V. Sediile

Este de înţeles că orice Societate trebuie să-şi aibă un sediu organizat, în care să-şi desfăşoare activitatea. Problema aceasta a figurat printre primele pe care şi le-a pus Societatea Scriitorilor Români. Firava înjghebare a lui Cincinat Pavelescu şi-a ţinut şedinţele - după cum am arătat - într-o berărie şi, ceva mai târziu, în sala de conferinţe a Institutului de Arte Grafice "Minerva" (ultimele convocări). Constituirea de la 2 septembrie 1909 s-a făcut - cu îngăduinţa directorului respectiv - în amfiteatrul Liceului Lazăr; deci, chiar numai pentru o singură zi, acesta a fost primul sediu al Societăţii prezidată de Mihail Sadoveanu. Visul cel mare al societarilor era construirea unui local impunător, corespunzător prestigiului cuvenit Societăţii. În regulamentul de funcţionare se spunea, în 1909: "Până la construirea unui local propriu al Societăţii, se va închiria un număr necesar de încăperi, pentru instalarea birourilor, a bibliotecii şi a unei săli de lectură. Secretarul şi casierul vor avea aici camera lor de lucru, iar sala de lectură va fi deschisă membrilor şi oaspeţilor". Despre instalarea celui dintâi sediu ne vorbeşte Emil Gârleanu: "Ne-am întocmit un local al nostru, cu mobilele trebuitoare, fără lux, cu o bibliotecă, pe care am strâns-o de pe unde am putut, cu tablouri, pe care prietenii noştri, pictorii: Steriade, Hârlescu, Stoica, Poinevin, Iser şi atâţia alţii ni le dăduseră cu dragă inimă. Fiecare dintre noi am adus acolo ce aveam mai de preţ în artă, şi, în scurt, am alcătuit un local modest, în care puteam intra cu bucurie, închiriind mai întâi apartamentul din strada Academiei (în clădirea Imobiliara)". În localul acesta Societatea a stat foarte puţin - sigur că din lipsă de fonduri, chiria fiind foarte mare. În ianuarie 1911 găsim, deci, birourile Societăţii instalate la altă adresă - în imobilul Luvru, de pe Calea Victoriei, colţ cu strada Sărindar. Se găsise o soluţie avantajoasă - o parte din etajul al treilea era ocupat de Dimitrie Anghel, care plătea cota cea mai mare de chirie, iar restul - două camere - revenea Societăţii. Gârleanu ne spune mai departe: "În camerele sale Anghel îşi făcuse un interior ales, care-i cuprindea tot avutul: o bibliotecă rară, cu ediţii scumpe de-ale poeţilor francezi; multe tablouri (între care şi un admirabil portret al său, făcut de pictorul Steriade) şi multe, foarte multe amintiri de familie [...]". Toate acestea şi întregul avut al Societăţii au fost distruse de incendiul care a mistuit marele imobil, la 29 ianuarie 1911. La dezastru a asistat neputincios şi Gârleanu, care descrie astfel incendiul: "Cele din urmă geamuri care s-au luminat, ca nişte rubine, au fost acelea ale Societăţii nostre. În noaptea rece şi aspră am privit, până la sfârşit, spre ferestrele odăilor în care se topea şi o parte din nădejdiile noastre [...]".

Un alt sediu corespunzător nu şi-a mai putut organiza Societatea multă vreme. Un timp şi-a improvizat şederea în două mici încăperi din Pasajul Karagheorghevici, la numărul 2; apoi pe timpul preşedinţiei lui Diamandy, care era şi director al Teatrului Naţional, şedinţele comitetului Societăţii s-au ţinut în foaierul de jos al teatrului (între anii 1914-1915). Mai târziu, în 1916-1917, cei câţiva scriitori din comitet, rămaşi să ducă mai departe făclia aprinsă în 1908, s-au întrunit în redacţia ziarului România, la Iaşi - ziar la care toţi colaborau cu înflăcărate articole adresate naţiunii greu lovite de cotropirea străină. România a fost cea mai prestigioasă publicaţie apărută la noi în timpul primului război mondial (de la 2 februarie 1917, până la 9 ianuarie 1919). Cât timp capitala a fost ocupată de trupele invadatoare, cotidianul acesta a apărut la Iaşi, apoi s-a mutat la Bucureşti. Nici unul dintre ziarele pe care le-am avut în trecut nu s-a bucurat de colaborarea unor condeie atât de valoroase ca România. În paginile sale au scris atunci împotriva cotropitorilor, cei mai de seamă prozatori şi poeţi ai noştri: Mihail Sadoveanu, Al. Vlahuţă, Octavian Goga (acesta apare cu primul articol de fond, intitulat: Spre biruinţă - îndemn la lupta pentru alungarea vrăjmaşului care ne-a încălcat hotarele), Corneliu Moldovanu, Eugen Herovanu, I. Agârbiceanu, George Gregorian, Delavrancea, Radu Rosetti, N.N. Beldiceanu, C. Ardeleanu, P. Locusteanu, Ion Minulescu, I. Găvănescul, George Ranetti, Mircea Rădulescu. Tot în primul număr, Mihail Sadoveanu scrie, alături de Goga, în articolul "Armata": "Ca şi în trecut, s-au sculat asupră-ne puterile întunericului şi ale robiei şi s-au năpustit asupra oastei noastre puhoaiele neamurilor rele [...]. Au respins cei vechi valurile; le vom respinge şi noi. Armata noastră e tare prin dreptatea pe care o apără; ea se va întoarce asupra cotropitorilor ca o furtună răzbunătoare. Şi va trebui să biruiască". Poezii patriotice au semnat, în România, printre alţii: V. Voiculescu, P. Cerna, Al.T. Stamatiad, G. Talaz, Andrei Branişte, Demostene Botez şi I.U. Soricu. Şi cum mai toţi aceştia erau membri ai Societăţii Scriitorilor Români, putem spune, fără nici o sfială, că opera întreprinsă de ziarul România a fost opera Societăţii. Ea trebuie consemnată cu mândrie în istoricul activităţii de atunci a breslei noastre.