Actul II

(Aceeaşi odaie. - O lampă cu gaz arde pe masă)

SCENA I

VETA, CHIRIAC

VETA

Du-te, puiule, du-te; fii cuminte, sunt aproape de unsprezece... Cine ştie? Vine fără veste!

CHIRIAC

Aş! Mai are două ceasuri bune de alergat; nu poate veni aşa degrab'. 

VETA

De unde ştii ce se-ntâmplă? Paza bună trece primejdia rea. 

CHIRIAC

N-ai grijă, dragă, când îţi spui eu că nu vine; are să meargă până la Cotroceni, ce te gândeşti? Nu-l ştii pe el că umblă agalea?... 

VETA

Bine, dar aş vrea şi eu să mă culc; zău, sunt obosită grozav. Ştii tu că de ieri seară de când ne-am certat, până acum n-am închis ochii? 

CHIRIAC

Ei! D-apoi eu i-am închis! 

VETA

Tocmai d-aia; sărută-mă încă o dată şi du-te şi tu de te culcă. Mâine ai să ieşi la ezirciţ; ai uitat că trebuie să te scoli până-n ziuă? 

CHIRIAC

Bine zici! Cum să uit, se poate? Mâine trebuie să mă scol la patru ceasuri. Are să vie gornistul, să mergem să luăm doi oameni din companie, ca să ridicăm pe Tache pantofarul de la Sfântul Lefterie. 

VETA

Apoi mi-a spus leliţa Safta, că-i bolnav de lingoare. 

CHIRIAC

Ce treabă am eu cu boala lui? Ce, eu sunt bolnav? Nu mă priveşte pe mine. Îl am pe listă, trebuie să se prezante la ezirciţ. 

VETA (tresărind, ca cum ar fi auzit ceva)

Ia taci! (ascultă.) Mi s-a părut că umblă cineva pe portiţă. 'Aide, Chiriac, sărută-mă şi du-te. 

CHIRIAC (o sărută)

Mâine seară nu te mai duci la "Iunion"? 

VETA

Nu, nu mai mă duc fără tine... Dar tu... nu uiţi ce mi-ai făgăduit, - n-o să mă mai necăjeşti niciodată? 

CHIRIAC

Niciodată. (o sărută, o strânge-n braţe şi pleacă.) Bonsoar. (se mai întoarce spre a repeta jocul şi iese în stânga planul din fund.) 

VETA (singură, fredonează încet, coborând la masă)

"Într-un moment de fericire,
Stelele s-au umplut de dor
Şi, printr-o perlă de iubire,
Mi-au revărsat raze lor." 

(fredonează din ce în ce mai încet.) Trebuie să fie trecute de unsprezece... Să mă culc... Ce obosită sunt! Nu mai pot... (şade lângă masă, deschide albumul şi dă de portretul lui Chiriac.) Ah! Ah! Chiriac! (fredonează întâia strofă din "Portretul" de d. G. Sion.) 

"Când ore de-ntristare vor turbura vreodată
Frumoasa-ţi inimioară, tu vei portretul meu,
Şi crede că eu sufer cu tine deodată,
Şi c-amândoi atuncea compătimim mereu." 

(Urmează mai încet; micşorează lumina lămpii de tot şi începe a se pregăti de culcare. - Uşa din fund se deschide încet în vremea asta, şi se arată Rică Venturiano; odaia este foarte slab luminată de flacăra închisă a lămpii.)

SCENA II

VETA şi RICă VENTURIANO, apoi JUPÂN DUMITRACHE şi IPINGESCU de afară

RICĂ (intră, se opreşte pe prag, vede pe Veta în spate, răsuflă din adânc, pune mâna la inimă şi înaintează în vârful degetelor până la spatele scaunului ei; cade în genunchi şi începe cu putere)

Angel radios! 

VETA (dă un ţipăt, se scoală şi fuge în partea ceailaltă a scenii făcându-şi cruce şi scuipându-şi în sân)

A! 

RICĂ (întorcându-se în genunchi spre partea unde a fugit ea)

Angel radios! Precum am avut onoarea a vă comunica în precedenta mea epistolă, de când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară mi-am pierdut uzul raţiunii; da! Sunt nebun... 

VETA

Nebun! (strigând.) Săriţi, Chiriac! Spiridoane! 

RICĂ

Nu striga, madam, (se târăşte un pas în genunchi) fii mizericordioasă! Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer peste poate, parcă sunt turbat. 

VETA

Turbat?... Domnule, spune-mi degrab', c-aminteri, strig: cine eşti, ce pofteşti, ce cauţi pe vremea asta în casele oamenilor? 

RICĂ (se ridică şi se apropie de dânsa tăindu-i drumul)

Cine sunt? Mă întrebi cine sunt? Sunt un june tânăr şi neferic, care sufere peste poate şi iubeşte la nemurire. 

VETA

Ei! Ş-apoi? Ce-mi pasă mie! (după o mică reflecţie.) Vai de mine! Ăsta e vun pungaş: a aflat că nu-i dumnealui acasă şi umblă să ne pungăşească. (tare strigând.) Chiriac! Spiridoane! Săriţi! Hoţii! 

RICĂ (cu mâinile rugătoare)

Nu striga! Nu striga! Fii mizericordioasă; aibi pietate! M-ai întrebat să-ţi spui cine sunt, ţi-am spus. Mă întrebi să-ţi spui ce caut... Ingrato! Nu mi-ai scris chiar tu însuţi în original? 

VETA

Eu? 

RICĂ

Da! (se ridică.) Nu mi-ai scris să intru fără grijă după zece ceasuri la numărul 9, strada Catilina, când oi vedea la fereastr că se micşorează lampa? Iată-mă. M-am transportat la localitate pentru ca să-ţi repet că te iubesc precum iubeşte sclavul lumina şi orbul libertatea. 

VETA

Adevărat, domnule, parol că eşti nebun. Visezi; ţi-am scris eu dumitale vreo scrisoare? Auzi obrăznicie! Ştii dumneata cu cine vorbeşti?