Actul I

(Interiorul unei cârciume, clădire cu grinzi de lemn. În fund, la mijloc, uşa de intrare; la stânga, fereastră mare de prăvălie cu oblon; lângă fereastră, taraba. La stânga, planul întâi şi al doilea, două uşi cari dau în două odăi. La dreapta, planul întâi, chepengul beciului şi o uşe care dă în celar. La stânga, în faţă, o masă de lemn şi scaune rustice. Laviţe pe lângă pereţi.)

SCENA I

DRAGOMIR, GHEORGHE şi ANCA

(Toţi trei stau împrejurul mesii pe care arde o lampă mică cu petrol. Gheorghe ţine o gazetă în mână. Anca lucrează la o cămaşe.)

GHEORGHE

... E greu să scape, fireşte... dar se-ntâmplă... Aşa fac mai toţi câţi scapă: dintru-întâi s-arată pocăiţi, se prefac proşti, se dau tot cu binişorul, şi odată, când le vine bine, p-aici ţi-e drumul... 

DRAGOMIR

Adică şi ăsta era şiret... se prefăcea... (zâmbind.) Am înţeles! 

GHEORGHE

Ştiu eu? 

DRAGOMIR

Fugi, mă, d-acolo! 

GHEORGHE

De ce să nu crezi că s-a prefăcut? 

ANCA

Asta e! Nouă ani de zile!... Cine se preface atâta vreme aşa, şi să nu fi fost nebun, tot acolo ajunge... până la urmă tot nebuneşte. 

DRAGOMIR

Dac-a fost ticălos, prostul! L-a găsit cu cămaşa plină de sânge, a văzut la el luleaua, tutunul şi amnarul mortului... Dacă s-a bucurat să fure nişte nimicuri de la un mort pe care l-a găsit în pădure, eu stric?... Era tâmpit... când i-a citit osânda, râdea... 

ANCA(cu mult interes)

Cum?... De unde ai văzut tu când i-a citit osânda? 

DRAGOMIR

Am fostla judecată. 

GHEORGHE

Ai fost? 

ANCA (din ce în ce mai interesată)

La care judecată? 

DRAGOMIR (contrariat)

La juraţi, când l-a osândit. 

ANCA

Ai fost tu la juraţi!... şi mie atâţia ani de zile să nu-mi spui! 

DRAGOMIR

Ţi-am spus... 

ANCA

Ba nu. 

DRAGOMIR (supărat)

Ei! Aşa e, nu, fireşte. La ce?... Să-ncepi iar să-mi boceşti pe răposatul? 

ANCA (clătinând din cap)

Dragomire! (se scoală şi trece la tarabă.) 

DRAGOMIR (după ce s-a uitat urât la ea, cătră Gheorghe)

Ia citeşte, mă, înainte, să vedem ce s-a făcut nebunul. 

GHEORGHE (căutând şirul în ziar, apoi urmând citirea)

"... precum şi toate cercetările au fost zadarnice. Soldatul mărturiseşte că de multe ori a mers cu nebunul la apă, că-l lăsa la fântână singur şi el se ducea să-şi vază amanta. Nebunul venea cu doniţele pline şi-l chema să se întoarcă împreună la temniţă. Tot timpul, nebunul a fost ca şi liber, în orice caz foarte puţin păzit. Era bun şi foarte simpatic tutulor - afară de accesurile acute în care-l apuca mania persecuţiei. După cum afirmă soldatul, nebunul ar fi căzut în ocna a veche, care e părăsit de pe vremuri..." 

DRAGOMIR (cu interes)

Care va să zică... a murit...? 

GHEORGHE

Ba bine că nu. 

DRAGOMIR (aparte)

A murit!... 

GHEORGHE

Ia spune, Dragomire, ce fel de om era... Eu n-am văzut de când sunt o judecată la juraţi... Aş vrea să văz şi eu o dată... Ce face, ce zice, omul pe care-l judecă? 

DRAGOMIR

Ce să facă?... Stă şi el între puşti şi aşteaptă să se isprăvească mai degrab'... 

ANCA (la tarabă)

Dar tu, Dragomire, ai mers aşa din întâmplare ori dinadins? 

DRAGOMIR (întorcându-se spre ea)

Dinadins?... Ce nu ţi-e bine?... De ce să merg dinadins? (lui Gheorghe.) S-a nemerit să fiu în oraş... mă dusesem să vânz nişte lână. (răstit, cătră Anca, care şade rezemată cu coatele pe tarabă.) Ce faci acolo? 

ANCA

Nimic... Ascult. 

DRAGOMIR

Asculţi! (din ce în ce mai aspru.) Nu-ncepi iar să boceşti pe răposatul? Că iar am vorbit de el... 'Aide de! Începe... jeleşte-l!... (Anca trece binişor şi iese în stânga; - cătră Gheorghe.) Eu zic că nebunul nu era vinovat; degeaba l-a băgat douăzeci de ani la ocnă! 

GHEORGHE

Ştii c-ar fi ciudat - că s-a mai întâmplat aşa lucru... să te pomeneşti că prinde vreun tâlhar şi ala spune: tot eu am făcut acu câţiva ani omorul din pădurea Corbenilor... Uite de ce şi uite cum... 'Ai? 

DRAGOMIR

Se prea poate. 

GHEORGHE

Ce te faci atuncea cu nebunul?... 

DRAGOMIR

Care? 

GHEORGHE

Care a fost osândit degeaba. 

DRAGOMIR

Ai zis c-a murit. 

GHEORGHE

Să zicem că trăieşte... 

DRAGOMIR

Cum să trăiască?... A căzut în ocna părăsită... 

GHEORGHE

Nu... să zicem că n-a căzut, să zicem c-a fugit şi pun mâna pe el... Cine-i plăteşte atâţia ani la necaz? 

DRAGOMIR

Dumnezeu... (pauză.) Mă, Gheorghe, tu cam ştii legile... 

GHEORGHE

Aşa ş-aşa... (Anca intră şi se opreşte în uşe.) 

DRAGOMIR