IX. Premiile

Societatea literară română şi-a început activitatea la 1 august 1867, cu un program de lucru care prevedea, în primul rând, elaborarea gramaticii şi a dicţionarului limbii române. Pentru stimularea acestor activităţi, Societatea, devenită Academia Română, a instituit un premiu de 300 de galbeni, care avea să fie dat, în anul 1868, lui Timotei Cipariu, pentru "Gramatica limbii române". Acesta a fost primul premiu literar acordat la noi. În anii următori Academia Română a primit numeroase donaţii destinate încurajării creaţiei ştiinţifice şi literare. Din fondurile respective s-au înfiinţat, între altele, douăzeci şi patru de premii literare, cele mai importante fiind: Premiul Evanghelie Zappa, Premiul Alexandru Ioan Cuza, Premiul Herescu-Năsturel şi Premiul Vasile Adamachi. În secolul trecut aceste premii au fost acordate unui număr de 34 de scriitori, între care: Vasile Alecsandri, pentru Despot Vodă; George Coşbuc - traduceri; Delavrancea - Paraziţii; B.P. Hasdeu, N. Iorga, Al. Odobescu - pentru istorie (1874, 1877, 1899); Al. Vlahuţă - Clipe de linişte; T. C. Văcărescu - Luptele românilor; A.D. Xenopol - Istoria românilor. Premierile s-au făcut în conformitate cu dispoziţiile testamentare ale donatorilor. Evanghelie Zappa, lăsând un fond de 5 000 de galbeni, menţiona în testament: "Să se dea, în fiecare an, câte un premiu pentru lucrarea gramaticii române şi câte un premiu pentru cele mai bune traduceri din clasici". La rândul său, domnitorul Cuza, oferind 5 600 de galbeni din lista sa civilă, dorea să se premieze: "Cele mai bune lucrări istorice şi cele mai bune traduceri din clasici". Generalul Herescu-Năsturel: "să se premieze cele mai bune cărţi ale anului", iar Vasile Adamachi: "Cele mai bune scrieri morale". Un alt mare donator - Constantin Hamangiu - îşi lăsase întreaga avere pentru a se premia - începând din anul 1930 - "Cel mai bun roman cu subiect din viaţa românească; cea mai bună piesă de teatru; cele mai bune poezii; cel mai bun critic". Din anul 1868 şi până în anul 1947, Academia Română a acordat scriitorilor 120 de premii pentru: poezie, proză, dramaturgie, critică şi traduceri. Numărul scriitorilor premiaţi pare mare; totuşi s-a considerat că, în ansamblu, premierile au fost insuficiente şi distribuirea lor s-a făcut defectuos şi, în multe cazuri, arbitrar. Exemple în această privinţă sunt nenumărate, dar nu vom reaminti decât două - cele mai flagranate. În 1886 şi 1888, Alexandru Vlahuţă, care prezentase Academiei Române volumele Poezii şi Nuvele, pentru a concura la Premiul Heliade, este respins. Aceasta a făcut ca mai târziu - în 1896 - când Academia l-a numit membru corespondent, Vlahuţă să refuze alegerea, punând instituţiei întrebarea, publicată în ziarele din capitală: "Pentru care motiv am fost ales membru corespondent? Pentru cărţile mele? Dar ele sunt proaste; au fost respinse la premiere". Al doilea caz, mai flagrant: Victor Eftimiu, scriitor de mare valoare, prezent, în 1905, în zeci de reviste literare, şi din 1912 cu numeroase volume în proză, poezie, teatru, memorialistică, istorie (până în 1932 îi apăruseră 54 de volume diferite), n-a primit din partea Academiei Române nici un premiu. Alţi mari scriitori au fost trecuţi cu vederea la distribuirea premiilor Academiei: Eugen Lovinescu, Ion Minulescu, Ion Pillat, G. Topârceanu, Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu, Gib Mihăescu.

Întemeietorii Societăţii Scriitorilor Români, având în vedere această stare de lucruri evidenţiată începând cu cazul Vlahuţă, din 1896, şi preconizând o independenţă în aprecierea valorilor literare, au precizat în regulamentul de funcţionare, votat în anul 1909: "Societatea va putea plăti anual premii, din fondurile sale, când acestea vor îngădui, sau când persoanele binevoitoare vor lega sau oferi sume cu asemenea destinaţie". Îngăduinţa bugetară aşteptată a fost aplicată, pentru prima dată, în anul 1921, sub preşedinţia lui Corneliu Moldovanu. În adunarea generală de la 11 iunie 1922, acesta anunţă instituirea premiilor: "Suntem o asociaţie de profesionişti, strânşi la un loc prin solidaritatea intereselor generale care privesc pe de o parte cultura, iar pe de alta, apărarea intereselor noastre de muncitori intelectuali [...]. Pentru a da o mai mare însufleţire mişcării literare din ţară, societatea înfiinţează primele premii [...]". Au fost premiaţi atunci: George Gregorian - volumul Poezii; Al.T. Stamatiad - volumul Parabole şi Calistrat Hogaş - Pe drumuri de munte. Liviu Rebreanu, care face raportul de premiere, scrie: "Nici un scriitor n-a avut, ca Hogaş, darul de a cuprinde în scrisul său natura împreună cu toată viaţa ei. Hogaş a murit acum patru ani, sufletul lui însă a rămas în filele cărţilor, pe care ochii lui pământeşti nu le-au putut vedea. Încoronând astăzi cărţile lui Hogaş, cu cel dintâi premiu literar al ei, Societatea Scriitorilor Români are mulţumirea de a îndeplini şi un act de pietate faţă de un mare şi încă nepreţuit îndeajuns scriitor al neamului românesc". Suma de 4 000 de lei cuvenită premierii lui Hogaş a fost depusă pentru crearea unui fond necesar ridicării unui monument al scriitorului. În anul următor, la Academia Română, Mihail Sadoveanu şi Octavian Goga raportau preşedintelui înaltei instituţii: "Lipsa de fonduri îndestulătoare se răsfrânge şi asupra premiilor, care apar insuficiente. Posibilitatea de a face mai mult a fost împiedicată de planurile materiale prea restrânse pentru menirea şi importanţa Academiei şi viaţa naţiunii române. Nădăjduim şi noi în posibilităţi mai întinse şi în vremuri mai bune. 1 iulie 1923". Academia, deşi avea donaţii suficiente pentru premieri, nu acordase în anul acela decât trei premii literare.