscut din nici un război
Şi nici faptele de arme nu au împodobit bărbatul
Precum artele i-au lăudat victoria la toate popoarele
Şi vila sa ospitalieră plină cu cărţi adunate.
Octavia, vrând să păstreze o faimă eternă,
Când ursitele i-au adus moartea lui Marcellus,
A zidit un lăcaş regal cu numele acestuia
Şi ţi l-a dăruit ţie, ca adăpost, înţeleaptă Thalie!
Ea a închinat fiului ei onoruri fără îndoliere
Care să întreacă piramidele tale, trufaşule Nil!
Ausonia n-a cunoscut, în Roma, nici-o podoabă mai mare
Decât ca Musa să fie binevoitoare faţă de Marcellus.
Priveşte pe regele coborâtor din sângele lui Corvin
Care a condus, o, Despot, meleagul vecin cu tine.
Câtă cucernicie a avut bărbatul, câtă grijă stăruitoare.
Ca evlavioasa curte să adune bunii scriitori.
Lauda pe care a vrut-o, a dobândit-o din anii tineri.
Copil fiind, era demn să fie primul între învăţaţi.
El cumpărase tot ce are Latiul memorabil
În cărţile vechi şi tot ce are fericita Grecie.
Să-ţi dea zeii o bătrâneţe ruşinoasă tâlhare Soliman!
De ce tulburi nobila podoabă, nelegiuite turc?
Oare nu ţi-a fost de-ajuns că cetăţile Ungariei,
Văduvite de oameni, au plâns moartea stăpânului lor,
Ca să nu mai zacă, măcar biblioteca, sfârtecată jalnic
De mâini barbare, în faţa picioarelor tale?
Dar oricât va fi sfâşiat ostaşul volumele risipite.
Nu poate totuşi să uzurpe dreptul contra gloriei.
Va trăi Matei şi se va bucura de lauda eternă,
Iar ceata barbară va împovăra ruguri neguroase.
Păşeşte pe aceste căi, Principe, pe calea asta se merge la astre.
Celelalte toate vor fi ale morţii care va veni.
În acest timp se cade ca eu să mă ostenesc cu credinţă
Pentru copii şi, totodată, să merg pe căi umile,
Până ce îşi vor aşeza temeiurile limbii latine
Şi vor şti, cât mai sigur, să vorbească în graiul ausonic.
Făureşte-ţi speranţe demne de sufletul tău. Făţarnicul Apollo
Nu va trece peste sarcinile investiţiilor tale atât de mari.
Iar tineretul instruit, pe care-l hrăneşti cu destulă plată,
Îţi va face, prin vreme, numele tău strălucit.