XIV. Scriitoarele

Atenţia acordată de scriitori colegelor lor de breaslă se pare că n-a fost mulţumitoare, mai tot timpul existenţei Societăţii Scriitorilor Români. Înţelegem această stare de lucruri din evenimentul, surprinzător, petrecut în lumea noastră literară, în anul 1925: constituirea unei Societăţi a Scriitoarelor. Iniţiativa o are Adela Xenopol, "sora marelui Alexandru", cum o numesc ziarele. Pe lista fondatoarelor sunt 26 de scriitoare şi de publiciste, între care vom găsi şi patru vechi membre ale Societăţii Scriitorilor Români: Isabela Sadoveanu, Constanţa Hodoş, Natalia Negru şi Sofia Nădejde. Este de crezut, deci, că acestea au împărtăşit punctul de vedere, cu privire la situaţia scriitoarelor, exprimat de Adela Xenopol în articolul: La merit egal, drept egal, publicat în "Revista Scriitoarei". Iată câteva rânduri din acest articol, care enunţă poziţia viitoare a scriitoarelor: "Scriitorii au sporit, dar destul de rar răzbeşte scriitoarea, şi de multe ori reuşita ei e datorită umilitei protecţiuni [...]. Doar artista teatrului a ajuns la demnitatea de egal la egal, fiindcă nu o mai poate înlocui pe scenă un bărbat [...]. Constatăm cu regret pentru colegii noştri că am ajuns un caz patologic - înlăturarea valorii feminine. Până şi în bilanţul anual al imprimatelor, nu se vorbeşte decât de scriitori, cu toate că sunt apărute în cursul acestui an nouă volume datorită membrelor societăţii noastre [...]. Avem destule inteligenţe pregătite pentru a înfiinţa o secţiune de studiu în vederea viitoarei Academii a Femeilor [...]. Scriitoarea nu a pătruns încă, cu adevărata ei valoare, ci cu aceea sub care binevoieşte să o prezinte critica scriitorului stăpân pe toată publicitatea şi părtinitor [...]. Scriitoarea nu este încă învestită cu drepturile de valoare intelectuală; ea nu se prezintă, se strecoară [...]. Scriitoarea, nefăcând politică, e mazilită de la toate drepturile ce i se cuvin legal [...]. Pentru ce o societate a scriitoarelor, când există una a scriitorilor? Întreb colegii: Este reprezentată scriitoarea în comitetul teatral, la Casa şcoalelor, în consiliile literare, în comitetele caselor de editură, la Academie? Câte premii le-a dat Societatea Scriitorilor Români? Câte scriitoare au fost invitate la şezători, în ţară? Câte permise de cale ferată au? [...]. Noi ne-am afirmat ca talent şi suntem egale scriitorilor, deci nu vom înceta să luptăm pentru dreptatea cauzei noastre. La merit egal, drept egal".

Întrebările puse de preşedinta Societăţii Scriitoarelor au rămas fără nici un răspuns, deşi problemele generatoare de nemulţumiri erau bine cunoscute. Până în 1926, dintre cele 28 de membre ale Societăţii Scriitorilor Români, fuseseră premiate numai două: Lucia Mantu, în 1924 şi Henriette Yvonne Stahl, în 1925. În comitete, la edituri, la şezători, la Academia Română - nici o scriitoare. Deci protestele erau îndreptăţite.

Deşi puţine şi neajutorate de nicăieri, scriitoarele membre ale societăţii nou înfiinţate reuşesc să-şi consolideze organizaţia. Constituirea s-a făcut la 19 februarie 1925 şi presa capitalei a anunţat-o în termeni binevoitori. "Într-o atmosferă de caldă prietenie şi entuziasm, s-au pus bazele primei Societăţi a Scriitoarelor Române; romanciere, nuveliste, autoare de piese, conferenţiare, ziariste şi traducătoare". La un an după constituire, această societate îşi are revista sa proprie, în care găsim scrieri semnate de mai toate membrele, plus ale altor scriitoare consacrate: Hortensia Papadat-Bengescu, Claudia Millian, Ticu Arhip, Agatha Grigorescu, Alice Gabrielescu, Sanda Movilă, Maria Cunţan. Publicaţia s-a numit: Revista Scriitoarei. Primul număr a apărut în luna noiembrie 1926 şi în paginile sale ni se aduce la cunoştinţă, între altele, şi faptul că Societatea a fost recunoscută persoană morală, la data de 31 martie 1926. În afară de articolul La merit egal, drept egal, semnat de Adela Xenopol în primul număr al revistei, n-a mai apărut nici un rând din care să se afle nemulţumirile femeilor încadrate în munca literară. Se vor fi îndreptat lucrurile? Poate că da, de vreme ce - iarăşi surprinzător - în ianuarie 1929 găsim o restabilire a armoniei dintre scriitoare şi scriitori - publicaţia femeilor apare cu un titlu nou: Revista scriitoarelor şi scriitorilor români, iar în comitetul de conducere sunt anunţaţi: Margareta Miler-Verghi, Hortensia Papadat-Bengescu, Aida Vrioni, Claudia Millian, Ticu Arhip (înainte semna Archip), Liviu Rebreanu (pe atunci preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români), Ion Peretz, Ion Pillat, Adrian Maniu. Adela Xenopol este menţionată: fondatoare. Având o apariţie lunară, Revista Scriitoarei, continuată de Revista scriitoarelor şi scriitorilor români, a apărut până în 1943. La ea au colaborat şi Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Mateiu Caragiale, Camil Petrescu şi G. Bacovia.