Art. 214

Avocatul (se scoală): În sfârşit, mai veniţi în zilele astea pe la mine; ne vom mai consulta; poate să găsim ceva... A! nu cumva ai vreo scrisoare de la soţia dumitale?...

Cocoana: Hehei! câte! de când trata amor. (Iar la ureche: dar avocatul e prea-nalt şi cocoana nu-l ajunge din picioare.)

Tânărul: Ba, am vreo trei, de când eram astă-toamnă cu domnul inspector trimis în anchetă în Dobrogea... Am stat vreo trei săptămâni, şi dumneei era straşnic de supărată că nu-i trimeteam mereu parale...

Avocatul (ca având o idee luminoasă): Bravo! vino mâne-poimâne dimineaţa cu scrisorile... poate să avem şansă... cine ştie? poate să avem mare şansă!

Feciorul (intrând iar): Conaşule, se răceşte.

(Avocatul, mânând pe cei doi clienţi cu binişorul până la uşe, i scoate afară din biurou; în vestibul, cocoana, râzând, vrea să-i spuie ceva la ureche; avocatul o depărtează şi apucă spre sufragerie. Cocoana pleacă facând cu ochiul.)

Tânărul (urmându-o şi netezindu-şi jobenul cu mâneca): Stai, mamiţo, nu aşa iute!

II

Acelaşi biurou de avocat. În aceeaşi zi, orele patru d. a.

Avocatul intră cu servieta subsuoară, urmat de fecior.

Avocatul: Afară de ăştia nu m-a mai căutat nimeni?

Feciorul (gândindu-se mai bine): Ba da, conaşule, un popă şi o damă tânără; a zis popa că vine mai târziu.

(S-aude soneria zbârnâind cu insistenţă.)

Avocatul: Vezi cine e.

(Feciorul aleargă. Avocatul s-aşază la biurou, îşi desface servieta şi deschide un dosar.

Un popă venerabil intră. E un om de vreo şaizeci şi cinci de ani; barbă şi păr mai mult albe; faţa foarte roşie mai ales la pomete şi alte proeminenţe; ochii spălăciţi, albaştri, dulci şi lăcrimoşi. Poartă în mâna dreaptă baston înalt, negru, cu măciulie de os alb; mâna stângă o ţine în buzunarul giubelii; cu toate că părintele păşeşte cu multă metodă aplecându-se-ntr-o parte, tot se denunţă aproape sigur unui ochi deprins că mâna stângă a părintelui, disimulată sub giubea, duce o greutate considerabilă.

În urma părintelui, o tânără persoană, ca de vreo optsprezece ani: o frumuseţe de fată; ochi verzui mari, sub gene şi sprâncene negre ca şi părul buclat al capului; naltă şi mlădioasă, mergând, pare că pluteşte - la grâce plus belle encore que la beaute! E foarte cochet îmbrăcată: o pălărie de pâslă în tricorn, de coloare gris-fer, tivită pe margini cu şiret de fir, ca şi manteluţa de aceeaşi coloare - şic de tot.)

Avocatul: Blagosloveşte, părinţele.

Popa: Domnul, taică!

Avocatul: Ia poftiţi, luaţi loc.

Tânăra: Mersi.

(Părintele şi tânăra se aşază lângă biurou în faţa avocatului. Părintele se aşază, cu metodă, aşa că ajunge cu mâna stângă la potrivită distanţă ca să poată lăsa binişor jos pe covor sarcina purtată pe sub giubea. Şezând jos părintele, poalele giubelii se dau într-o parte, aşa că jos lângă scaun se vede acum bine ce ţinuse părintele-n mână: o legătură de basma roşie cadrilată în stil scoţian. Legătura stă ţapănă-n picioare într-o formă conopiramidală prelungă şi coronată cu două funde-nnodate-n cruciş - o siluetă foarte zveltă.)

Avocatul (care priveşte adânc şi foarte distrat la tânăra persoană): Dv. sunteţi fiica părintelui, domnişoară?

Tânăra: Nu sunt domnişoară, domnule...

Popa (cu duios regret patern şi foarte răguşit): Nu mai e de trei ani domnişoară, biata fată!... s-a dus de mult bunul ei!... Acu încă, gândim, dacă o vrea Maica Precista, să devorţăm...

Avocatul (care priveşte cu multă stăruinţă la tânăra clientă, fără s-asculte îndestul vorbele părintelui): Damă, care va să zică?... damă?

Tânăra: Da, domnule, damă...

(Părintele se uită la legatură, să vază dacă şade bine; legătura îşi ţine mândră fundele-n sus.)

Avocatul: Aşa tânără!... De câţi ani, doamna mea?

Tânăra: Am împlinit optsprezece ani la două dechemvrie trecute.

Avocatul (din ce în ce mai dus): La doua dechemvrie!... Aşa tânără!!

Popa: La sfântul prooroc Avacum...

Avocatul (şi mai dus): Avacum!... Aşa tânără!

Tânăra (tristă): ... şi fără noroc!

Avocatul: Fără noroc! dumneata?...

Popa: Uite, ea! Dacă n-a vrut Maica Domnului!

Tânăra: De-aia am venitară la dumneatale. (Roşeşte.)

Avocatul (fericit): La mine...

Popa: Pentru ca s-o devorţezi.

Avocatul: O divorţez.

Popa: Şi helbet! Cunoaştem şi noi filotimia obrazului... Al dracului am răguşit... sfintele sărbători!...

Avocatul: Slujbă multă...

Popa: Al dracului... şi lumânările proaste... fac fum...

Avocatul: Părinte, nu luaţi o cafea?... Doamna nu ia o dulceaţă, bonboane?

Tânăra: Mersi... (Roşeşte.)

Popa: Ba, dac-ai fi bun, mai bine un pahar de vinişor; mâncai nişte afurisiţi de ţâri.

(Avocatul sună. Feciorul intră; apoi, după ce a primit de la stăpân un ordin discret, iese.)

Avocatul: Dar, pardon, am uitat să întreb cum se numeşte doamna...

Tânăra: Acriviţa Popescu. (Roşeşte.)

Avocatul: Acriviţa?! Frumos nume!... Acriviţa!