VI. Şezătorile

Abia instalat la cârma Societăţii, Mihail Sadoveanu porneşte la treabă, chiar în anul 1909. Privirile sale sunt îndreptate mai întâi către românii de dincolo de Carpaţi, pe care-i ştia dornici să audă graiul strămoşesc, din gura făuritorilor acelor cărţi ce le veneau, greu şi rar, în satele vremelnic stăpânite de străini. Împreună cu cei mai entuziaşti din comitet, preşedintele tinerei organizaţii întocmeşte un program de şezători şi porneşte la drum - deocamdată pe cheltuiala lor personală. Turneul - căci turneu a fost, în toată regula - cuprinde mai întâi oraşele: Galaţi, Buzău şi Piatra-Neamţ. Trecuse numai o lună de la înfiinţarea Societăţii şi ziarele începeau să consemneze această frumoasă activitate. Premiera a avut loc la Galaţi, ultima duminică a lunii noiembrie 1909. Ziarul "Dunărea de Jos" scrie următoarele despre desfăşurarea şezătorii: "Societatea Scriitorilor Români, înfiinţată la Bucureşti sub preşedinţia domnului Mihail Sadoveanu, hotărând o serie de şezători literare, a ţinut pe cea dintâi la Galaţi [...]. Am avut ocazia să-i ascultăm pe: Mihail Sadoveanu, Dimitrie Anghel, Cincinat Pavelescu, Eugen Lovinescu, Ion Minulescu, citind din operele lor, iar soţii Bârsan, artişti din Bucureşti, au citit Satira IV, de Eminescu şi au jucat o piesă de teatru în aplauzele publicului [...]".

După Galaţi au urmat şezătorile de la Buzău şi Piatra Neamţ, apoi la Suceava, în felul acesta, Societatea Scriitorilor Români situându-se, cum semnala presa literară: "în centrul mişcărilor culturale, iar scriitorii noştri dovedindu-se că s-au grupat în jurul steagului ce s-a arborat; dar începuturile sunt grele şi duşmăniile sunt mari [...]".

O altă şezătoare se ţine la Cernăuţi şi apoi, cea mai reuşită, la Câmpulung, "unde scriitorii bucureşteni, uniţi cu cei bucovineni, sunt primiţi sărbătoreşte, de mii de oameni, călări, pe jos, cu buciume, cu drapele tricolore" - cum aflăm din revista Junimea literară, care dă şi extrase din cuvântarea ţinută de Mihail Sadoveanu: "Societatea Scriitorilor Români este o societate pur culturală, din care fac parte scriitori din toate ţările locuite de români. În activitatea lor, membrii ei s-au gândit să închege pretutindeni, oriunde sunt români, o legătură între ei şi cărturarii neamului; de aceea au pornit printre fraţii lor, să le dea încă o dată îndemn pentru păstrarea limbii şi a cărţii noastre româneşti, căci cartea este lumina ce va risipi întunericul din juru-ne, iar limba română este maica noastră; dacă am pierde-o rămânem orfani şi ne-ar călca în picioare neamurile străine".

Întâile şezători din Moldova şi Bucovina s-au desfăşurat sub semnul comemorării lui Ion Creangă, "unul dintre cei mai buni scriitori ai neamului" - cum l-a definit Mihail Sadoveanu, care a citit din operele sfătosului povestitor, cu vocea sa molcomă, dând adânci rezonanţe în sufletele învolburate de patriotism ale ascultătorilor. Şezătoarea de la Câmpulung s-a ţinut la 3 ianuarie 1910, şi la ea au participat, în afară de scriitorii veniţi de la Bucureşti, bucovinenii: Liviu Marian, Sextil Puşcariu şi Gh. Tofan. La 6 ianuarie 1910, aceeaşi echipă repetă "citirile literare în public", la Rădăuţi, scriitorii "legându-se astfel de toate inimile iubitoare de artă şi de neam".

În anul următor sunt continuate şezătorile din Transilvania, începând cu Sibiul. Pregătirile de la Bucureşti sunt mai mari ca înainte. Sibiul este centrul românismului transilvănean şi totul va trebui reuşit în cele mai mici amănunte. Caton Theodorian îşi va împărtăşi emoţiile călătoriei pentru această şezătoare, în revista "Căminul nostru": "La Sibiu ne întâmpină marele Goga (deci acesta era socotit mare chiar din primii ani ai activităţii sale poetice) şi Octavian Tăslăuanu, conducătorii revistei Luceafărul [...]. Şezătoarea a fost un triumf [...]. Seara s-a dat un bal în cinstea scriitorilor, cu jocuri din Banat şi Bucovina: Hora fetelor, Brâul, Zuralia, Căluşarii[...]". Emil Gârleanu va nota şi el: "Niciodată n-au fost atâţi scriitori la un loc, ca la această şezătoare [...]". Iată-i, după ordinea intrării în scenă, în acea memorabilă zi de 5 martie 1911: Octavian Tăslăuanu - cuvântul de prezentare a şezătorii; Octavian Goga - declamarea poeziilor: De mult, Un om, Prăpastia; Emil Gârleanu - citirea schiţelor: Trandafirul şi Voinicul; Cincinat Pavelescu - poezii şi epigrame; Caton Theodorian - schiţa La masa calicului; D. Nanu - versuri; I. Agârbiceanu - schiţa Întâlnirea; Corneliu Moldovanu - Baladă; Dinu Ramură - versuri; A. Mândru - versuri; Maria Cunţan - versuri; iar în încheiere, "Domnişora Maria Filotti, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, sosită cu scriitorii, a declamat versuri din diferiţi autori".

Şezătorile acestea urmăreau şi un interes material - strângerea de fonduri prevăzută în paragraful X al statutelor. Ele n-au avut însă, pe această latură, succesul scontat. Aflăm eşecul material tot de la Gârleanu: "Dacă folosul material n-a fost cine ştie ce, de pe urma şezătorilor acestora, cel moral a fost covârşitor". Şezătorile, deci, ar fi trebuit continuate, dar în anii următori n-au mai fost organizate. În raportul său, dat în faţa adunării generale, la 21 iunie 1915, preşedintele Diamandy, regretând absenţa şezătorilor din activitatea Societăţii, în ultimii ani, îşi exprimă speranţa că viitorul comitet le va relua, întrucât: "Numai prin ele putem râvni la îndeplinirea unei meniri culturale şi sociale, răspândind, prin viu grai, în păturile cele mai largi ale neamului, dragostea pentru limba şi literatura românească; şi numai prin ele Societatea va deveni o utilitate culturală şi socială şi va putea pretinde factorilor ţării să-i înlesnească activitatea şi să-i pună la dispoziţie mijloacele trebuincioase. Deci, şezătorile trebuie continuate, chiar şi cu riscul unor pierderi materiale".