Art. 214

I

Un biurou de avocat. Ora 9 dimineaţa.

Avocatul, un licenţiat începător, stă la biuroul său, studiind nişte hârtii.

O cocoană intră urmată de un tânăr.

Cocoana este îmbrăcată, cum purtau înainte vreme mahalagioaicele, cu barej havai legată la cap, rochie şi pieptar de lână de aceeaşi coloare, şi un tărtănaş conabiu, făcut cu igliţa; în mâni, mănuşi de imitaţie de mătase fără deşte. E o femeie de vreo cinzeci de ani destul de bine ţinută; cam prea dreasă la obraz; sprâncenele ca nişte lipitori; dinţii cam negriţi de ristic şi de tutun; foarte veselă şi vioaie, vorbeşte şi gesticulează degajat, chiar cu multă volubilitate şi cu o figură plină de expresie. Tânărul are aerul unui impiegat de minister; redingotă de camgarn la trei butoni, cravată strigătoare, pantaloni de coloarea oului de raţă leşească şi pălărie cilindru. El urmează cu încredere pe femeie, care intră cu pasul hotărât.

Cocoana: Las' că-i spui eu tot lu' domnu avucatu. (Înaintează spre biurou.) Bonjur... Mă recomand Tarsiţa Popeasca, văduva lu' priotul Sava de la Caimata, care a dărămat-o Pache, când a făcut bulivardu ăl nou, şi fiu-meu, Lae Popescu.

Avocatul: Poftiţi, luaţi loc.

Cocoana: Mersi!

Tânărul: Mersi! (Şed.)

Cocoana (scoate o tabachere, din aceasta o ţigaretă militară, pe care o pune în gură. Avocatul îi oferă chibrituri; ea aprinde ţigareta; trage de două-trei ori, şi, dând fumul pe nas): Uite la ce-am venitără noi la dumneata, care ne-a recomandat o prietină a noastră, finc-a avut şi dumneei o chestie (face cu ochiul râzând şi arătând pe Lae, care se uită la lucrurile din biuroul avocatului de jur împrejur şi-n tavan la policandru), tot într-o pricină, de par egzamplu acuma, vine vorba; şi zice: du-te negreşit la dumnealui, că-ţi face dumnealui treaba.

Avocatul: Care cocoană, mă rog?

Cocoana: Miţa...

Avocatul: Care Miţa...?

Cocoana (râzând, dând fum pe nas şi făcând cu ochiul): Ei! nu te mai face acu... Miţa, de! care ai devorţat-o dumneata...

Avocatul: ...?

Cocoana: Care ai devorţat-o dumneata de Pricopoiu de la Ciulniţa.

Avocatul (după o prefăcută sforţare a memoriei): A! madam Zaharidi...

Cocoana: Ei, da! aşa te-nvaţă... Zaharidina... (Se apleacă la urechea avocatului şi-i şopteşte ceva râzând cu multă intenţie. Avocatut zâmbeşte cam sfiindu-se de atâta apropiere. Cocoana se trage repede de la urechea lui şi pune graţios trei deşte de la mâna stângă peste buze.) U! pardon... oi fi mirosind!... Am gustat de dimineaţă nişte anghelică de casă... Nu ştiu ce purdalnicu îmi venea de cum m-am sculat, pardon, de la stomac!... (Cu aceeaşi mişcare graţioasă, se apasă cu cele trei deşte la lingurea făcând ceea ce se zice pe franţuzeşte une petite moue degoûtee.)

Avocatul: Ei! şi afacerea dv.!...

Tânărul (aplecând ochii din tavan): E pentru...

Cocoana (după ce şi-a aprins o ţigaretă): Las' să spui eu. (Către avocat:) Eu i-am spus: Lae, nu face pentru tine; dar el, amurezat... n-ai ce-i face! nu şi nu! că se omoară, dacă nu-l las. (Către Lae:) Ai văzut acu, mangafache! (Cătră avocat, cu blândă filozofie:) Furia tinereţii... n-ai ce-i face! asta e al tinerilor dat. (Iar s-apleacă la urechea avocatului şi-i şopteşte cu multă intenţie şi sclipind din ochi. Avocatul iar evită contactul. Cocoana iar face mişcarea-i graţioasă.) U! Anghelica, bat-o focu! (Apoi iar s-apasă la lingurea.)

Avocatul: În sfârşit... în sfârşit, cum stă chestia?

Cocoana: El... Lae...

Tânărul: Lasă-mă, mamiţo, să spui eu.

Cocoana: Ei! poftim, spune. (Fumează şi se uită şi ea la policandru.)

Tânărul: Eu vreau să dau divorţ...

Avocatul: Eşti însurat de curând...

Cocoana: De...

Tânărul: Lasă-mă, mamiţo! ce? eu sunt prost? (Cătră avocat:) De trei ani.

Avocatul: Copii aveţi?

Cocoana: Ei, aş! unde poate aia să facă? (Se dă la urechea avocatului.)

Avocatul se scoală repede-n picioare şi se duce-ntr-un colţ al biuroului, unde s-apleacă puţin asupra unui castronaş cu nisip.

Cocoana (care i-a urmărit mişcarea): Ai şi d-ta de dimineaţă arsuri la stomac; să-mi dai o sticluţă, să-ţi aduc şi dumitale niţică anghelică... de casă.

Avocatul (coborând înapoi la biurou, ştergându-se la gură cu batista; către tânărul client): Şi ce motive putem invoca?

Tânărul: Nu-mi mai convine, domnule, pentru ca să trăiesc cu dumneei...

Avocatul: Apoi asta nu-i un motiv... Trebuiesc motive...

Cocoana: Parcă dumneatale ce treabă ai? să le găseşti! Nu mai vrea să trăiască cu ea şi pace bună! bărbat e! de unde nu, îşi ia căciula şi pleacă... Iaca.

Avocatul: Bine, pleacă; dar femeia îl urmează, trebuie, are chiar datoria să-l urmeze.