La Tazlău

...Un pitic şi doi giganţi!... Cam aşa înfăţişare, cel puţin, trebuie să fi avut eu între Sgribincea de-o parte şi Huţan de cealaltă, deoarece, cu tot prisosul de înălţime ce s-ar fi cuvenit să-mi dea spatele Pisicuţei, capetele noastre, a tustrei, nu se ridicau totuşi în văzduh mai sus unele decât altele; ba mi se pare chiar că fundul pălăriei mele, cu toate silinţele ce-şi dădea, nu izbutea nici întrun chip să se înalţe dincolo de curmătura căciulilor vreunuia din ei... Şi până ce Sgribincea să-şi deschidă o dată lărgimea imensă a pasului său greoi şi rar pe întinderea de muşchi verde a plaiului rourat, biata Pisicuţei îşi cheltuia jumătate din gebeaua întregii sale vieţi, ţesându-şi iute la suiş mersu-i harnic şi mărunt; şi, până ce Huţan să-şi ia suflet, sorbind văzduhurile dintr-o dată în pieptul său puternic, o întreagă vijelie s-ar fi putut alcătui din răsuflările la un loc, ce izvorau zgomotoase şi repezi pe nările înfierbântate şi larg deschise ale Pisicuţei, sub truda opintirilor la deal...

Iar când, pe muchia verde a opcinii, ne întâlnirăm în faţă cu soarele ce-şi înălţase deplin, peste sprânceana răsăriteană a pământului, discul său înflăcărat, chipurile noastre de umbră se lungiră în aer trecând pe deasupra stânii şi se deşirară mistuinduse pe zările depărtate ale munţilor din apus... Lumina răsăritului scălda feţele noastre şi, sub văpaia curată a ei, cei doi uriaşi se înfăţişară transfiguraţi privirilor mele! Cu atât de neînchipuit farmec se amestecau sclipirile de aur antic ale razelor soarelui în pletele lor negre, bogate şi lungi, aşa de fraged înflorite se arătau ochilor mei trăsăturile bărbăteşti şi pline de viaţă ale chipului lor puternic în bătaia de flăcări piezişe a răsăritului trandafiriu!...

Şi, fiindcă Pisicuţa, ori de câte ori o lua prea repede din loc, obosea numaidecât, apoi o oprii un minut pe zare spre a-şi mai lua suflet. Huţan şi Sgribincea se opriră şi ei.

— Măi flăcăi, le zisei eu când fu să plecăm din nou, măi flăcăi, ia căutaţi de mai răriţi cel pas, că cu mersul vostru aveţi să-mi oftigiţi iapa până-n Tazlău; ş-apoi socot că turcii nu ne-or fi alungând de la spate.

— Aşa-i, cucoane, da vezi 'neata că, de-om merge aşa pe- ndelete, apoi ne-apucă noaptea-n pădure şi n-om putea trece Tazlăul cu lumină, că-i departe şi locurile-s tari.

— Noapte, nenoapte, tari, netari, voi să mergeţi aşa ca să nu-mi oftigiţi iapa; şi vedeţi, bre, de alegeţi şi voi un drum mai trăgănat, că — după ce văd eu înaintea mea — apoi avem de străbătut până-n sat un tartar întreg de munţi şi mă tem să nu mă lase iapa-n drum cu şaua-n spate.

— Apoi dă, cucoane, răspunse tot Huţan, pân-om da din sus de Preluce, în dreptul Rotăriei, om tot urca ş-om tot scoborî, că, până-n sus de Preluce, n-om putea merge pe vale — că-i valea strâmtă şi plină de stânci; da de-acolo-nainte, dac-a da Dumnezeu ş-om trece cu lumină peste Tazlău, apoi mergem până-n sat tot pe drum de hodină.

— Ş-o să suim multe dealuri, măi Huţane?

— Apoi urcăm numai pe Goşman şi pe Negru; ş-apoi suim pe Geamănă, de-acolo apucăm plaiu şi dăm devale-n Preluce.

— Da ce mâncare-s Prelucele tale, bre?

— Ia nişte poiene-ntre dealuri, mai jos de Durău.

— Da de ce Durău spui tu, mă Huţane? Eu ştiu că Durău-i la poalele Ceahlăului; ori poate-i fi umflat tu Ceahlăul în spate, cu Durău cu tot, şi l-ăi fi strămutat pe meleagurile tale.

— Apoi a hi Durău, şi pe-acolo, cucoane; da la noi se cheamă Durău, unde curge apa-n jos de pe stâncă, preţ, aşa, ca la două staturi de om înălţime.

— Da ce ne-om face noi, mă Huţane, bagă de seamă Sgribincea, dac-or hi revărsate Prelucele?

— Ei, ce ne-om face?... ia ce ne-am mai făcut, mă Sgribincea; ne-om vârî şi noi în apă pân' la brâu ş-om ieşi devale-n sat.

— Noi... da'nealui?

— Ei!... 'nealui îi călare, şi doar ştiu că nu s-a-neca de călare tocma-n Preluce; greu a hi pân-om trece Tazlăul, că, vorba lui moş Căpăţână, a hi vinind cu schinare ca un balaur.

— Bre, zisei eu după un minut de gândire, da n-am putea noi să ţinem cumva coama dealurilor pân'la Prelucele voastre, fără să mai tot urcăm şi să tot scoborâm la tihărăi?

— Ba cum nu, cucoane, s-ar putea; numai, vezi 'neata, că lucru-i cu depărtare mare; din plaiu Gitioanei ieşim în poienile Guşmanului, după aceea dăm pe la fundul Negrului în poienile Gemenii, apoi apucăm plaiu şi scoborâm devale-n Preluce; numai, vezi 'neata, că asta-i treabă măcar de două zile şi noi n-om putea, că mâini trebuie să him înapoi la stână, răspunse Huţan, care citea ca pe carte geografia muntelui.

— Apoi, dacă-i aşa, apucaţi şi voi, măi flăcăi, pe unde ştiţi; numai cât vedeţi de mă scoateţi şi pe mine şi pe iapă teferi pân'la Tazlău.

— Apoi, dă, cucoane, aşa chitim şi noi, dac-a da D-zeu. Şi fiindcă ei amândoi chiteau tocmai aşa cum era să dea D-zeu, apoi, după un minut de odihnă pe zarea dealului, descălecai şi începurăm a scoborî la vale.