Moliere şi gustul clasic

În cea mai veche notiţă relativă la cariera lui Moliere se spune: "il peut passer pour le Terence de notre siecle, qu'il est grand auteur et grand comedien"... (Nouvelles, 1663, III-e partie) - şi Moliere, pe atunci, nu ajunsese decât până la Şcoala femeilor!... Autorul notiţei, Donneau de Vise, jurnalist, poet comic şi critic cu multă trecere în saloane, era om de planul întâi, în lume şi printre oamenii de condei. Judecata lui poate fi luată ca reprezentativă, şi de o valabilitate cu atât mai generală cu cât omul acesta a fost cu statornică duplicitate când admirator, când detractor al lui Moliere, plecat cu cea din urmă slugărnicie părerilor publice şi succeselor imediate. În aceeaşi vreme, Boileau, pe atunci critic tânăr, fermecat de eleganţa şi înţelepciunile teatrale ale tovarăşului de luptă literară, îl salută cu această întrebare plină de laude: "Celui qui sut vaincre Numance,/ Qui mit Carthage sous sa loi, / Jadis sous le nom de Terence,/ Sut-il mieux badiner que toi?/ Ta muse avec utilite / Dit plaisamment la verite"... Iar peste zece ani, legislatorul strict şi năzuros îşi rezumă astfel judecata asupra actorului poet, în versurile reci şi ursuze:... "Si moins ami du peuple, en ses doctes peintures / Il n'eut point fait souvent grimacer ses figures, / Quitte pour le bouffon l'agreable et le fin, / Et sans honte a Terence allie Tabarin". Apostrofa entuziastă din tinereţe, ca şi rezervele aspre din vremea maturităţii stau deopotrivă sub măsura lui Terenţiu. A doua zi chiar după moartea lui Moliere, Robinet, reporterul simplu şi modest, anunţă Curţii şi saloanelor: "Notre vrai Terence francois, / Qui vaut mieux que l'autre cent fois, / Moliere cet incomparable / Et de plus en plus admirable"... Şi înălţarea modernului deasupra anticului nu poate să fie numai o floare de stil necrologic: Robinet vorbea din partea oamenilor de lume, a publicului fără pretenţii umanistice, şi către acest public, al cărui gust era hotărât modern. În adevăr, Saint-Evremond şi Bussy-Rabutin, doi tipici reprezentanţi ai diletantismului elegant, proclamase încă de mult pe Moliere superior comicului latin. Dar şi un om ca Bayle, cufundat în erudiţie clasică şi care obişnuit nu lua prea mult seama la faptele literare ale contemporanilor, scrie (8 mart 1675) către fratele său: "l'antiquite n'a rien qui surpasse le genie de Moliere dans le comique. Aussi depuis sa mort, ne voyons-nous aucune comedie qui vaille la peine d'etre lue". Iar Fenelon - şi umanist şi om de lume - ajunge, cu perpetua şi sinuoasa lui prudenţă în preţuirea anticilor şi modernilor, să se înduplece în sfârşit: "Il faut avouer que Moliere est un grand poete comique. Je ne crains pas de dire qu'il a enfonce plus avant que Terence dans certains caracteres; il a embrasse une plus grande variete de sujets". Pentru a evalua laudele acestui "mondain" antichizant, trebuie ţinut seamă că bunăvoinţa cu care vorbeşte de moderni pleacă de la convingerea că aceştia de abia se desfac din întunericul barbariei; e vorba, prin urmare, numai de o indulgenţă cuvenită meritelor modeste ale unor primitivi. Moliere e singurul modern la care Fenelon constată progres faţă de poetul vechi cu care-l măsoară.